tulbure sălbăticia neatinsă. Pe covorul alb care fusese odată strada Principală înaintau patru boi, înzăpeziți până aproape de gât, care trăgeau după ei un plug greu. Împinsă de lama uriașă, zăpada se revărsa într-un val gigantic.
— Fac drum prin zăpadă, îi explică Judith. Acum putem să
ajungem la Predică.
În seara aceea, pentru prima oară de când fusese Kit arestată, William veni în vizită. Se ținuse la distantă, le explică el, din respect pentru bolnavele din casă. Se interesă politicos de sănătatea lui Mercy, iar ea îi zâmbi din patul pe care se odihnea, proptită cu niște 199
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
perne umplute cu pene. Rachel, un pic emoționată, îi oferi un scaun.
De cealaltă parte a șemineului, Kit era cufundată în tors. Luase roata de tors inul a lui Mercy și încet-încet învăța să scoată un fir subțire și egal. Treaba cerea concentrare și o mână sigură. Zumzetul roții abia dacă încetini puțin când fata ridică ochii și-i aruncă o privire gravă și rece. William clipi și întoarse ochii spre limbile focului. Judith întreținea conversația. Nu-i convenea deloc că fusese nevoită să lipsească de la biserică și de la predici. Acum voia să afle tot ce se mai întâmplase între timp, care dintre prietenele ei se înzdrăveniseră și când puteau să se dea cu săniile.
— Sper să se-ntoarcă John cât mai repede, suspină ea. În decembrie e nunta lui Thankful Peabody și n-aș suporta să nu fie aici cu ocazia asta.
— Oamenii spun că nu s-a mai auzit nimic despre detașament încă de când s-au oprit la Hadley. Amerindienii au mai atacat de câteva ori în ultima vreme pe drumul spre Deerfield.
Judith lăsă andrelele din mână și se uită lung la William. Mercy își puse capul pe pernă și închise ochii. Mătușa Rachel sări în picioare, speriată.
— William, mă miră din partea ta că răspândești asemenea zvonuri, îl dojeni ea. Știi cum se zice, atâta vreme cât nu sunt vești, e de bine. Hm, Mercy trebuia să doarmă de mult. E foarte palidă.
Rachel șovăi.
— Kit, tu și cu William puteți să faceți focul în salonul de oaspeți, dacă vreți.
Kit nu ridică ochii de la roata de tors.
— Ar trebui groaznic de multe lemne să încălzim camera înainte de miezul nopții, remarcă ea.
William înțelese aluzia și-și trase pe cap căciula groasă din blană
de castor și gluga. Kit nici nu s-ar fi ridicat de pe scaun, dar Rachel îi dădu un ghiont și-i puse o lumânare în mână, forțând-o astfel să-și conducă pretendentul până la ușă.
200
- ELIZABETH GEORGE SPEARE -
În hol, William nu părea deloc grăbit. Zăbovi atât de mult, încât Kit nu avu încotro și închise ușa în spatele lor, ca să nu intre curentul rece în bucătărie.
— Mi-a fost dor de tine, Kit, zise William în cele din urmă.
Trebuia să mă întorc.
Kit nu răspunse nimic.
— Nu pari prea încântată să mă vezi.
Cum ar fi putut fata să-i spună că, într-o vreme, își dorise din toată inima să-l vadă? Pe lângă asta, William mai avea ceva de spus.
— Nu vreau să crezi că am ceva cu tine, Kit, spuse el stânjenit.
Toată lumea știe că ai avut intenții bune. În oraș toți vorbesc despre cât de mult ai ajutat-o pe mătușa ta în ultimele săptămâni. Kit, îți promit, când te întorci, ai să vezi că lumea-i gata să uite totul și-ai să
poți s-o iei de la capăt.
Kit privi în jos, la vârful cizmei uriașe a lui William.
— Cum adică s-o iau de la capăt? întrebă ea încet.
— Adică gata, s-a terminat. Văduva Tupper s-a dus, iar pe fetița familiei Cruff n-o să mai fie nevoie s-o vezi prea des. Kit, de-acum înainte ar fi înțelept să te gândești mai bine când ai de-a face cu unii oameni, nu crezi? Sigur, nu spun să nu facem acte de caritate, continuă el când văzu că fata dă să-l contrazică. Trebuie să avem grijă de cei săraci. Dar tu exagerezi, Kit.
— Dar n-a fost niciun act de caritate! izbucni Kit. Hannah și Prudence sunt prietenele mele!
— Vezi, despre asta-i vorba. Știi cum se zice: „Spune-mi cu cine te împrietenești ca să-ți spun cine ești”. Noi suntem cineva în orașul ăsta, lumea se așteaptă să fim un exemplu de bun simț și bună
cuviință.
— Aha, iar eu trebuie să dau exemplu și să le-ntorc spatele prietenilor mei, nu? spuse Kit, căreia îi scăpărau ochii.
— Of, Kit, o imploră William pe un ton jalnic. N-aveam de gând să mă cert cu ține-n seara asta. Dar încearcă să vezi lucrurile și din 201
- VRĂJITOAREA DE LA IAZUL MIERLEI -
punctul meu de vedere. E jenant pentru un bărbat să nu știe niciodată ce mai are de gând soția lui.
— E jenant pentru o soție să nu știe niciodată dacă se poate baza pe soțul ei, răspunse calm Kit.
William avu inspirația să se înroșească, dar rămase la fel de încăpățânat.
