- ELLA CAREY -
— Nu Marco, șopti ea și vocea îi tremură în încăperea tăcută, grea.
Îmi cer scuze, cred că o iau razna…
La fel ca pe orice alt locuitor al New Yorkului, pe Lily o înfricoșa războiul. Naziștii etichetaseră orașul drept „ținta numărul unu” și zi de zi Lily citea avertizări cumplite în ziare, cum că germanii ar fi putut trimite avioane de bombardament pe cerurile americane sau ar fi putut bombarda țărmul cu ajutorul submarinelor. Însă chiar dacă
patru sute de mii de newyorkezi erau înrolați în apărarea antiaeriană
și arme antiaeriene încercuiau orașul, până la momentul respectiv nu trecuse prin nici o pierdere personală.
Tom își desfăcu gulerul și se aplică în față, ținându-și capul deasupra genunchilor, în timp ce Martina își duse o mână la gură și încercă să-și stăpânească lacrimile.
Treptat, Giorgio își ridică privirea. Se uită lung la Lily, iar ea îl privi direct, neajutorată, ducându-și o mână tremurătoare către frunte.
— Scuzați-mă o clipă, spuse Giorgio cu vocea sugrumată.
Își puse capul în mâini și plânse.
Pentru prima oară de când se stinseseră luminile de neon din Times Square, pentru prima oară de cât primarul La Guardia avertizase despre teroarea din văzduh, catastrofa ajunsese în pragul lumii aparent sigure a restaurantului Valentino’s.
Lily înghiți nodul care i se formase în gât. Părea de neînțeles că
Marco cel respectat, admirat și universal apreciat nu avea să se întoarcă niciodată, că ea nu avea să-l mai vadă vreodată pe bărbatul înalt, mai tânăr de 35 de ani, care purta ochelari de baga, aburiți de căldură, avea mereu de oferit un zâmbet cald și căruia buclele negre i se strecurau din bonetă.
Pur și simplu era întotdeauna prezent; dacă nu era în bucătărie lângă ei, îl găseau în birou, parcurgând mulțimea considerabilă de rețete pe care le crease de-a lungul anilor dedicați gătitului în bucătăria lui Giorgio, cu un pix după ureche, coordonându-i pe toți 17
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
cu o răbdare absolută pentru perfecționarea rețetelor pe care Giorgio le adora. Stătea peste program cu ei, fără să conteze că trebuia să se întoarcă înainte de a se miji de ziuă pentru a merge la piață, încurajându-și fiecare coechipier să depună toate eforturile ca să
lucreze conform celor mai înalte standarde, toate făcute într-un mod atât de amabil.
Pentru Valentino’s, pentru sectorul restaurantelor din New York, dispariția lui reprezenta o pierdere teribilă. Ca mulți alții implicați în acest război groaznic, și el era un bărbat a cărui viață se terminase înainte să ajungă în floarea vârstei. Lily își aplecă fruntea și, în liniște, cu mâinile tremurânde, își lăsă lacrimile să i se prelingă pe obraji.
18
- ELLA CAREY -
CAPITOLUL 2
Douăzeci de minute mai târziu, după ce Sidney adusese în biroul lui Giorgio patru cafele espresso tari, Lily se prăbuși la loc pe scaun.
Ochii o usturau și încă suspina. Tom Morelli își lăsă capul pe spate și-și bău cafeaua dintr-o înghițitură; Martina se uită doar la ceașca ei.
— Din păcate, dragii mei, trebuie să admit că nu am reușit să
găsesc un alt bucătar-șef potrivit. Nici unul dintre cei pe care i-am intervievat nu dă dovadă de talentul la gătit pe care-l avea Marco și nici de devotamentul său pentru carieră, spuse Giorgio. Dădu dezaprobator din cap și-și trecu mâna peste bărbie. Giorgio știa tot ce trebuia știut despre restaurant.
Lily scutură din cap fără să-i vină să creadă.
— Am fi naivi dacă nu ne-am gândi că și Tom ar putea fi recrutat, continuă Giorgio. Altfel, până acum, l-aș fi instruit.
„Nu-l putem pierde și pe Tom după Marco. Doamne, nu.” Lily îndrăzni să arunce o privire fugară bărbatului chipeș de lângă ea.
Acesta, alb la față, se uita fix la Giorgio.
Martina se foi pe scaunul pe care stătea.
— Avem de-a face cu o situație tulburătoare semnificativă, spuse Giorgio. Chiar mai semnificativă decât cea din războiul anterior. N-am avut de ales și a trebuit să fac bucătari din femei, lucru nemaiauzit înainte de evenimentele de la Pearl Harbor, încercă Giorgio să
zâmbească.
Inima lui Lily începu să gonească. Evită să se uite la Martina.
Giorgio își coborî tonul.
— Însă moartea tragică a lui Marco îmi forțează din nou mâna. Am hotărât că de acum înainte vă vom instrui pe amândouă, Martina și Lily, să preluați rolul de bucătar-șef, în cazul în care Tom va fi recrutat. Însă vă voi supraveghea cu atenție pe amândouă și în curând vom decide cine va deveni bucătar-șef. Pregătirea voastră va începe numaidecât.
19
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Lily nu știu dacă mai întâi se auzise strigătul de indignare al Martinei sau propriul ei chiot triumfător. Lily se întoarse și văzu cum buzele colegei ei ajutor de bucătar se transformară într-o buclă
disprețuitoare. De când începuse să lucreze acolo, nu putuse niciodată să treacă de învelișul rece al Martinei. Ori de câte ori încerca să fie prietenoasă, Martina îi curma încercările de a face conversație.
În momentul acela, Martina își împinse scaunul în spate atât de tare încât acesta scârțâi pe podeaua din lemn lustruit.
