27
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
Vorbești foarte bine. Dacă nu pot vorbi cu Josie, atunci trebuie să
cobor și să gătesc. Nu mai știu pe ce lume trăiesc.
— Desigur, domnișoară, răspunse Emmeline de parcă era cel mai firesc lucru din lume ca Lily să sosească după-amiaza târziu doar ca să se ducă întins în bucătăria bunicii.
Lily parcurse cu pas rapid scările către subsolul casei, scoțând un șorț dintr-un sertar al vechiului bufet din lemn. Întinse mâna după
ustensile, oftând ușurată la vederea bucătăriei primitoare a lui Josie, în timp ce soarele auriu al după-amiezii arunca raze strălucitoare peste masa din lemn lustruit, iar ochelarii de citit ai acesteia erau așezați peste o grămadă de cărți de bucate, lângă un urcior din ceramică plin cu flori. Uriașul cuptor vechi, englezesc, încălzea încăperea, iar o cană de cafea proaspătă era pusă ademenitor la fiert pe plită.
Josie făcuse din bucătărie inima casei ei, cu o vedere încântătoare asupra ghivecelor cu flori din alcov, asupra găleților pline cu trandafiri catifelați, înconjurați de margarete scunde și a iederii care se târa pe perete. În casa părinților lui Lily, fiecare masă se servea formal, în sufrageria cu pereții vopsiți în roșu aprins. Familia mânca până și micul dejun sub privirea portretelor unor străini, cumpărate de Victoria pentru că așa era la modă.
Emmeline stătea lângă Lily, prezența ei sigură acționând ca o mângâiere pentru mintea agitată a lui Lily.
— Vă pot ajuta, domnișoară Lily?
— Oh, mulțumesc, dragă Emmy, dar doar dacă ai timp, spuse Lily.
Emmeline încuviință din cap, zâmbindu-i lui Lily.
— Știți că-mi place să gătesc cu dumneavoastră.
— Minunat. Am nevoie de niște grăsime pentru frăgezire, miere, făină, praf de copt și un vârf de cuțit de sare, pe lângă un ou bătut, suc de portocale și coajă de portocală dată pe râzătoare. Le voi aduna imediat pe toate.
28
- ELLA CAREY -
Lily își legă șorțul peste fusta roșie și bluza albă și începu să
amestece grăsimea și mierea într-un vârtej mătăsos. Lângă ea, Emmy cernu faina, praful de copt și sarea într-un bol ceramic cu dungi albastre și albe. Bucătăria lui Josie se umplu de sunetul lingurilor din lemn ciocnite de pereții bolurilor, iar Emmy începu să murmure o melodie săltăreață. Lily luă ingredientele uscate de la fată, adăugând amestecul de făină la amestecul ei cremos cu miere, în timp ce Emmy bătea ouăle.
— Emmy, familia Conti ți-ar da oricând un loc de muncă la Valentino’s, dacă bunica mea n-ar avea nevoie de tine, spuse Lily.
Însă Josie ar muri de un milion de ori dacă nu ai fi aici.
— Nu sunt deloc calificată să lucrez într-un restaurant faimos ca dumneavoastră.
Emmy îi dădu ouăle perfect amestecate.
„Nici eu nu sunt”, se gândi Lily. „Însă Marco m-a făcut să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă.” În timp ce lucra, îi văzu fața și simți o tristețe năprasnică.
Lily încorporă ușor ouăle în amestec, în timp ce Emmy răzui coaja de portocală și măsură cantitatea de suc. După ce termină, Lily puse aluatul cremos în frigider și închise ușa cu un pocnet.
— Acum, spuse ea, jumătate de oră, cât timp se odihnește aluatul, voi pune să bem câte o ceașcă de cafea.
După cinci minute, Lily stătea la masa de bucătărie, iar Cosmo, pisica albă a lui Josie, se învârtea printre picioarele ei. Frunze aurii-ruginii zburau plutind din copacii bătrâni de dincolo de ferestrele înalte ale subsolului. Când auzi pașii lui Josie coborând treptele, Lily își aduse mâinile împreună și se ridică să-și întâmpine bunica.
— Lily?
Părul cărunt des al lui Josie era dat pe spate, lăsându-i liberă fața frumoasă, iar ochii ei de un albastru intens o cuprinseră pe Lily cu privirea. Își scoase pelerina ei preferată, veche, de culoare bleumarin 29
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
și-și aranjă mânecile rochiei din catifea, cu talie joasă, încadrată de funde din mătase și pe care o avea de prin 1923.
— Draga mea, pari supărată. Sper că nu s-a întâmplat vreun dezastru.
Lily se ridică și-și îmbrățișă bunica, inspirând mireasma bine cunoscută a apei ei de colonie, sprijinindu-și pentru o clipă capul pe umărul moale al lui Josie.
— Draga mea bunică, vin cu așa vești încât nici nu știu cum să
încep.
Soneria din fața casei răsună, iar Emmeline plecă rapid să
răspundă.
Sunetul vocii mamei lui Lily vui prin casă, de la intrare. Cosmo fugi unde văzu cu ochii.
— În bucătărie, Emmeline? Ar fi trebuit să-mi dau seama!
Josie ridică o sprânceană și merse sus să-și întâmpine nora.
După câteva momente, Lily se încovoie la vederea mamei ei în ușa bucătăriei, în costumul ei negru pe corp, decorat cu un trandafir alb prins la piept și părul negru ondulat foarte ordonat. Pe umăr purta un șal din cașmir de culoare crem, iar picioarele lungi, bine proporționate îi erau acoperite de ciorapi din cea mai fină mătase, de la Macy. Își făcuse rezerve la primul semn de război.
