— Nu, Lily… Vocea lui era calmă în timp ce el îi ridica bărbia. Una dintre voi, tu sau Martina, va deveni prima femeie bucătar-șef din țară, într-un loc de calibrul Valentino’s. Nu vom câștiga războiul ăsta dacă cei rămași aici nu se asigură că frontul de acasă nu este puternic.
Îi cercetă fața. Știi, la Valentino’s faci parte dintr-o familie.
— Mulțumesc, șopti ea, cu privirea în a lui, în timp ce inima îi galopa într-un mod despre care știa că ar provoca-o pe mama ei să
facă o criză demnă de propriul ei debut pe Broadway. Lucrul ăsta înseamnă atât de mult. „Mai mult decât îți dai seama.”
— Deci… cum o să ajungi aici la trei dimineața? Cu bicicleta? Cu ia-mă nene pe Third Avenue? îi zâmbi el orbitor.
— Ah, ești nebun!
— Ai vrea să luăm trenul împreună? Ai spus că locuiești în Gramercy Park.
— Ei, ăsta da, plan.
Ideea de a lua trenul împreună cu Tom părea o peripeție mult mai îndrăzneață decât condusul de una singură în mijlocul nopții. Își consumase aproape de tot rația de benzină pe săptămâna respectivă.
Iar cu privire la depășirea limitelor pe care le stabilise în jurul bărbatului încântător pe care-l avea în față, de care știa că, dacă ar fi avut mână liberă, s-ar fi putut îndrăgosti oricând, ei bine, nu făceau decât să călătorească pentru a lucra împreună. Ce anume ar fi greșit în privința asta? Ca și cum el s-ar fi oferit să-i ducă manualele acasă
sau așa ceva.
Nu era mare lucru…
El își trecu boneta dintr-o mână în cealaltă.
— Devin neliniștit în metrou, noaptea târziu. Nu mi-ar strica un însoțitor.
Ea lăsă să-i scape un râset.
— Ah, atunci nu-ți face griji. Te voi proteja.
25
- O VIAȚĂ SECRETĂ -
— Bine, spuse el. Îmi făceam uite-atâtea griji că mă vei refuza dacă
voi întreba, spuse el aducându-și împreună degetul mare și pe cel arătător.
Lily încercă să-l lovească cu cordonul șorțului, iar el se feri.
— Somn ușor, spuse Tom și cozile ochilor i se încrețiră. Ne vedem la două și jumătate la colțul dintre Park Avenue cu Gramercy Park?
— Așa rămâne. Nu știu dacă să mă deranjez să mă duc la culcare!
El ridică o sprânceană, iar ea îi zâmbi ștrengărește.
În ziua aceea, la sfârșitul turei ei, merse la toaletă și se uită la reflexia ei din oglindă. În pofida tragediei groaznice care se abătuse asupra tuturor, fața îi era îmbujorată, iar ochii albaștri îi străluceau mai mult decât o făcuseră de multe luni. Se uită cu asprime la ea însăși, însă nu se putu abține. Zâmbea ca o nebună.
26
- ELLA CAREY -
CAPITOLUL 3
Lily
După ce termină ziua de muncă, Lily trecu pe Park Avenue ca o săgeată, simțind cum furia o macină pe dinăuntru la gândul morții absurde a lui Marco. Străbătu în goană traficul chinuitor de lent, înainte de a coti către Greenwich Village, spre refugiul oferit de casa preaiubitei ei bunici. Merse cu viteză mare, trecând de Washington Square Park, traversând ca vântul străzile înguste dimprejur, cu locuințele urbane ale vechiului New York și cluburile de comedie ascunse, magazine alimentare cu specific italian, tarabe cu legume și fructe, și băcănii.
Lily goni până se opri lângă clădirea cu trei etaje, din cărămidă
roșie, de pe Bank Street, care era casa bunicii ei, Josie. Smulse cheile din contact și sări repede pe treptele din fața casei. Fata în casă fu la ușă înainte ca Lily să pună mâna pe inelul din bronz de pe ușă.
— Domnișoară Lily.
Emmeline întinse mâna ca să ia haina și pălăria lui Lily.
Lily își scutură părul pentru a-și desface cocul pe care-l purtase la lucru și o luă de mână pe fata în casă.
— Scumpă Emmeline. Iubita mea Josie este acasă? Am mare nevoie să discut de la suflet la suflet cu bunica mea.
— Oh, îmi pare rău, domnișoară, a plecat în Bleecker Street, dar mă aștept să se întoarcă recent. Vreau să spun în curând, nu recent, se îmbujoră Emmeline, iar tenul ei de culoarea piersicii deveni roz până
la rădăcinile părului ei blond, fin.
Mică de statură, se uită în sus la Lily.
— Oh, nu-ți face griji despre lucruri atât de plictisitoare ca gramatica. Lily făcu un gest ca pentru a da la o parte încercările lui Emmeline de a-și potoli accentul de locuitor al Brooklynului.
