— Te simţi bine? l-a întrebat ea.
El a dat din cap şi s-a ridicat în picioare, apoi şi-a scos jacheta şi i-a dat-o Clarei.
— Va fi foarte frig pe lac, a spus el.
— 283 —
La-nceput, Clara a ezitat, dar apoi şi-a tras-o pe mâini, s-a-ntors şi l-a-mbrăţişat pe Lawrence.
— Îţi mulţumesc pentru că ne-ai ajutat, a spus ea.
Lawrence a zâmbit, ţinându-se încă de buză.
— Sper că vă veţi găsi copilul cât mai repede, a spus el cu ochii-nlăcrimaţi.
— Haide, a spus Bruno din nou, cu voce fermă. Trebuie să plecăm!
Au ieşit toţi trei în grabă din colibă şi-au luat-o la fugă spre pădurea întunecată, cu Lawrence în frunte, arătându-le drumul. Luna dădea nopţii o lumină albăstrie, luminând exact atât cât ei să poată
vedea pe unde merg. În timp ce alerga, evitând ramurile, ocolind copacii şi tufişurile, Clara îl ţinea de mână pe Bruno. În depărtare, luminile lanternelor se plimbau în jurul clădirii întunecate a Chapin Hall şi de-a lungul pavilioanelor pentru pacienţi licăreau lămpi cu ulei, proiectând siluete umane lungi pe pereţii de cărămidă şi ferestrele zăbrelite. Fascicule de raze brăzdau pajiştea, în timp ce umbre întunecate mişunau pe lângă hangarul pentru bărci şi docuri.
Începuse să ningă; din cer cădeau fulgi mari de nea. Dintr-un motiv ciudat, scena a făcut-o pe Clara să se gândească la momentele în care colinda împreună cu familia ei şi-aproape c-a izbucnit în râs de toată
nebunia. Neatentă, s-a împiedicat de-o surcea, pe cărare.
— Ai grijă, a şoptit Bruno, ţinând-o.
Ea s-a oprit ca să-şi recapete suflul.
— Cum ajungem la apă fără să fim văzuţi? a-ntrebat ea.
— Barca cu vâsle e ascunsă pe ţărm, a spus Bruno. Pe cealaltă parte a drumului, la capătul pădurii acesteia. N-o să ne vadă nimeni, dar trebuie să ne grăbim.
Ea a dat din cap şi amândoi au început din nou să alerge.
Când au ajuns la capătul pădurii, s-au oprit ca să verifice drumul.
Era gol. Lawrence s-a strecurat pe partea cealaltă a drumului, s-a urcat pe un promontoriu stâncos şi-a dispărut. Apoi capul i s-a ivit de după stâncă şi le-a făcut semn Clarei şi lui Bruno să-l urmeze. Ei s-au uitat în ambele direcţii, au alergat traversând drumul, apoi s-au urcat pe promontoriu şi au coborât în cealaltă parte spre ţărmul stâncos de dedesubt.
Lawrence şi Bruno au scos barca de sub o tufă de caprifoi şi-au
— 284 —
târât-o de-a lungul ţărmului, zgâriind-o de pietre. Apoi au împins barca în apă, cu spinările încovoiate peste pupa. Clara privea în largul lacului; valurile ce se mişcau uşor reflectau lumina argintie a lunii, iar zăpada cădea în tăcere prin aerul rece al nopţii. Gheaţa se spărsese, în urmă cu două zile, şi acum bucăţi de gheaţă pluteau, ici şi colo, lovindu-se unele de altele în apă. Straturile subţiri se crăpau cu zgomot şi scoteau clinchete, ca nişte clopoţei de sticlă îndepărtaţi. Şi-a umplut plămânii cu aer, bucuroasă că gusta respiraţia curată şi rece a libertăţii.
— Haide! a spus Bruno, uitându-se peste umăr la Clara. Urcă-te-n barcă!
Valurile se loveau de cocă, ridicând şi coborând barca precum pe-un leagăn de copil. Lawrence a ţinut de pupa, în timp ce Bruno a ajutat-o pe Clara să păşească peste o piatră şi să se urce-n barcă. Clara s-a aşezat lângă prora şi-a aşteptat, cu respiraţia neregulată şi accelerată. Bărbaţii au intrat în apă până la coapse; umerii li s-au încovoiat din cauza frigului. Bruno s-a ridicat peste spatele bărcii şi s-a urcat în ea. Chiar atunci, Clara a văzut lumini pe vârful promontoriului. Dr. Roach şi doi infirmieri şi-au făcut apariţia, cu lanternele aţintite-nainte. Unul dintre infirmieri a suflat într-un fluier şi au început amândoi să coboare spre ţărm. Bruno s-a lăsat înapoi în apă şi a-ncercat să-l ajute pe Lawrence, care se ţinea încă de pupa, să
se urce-n barcă. Lawrence a scuturat din cap, împotrivindu-se.
— Trebuie să vii cu noi, a spus Bruno. Te vor duce la izolare!
— Nu, a spus Lawrence, scuturând cu vigoare din cap. Eu nu merg cu barca!
— Te rog, a spus Clara. Urcă-te! Trebuie să plecăm!
— Nu! a spus Lawrence, întorcându-se şi-ncercând să-l urce pe Bruno în barcă. Eu rămân aici.
— Staţi pe loc, acolo unde sunteţi! a strigat dr. Roach.
A coborât, împiedicându-se, de pe promontoriul stâncos, alunecând şi aproape căzând, înainte de-a ajunge jos.
Infirmierii au trecut în fugă peste stânci şi s-au aruncat în apă, înaintând cât puteau de repede şi dând din mâini în aer. Unul l-a înfăşcat pe Lawrence de cap şi l-a-mpins în jos, ţinându-l sub apă.
Bruno a dat drumul bărcii şi l-a lovit cu pumnii în faţă pe infirmier,
— 285 —
încercând să-l facă să-i dea drumul lui Lawrence. Al doilea infirmier l-a prins pe Bruno pe după umeri, trăgându-l de lângă primul infirmier.
Barca a-nceput să se-ndepărteze. Clara s-a ridicat în picioare, s-antins peste locul din mijloc şi a pus vâslele-n apă. A tras spre ea mânerul vâslei şi a-mpins barca mai departe de ţărm. Încercând să nu se panicheze, a cufundat din nou vâslele-n apă şi-a împins. De această dată, barca s-a mişcat în direcţia bărbaţilor.
Un al treilea infirmier a coborât de-a buşilea de pe promontoriu direct în apă. L-a lovit cu o bâtă-n cap pe Bruno, cu faţa schimonosită
din cauza efortului. Al doilea infirmier i-a dat drumul lui Bruno şi acesta a dispărut sub apă. Infirmierul s-a aplecat ajungând aproape sub apă cu umerii şi l-a scos pe Bruno la suprafaţă. Bruno avea ochii-nchişi, faţa acoperită de sânge, părul lipit de frunte, ca nişte alge ude.
Infirmierul l-a tras la ţărm şi l-a pus pe stânci, cu partea de jos a trupului încă în apă, apoi a intrat repede înapoi în lac. Unul dintre infirmieri s-a agăţat de barcă şi a-ncercat să se ridice peste cadrul pupei. Clara s-a ridicat în picioare, a scos o vâslă din lăcaşul ei şi l-a lovit pe infirmier în cap. Acesta a căzut în apă, cu capul inert. Apoi şi-a revenit şi s-a-ntins din nou, orbeşte, după barcă, în timp ce sângele îi curgea abundent, intrându-i în ochi. Clara a ridicat a doua oară
