— Bine, bine, a spus dr. Roach. Aduceţi-o înăuntru şi o vom instala în camera ei.
Clara a strâns din dinţi, simţind cum o apucă durerea de cap.
Vorbeau despre ea ca şi cum nu era acolo, ca şi cum ar fi fost o fiinţă
umană inferioară care nu putea auzi sau simţi, sau vorbi. I-a întins mâna doctorului, în speranţa că acesta îşi va da seama că ea nu avea ce căuta aici.
— Mă bucur să vă cunosc, doctore Roach, a spus ea, încercând să
zâmbească.
Dr. Roach s-a îndreptat şi s-a uitat la mâna ei întinsă, cu braţele încă duse la spate. Cu buzele ţuguiate a dezgust, sora May i-a dat Clarei peste mână făcând-o să şi-o lase-n jos.
— Ţine-ţi mâna acasă!
Dr. Roach s-a-ntors şi a intrat în clădire. Domnul Glen i-a făcut semn femeii să-l urmeze. Clara a rămas înţepenită pe alee, întrebându-se dacă să o ia sau nu la fugă. Pe sora May ar fi putut s-o întreacă, dar era sigură că domnul Glen va pune mâna pe ea fulgerător. Sora May a împuns-o-n spate, ca să se mişte mai repede.
Clara s-a uitat urât la ea, apoi a pornit pe alee, înspre Chapin Hall.
Dr. Roach ţinea deschisă una din cele două uşi principale şi-i aştepta să intre, urmărind-o pe Clara cu ochii îngustaţi, parcă
îngrijorat că ea va încerca din nou să-l atingă. Înăuntru, domnul Glen şi sora May şi-au scos paltoanele şi le-au agăţat în cuier. Clara nu a
— 93 —
dat niciun semn că ar vrea să-şi scoată paltonul.
— Îşi poate scoate haina, de-acum, a spus dr. Roach adresându-se tuturor, iar vocea lui a răsunat în foaierul uriaş, de piatră. O vom duce la Salonul B al Femeilor. Domnule Glen, te rog adu-i bagajul.
Doctorul a traversat foaierul, cu mâinile la spate; la fiecare pas, pantofii lui cu talpă tare făceau zgomot pe podelele de marmură albă.
O soră care stătea la un birou şi-a ridicat scurt ochii; faţa ei palidă era luminată de lampa de birou, al cărui mănunchi triunghiular de raze era un far călăuzitor în încăperea întunecată. Tavanele erau la cel puţin douăzeci de metri înălţime, cu o cupolă de sticlă mată în centrul flancat de candelabre cu gaz, neaprinse, cu frunze de aramă şi globuri din sticlă gravată. O rampă de marmură se întindea în jurul întregii încăperi şi, pe pereţii de culoare verde-oliv, se înşirau imagini cu păşuni şi cu Alpii acoperiţi de zăpadă. O canapea şi câteva scaune tapiţate formau o zonă de odihnă, lângă ferestrele înalte până la tavan, pe-o parte a uşii de la intrare şi, în fundul foaierului, era o scară mare, de mahon, care ducea la etajul al doilea. Decorul i-a amintit Clarei de vila părinţilor ei, dar la o scară mai mare. A început să tremure, iar picioarele erau pe punctul să-i cedeze.
Doctorul Roach i-a condus de-a lungul foaierului, până la un hol cu câteva uşi, oprindu-se în faţa primeia, pe dreapta.
— Soră May, a spus el, cu ochii pe Clara. Te rog du-o pe Clara înăuntru şi ajut-o să aleagă din cufăr o pereche de pantofi comozi, lenjerie şi trei rochii de zi. Ciorapi nu. Îi vom da cămaşă de noapte şi-i vom pune restul de lucruri la păstrare. Să laşi afară paltonul şi cizmele, pentru activităţile în exterior.
— Da, dr. Roach, a spus sora May, cu vocea întretăiată.
A deschis uşa şi a condus-o pe Clara în vestiar, mormăind ceva pentru ea însăşi. Domnul Glen a intrat şi el, a pus cufărul de voiaj pe o masă lungă cu un icnet puternic, apoi le-a lăsat singure pe cele două femei.
— L-ai auzit pe doctor, a spus sora May.
A închis uşa, s-a aşezat pe scaun lângă peretele opus, cu braţele încrucişate.
— Grăbeşte-te!
Clara a tras adânc aer în piept, a desfăcut cu zgomot încuietoarea
— 94 —
cufărului, sperând că scrisorile către Bruno nu vor luneca afară. A rămas lângă masă, încercând să-i blocheze surorii May vederea, şi a ridicat capacul. Nu ştia dacă să scoată câteva scrisori şi să le ascundă
în buzunar sau să spere că va avea acces la cufăr mai târziu, în caz că
va convinge pe cineva să le pună la poştă. Dar dacă sora May o prinde şi-i ia scrisorile? Dintr-un oarecare motiv, starea de spirit a surorii se schimbase în rău, din momentul sosirii lor aici. Dacă se decide să-şi verse nervii pe Clara? Clara s-a hotărât să nu-şi asume niciun risc.
Pentru moment, va lăsa scrisorile în cufăr.
În cufăr, pe cămaşa ei de mătase trona un plic cu numele lui Bruno scris pe el. L-a acoperit cu mâna, a împăturit bluza şi a împins-o în grămada de haine. A scos pantofii maronii dintr-un sertar şi i-a aşezat pe masă, apoi a căutat cu grijă şi cele trei rochii practice, încercând să
nu răscolească restul conţinutului cufărului. Când a văzut rochia de culoarea piersicii, cu volane, pe care o purtase în seara în care-l cunoscuse pe Bruno, i s-a pus un nod în gât. Va mai dansa oare cu el vreodată?
În sfârşit, a găsit ce căuta: o rochie de bumbac, albastră, cu guler rotund, brodat, o fustă maronie, dreaptă şi o bluză roz, închisă la gât, o rochie galbenă simplă, de casă. Le-a scos pe toate din valiză şi le-a întins pe masă. În clipa aceea, sora May s-a ridicat în picioare. Clara a trântit capacul, a închis clemele de aramă, a luat rochiile de pe masă
şi s-a-ntors, punându-şi hainele pe braţ.
— Merg astea? a întrebat ea.
Sora May a examinat scurt rochiile, apoi i le-a luat de pe braţ.
— Da, a spus ea şi gura i s-a deformat într-o strâmbătură furioasă.
Sora May a aruncat rochiile pe masă, a deschis uşa şi a condus-o pe Clara înapoi pe culoar, unde aşteptau domnul Glen şi dr. Roach, acum îmbrăcat în halat alb de laborator. Lângă ei stătea o altă soră
medicală, o femeie înaltă, voinică, cu umeri laţi şi păr roşu cârlionţat.
Avea gâtul gros, iar obrajii îi erau puhavi şi îi veneau peste gură, ca nişte baloane prea umflate. Ochii mici erau înfundaţi în faţa bucălată
