şi rujul îi ieşea în evidenţă pe pielea palidă, ca sângele pe zăpadă. Deşi trăsăturile ei faciale erau cele ale unei persoane obeze, nu era grasă.
Sora-gigant ţinea sub braţ un teanc de bucăţi de pânză albă.
— Domnule Glen, a spus dr. Roach, cu mâinile în buzunarele
— 95 —
halatului. Te rog, mută cufărul Clarei în foaier. Ne vom ocupa de el mâine-dimineaţă.
— Da, domnule, a spus Glen.
S-a dus în vestiar să recupereze bagajul Clarei, apoi s-a îndreptat cu el spre foaier.
— Soră May, a spus dr. Roach, te poţi întoarce în clădirea asistentelor.
Pentru prima dată de când sosiseră, el a privit-o pe sora May în ochi. Sora May i-a zâmbit, dar el s-a uitat repede în altă parte, cu maxilarul tremurându-i uşor.
— Sora Trench se va ocupa de-acum încolo.
— Să mă întorc în camera mea obişnuită? a întrebat ea, cu ochii strălucitori de nerăbdare.
— Poţi sta în orice cameră vrei, a răspuns dr. Roach. În cele din urmă, i-a zâmbit şi el; un rânjet infatuat, sigur de sine, ascuns sub masca rafinamentului.
Sora May a dat din cap, cu obrajii împurpuraţi. L-a privit pe dr.
Roach mai îndelung decât era cazul, între ei stabilindu-se o înţelegere fără cuvinte. Sora-gigant a tuşit. Sora May şi-a coborât privirile şi l-a urmat pe domnul Glen pe hol.
— O vom instala pe Clara pentru noapte, i-a spus dr. Roach surorii Trench. Mâine ne ocupăm de hârtii. Este aproape ora stingerii şi nu vrem să încălcăm programul.
— Da, doctore, a spus sora Trench.
Dr. Roach i-a făcut semn Clarei să-l urmeze şi a luat-o pe culoar.
— Vino după mine, i-a spus el.
Clara şi-a muşcat obrazul pe dinăuntru şi l-a urmat pe doctor, cu nervii vibrându-i de parcă erau zgâlţâiţi de un curent electric, cu mâinile şi picioarele tremurându-i de parcă şi-ar fi pus un deget în priză. Unde o duceau, oare? Va sta într-o cameră împreună cu o altă
pacientă sau va fi singură? Era destul de rău că fusese trimisă aici, fără
să ştie ce va urma sau cât de mult timp va rămâne, dar să mai fie obligată să împartă camera cu o străină care ar putea fi violentă sau tulburată la cap? Gândul acesta era mai mult decât putea ea să
suporte.
A început să meargă mai repede, încercând să ţină ritmul cu dr.
— 96 —
Roach şi cu sora Trench, cu pumnii strânşi, în buzunarele paltonului.
La capătul culoarului, au luat-o la stânga, apoi s-au oprit la o uşă de fier nituită, cu o fereastră cu zăbrele în centru. Dr. Roach s-a dat într-o parte, în timp ce sora Trench a descuiat şi a deschis uşa, în scârţâitul balamalelor. Dr. Roach i-a făcut Clarei semn să intre, apoi a urmat-o pe un coridor îngheţat.
Apoi mirosul ascuţit de urină şi dezinfectant i-a umplut nările Clarei şi ea a icnit, acoperindu-şi nasul şi gura cu mâna. S-a ţinut după dr. Roach şi sora Trench, dorindu-şi să fi fugit când avusese ocazia. Se îndoia că ar fi scăpat de domnul Glen, dar ar fi trebuit să
încerce. Orice ar fi fost mai bine decât să-i lase s-o închidă în locul acesta îngrozitor.
Coridorul era destul de lat încât să încapă două trenuri alăturate şi de-a lungul pereţilor erau nenumărate uşi. Toate clădirile Willard păreau proiectate ca nişte case pentru uriaşi şi Clara nu-şi dădea seama de ce. Pe la jumătatea coridorului, s-a deschis brusc o uşă şi doi infirmieri au târât o femeie pe coridor; părul năclăit al femeii îi acoperea faţa schimonosită, iar poalele ude ale cămăşii de noapte îi erau lipite de picioarele goale. Din cameră a ieşit grăbită o asistentă şi i-a urmat pe infirmierii care pe jumătate o cărau, pe jumătate o târau pe femeie, în direcţia opusă. Femeia ţipa, incapabilă să-şi proptească
picioarele ude pe podea şi Clara s-a oprit, cu inima bătând să-i spargă
pieptul. Dr. Roach a ezitat o clipă, apoi s-a-ntors şi a privit-o. Fără
întârziere, sora Trench şi-a încleştat mâna uriaşă pe braţul Clarei şi a tras-o înainte.
— Haide, a spus ea, cu voce fermă.
Clara a încercat să se desprindă din strânsoarea surorii Trench, dar fără succes. Sora Trench a mers mai departe, nederanjată de zbaterile Clarei, cu faţa calmă şi fără expresie, ca şi cum ar fi ieşit cu pudelul la plimbare. Printr-o uşă deschisă, pe stânga coridorului, câţiva pacienţi strigau de pe ceva ce semănau cu nişte paturi supradimensionate cu capace închise cu lacăte. Clara a simţit că-i vine să vomite.
La capătul coridorului, au cotit-o din nou la stânga şi au trecut printr-o altă uşă de fier încuiată, într-un alt coridor exact ca primul.
La a patra uşă pe dreapta, s-au oprit. Sora Trench a dat drumul braţului Clarei.
— 97 —
— Dă-mi paltonul, a spus ea.
Cu degete tremurânde, Clara şi-a desfăcut nasturii şi şi-a scos paltonul. Din fericire, îşi pusese un pulover înainte de a pleca de la Azilul Long Island, fără să ştie că la Willard era aşa de frig.
— Şi cizmele, a continuat sora Trench.
