Un certificat de sănătate mintală, întocmit cu o săptămână în urmă: „supus unei riguroase examinări… deplinătatea facultăților mintale… condiție fizică
excelentă… (semnat) Dr. Sidney Sikes”.
Sikes. Numele îi părea cunoscut. Judecătoarea aruncă o privire asupra necrologului pe care-l decupase din ziarul de sâmbătă:
…Samuel Westing și prietenul său, dr. Sidney Sikes, au fost victimele unui accident de mașină aproape fatal. Ambii au fost internați în spital cu răni foarte grave. Sikes și-a reluat activitatea la cabinetul său din Westingtown precum și slujba de medic legist de district. Westing a dispărut din viața publică.
Sikes fusese prietenul lui Westing (și, își aduse ea aminte, semnase testamentul în calitate de martor), dar era și un medic cu reputație bună.
Așadar, era nevoită să accepte declarația acestuia privind sănătatea mintală
a lui Westing, cel puțin pentru moment.
Înapoi la indicii. Ca să vezi, ditamai judecătoarea, învârtind niște bucățele de prosoape Westing din hârtie superrezistentă.
— Dă-le încolo de indicii! spuse ea cu voce tare și, ridicându-se de la birou, începu să măsoare încăperea în lung și-n lat.
Ronțăind o pricomigdală, stivui pe o tavă cănile de cafea murdare. De-ar lăsa-o ființa aia, Pulaski, să studieze copia testamentului… Acolo erau ascunse adevăratele indicii, printre amenințări voalate și promisiuni pompoase, printre sloganuri și neghiobii – acolo, în ghiveciul ăla numit testament.
Sam Westing sugera în testament (nu afirma, ci sugera) că: 1) fusese ucis, 2) criminalul era unul dintre moștenitori, 3) doar el știa numele criminalului și 4) numele criminalului era cheia jocului.
Jocul domnului Westing… Un joc viclean, care învrăjbea oamenii.
Indiferent câtă frică și suspiciune băgase în jucători, Sam Westing știa că
lăcomia îi va ține pe toți în joc. Până când „criminalul” avea să fie prins. Și pedepsit.
Sam Westing nu fusese omorât, dar unul dintre moștenitorii săi erau vinovat. Vinovat de o faptă împotriva unui om fără milă. De dincolo de VP - 47
moarte, Westing își hărțuia dușmanul și, prin moștenitorii săi, avea să se răzbune.
Dar pe cine? Cine era ținta răzbunării lui Westing? În numele justiției, datoria ei era s-o găsească pe victima lui Westing înaintea celorlalți. Trebuia să afle tot ce se putea afla despre fiecare dintre moștenitori. Cine erau, care era legătura cu Westing a celor șaisprezece străini ce n-aveau nimic altceva în comun decât faptul că locuiau în același bloc. Apus de Soare… Putea începe de aici.
Bun, telefoanele funcționau din nou. Formă un număr și i se răspunse chiar după primul apel: „Bună ziua, acesta este un mesaj înregistrat de Barney Northrup, întotdeauna la dispoziția dumneavoastră – de îndată ce mă întorc la birou, vreau să zic. Ciripiți-i bătrânului Barney ce vă doare, după ce auziți bip”. Bip.
J. J. Ford puse receptorul în furcă, fără să-i ciripească bătrânului Barney ce o durea. Era posibil să fie implicat și el în complotul lui Westing.
Ziarul! mai bine să încerce la ziar. Cu siguranță era cineva înzăpezit și acolo. După opt apeluri, cineva ridică receptorul:
— De obicei nu dăm astfel de informații la telefon, dar, întrucât e vorba de dumneavoastră, doamnă judecătoare Ford, vă ajut cu plăcere. Dați-mi numele și vă sun dacă găsesc ceva.
— Mulțumesc, aș aprecia.
Era un început. Sam Westing era mort, dar poate reușea, măcar o dată, să-l învingă la propriul lui joc. Ultimul lui joc.
•
Găsind ce căuta în biroul Țestoasei, Angela se întoarse în dormitorul ei cu franjuri și dantele. La oglindă, cocoțată pe un taburet cu tapițeria garnisită
cu volănașe, cu ochelarii lăsați pe nas, Sydelle Pulaski își întindea fard albastru pe pleoape.
— Ne ocupăm mai întâi de indiciile noastre, spuse secretara, studiindu-se și încruntându-se în oglinda cu trei laturi.
Lipsită de noroc din ziua în care se născuse, avea acum o parteneră de echipă frumoasă și iubită de toată lumea. Și mai exista și posibilitatea ca doar ele să fi primit răspunsul jocului. Desfăcu plicul și i-l dădu Angelei:
— Ia una!
Angela scoase prima bucată de hârtie: bunătate.
Fu rândul Sydellei:
— Slavă cerului! exclamă, crezând că găsise numele criminalului.
Degetul ei mare acoperea un cuvânt care începea cu ho. Dar cuvântul era hotare.
Angela din nou – al treilea indiciu era deși.
VP - 48
Sydelle la rând. Al patrulea indiciu era parcare.
Al cincilea și ultimul indiciu era… Angela scoase un geamăt. Cu o mână
tremurândă, îi dădu partenerei ei bucata de hârtie. Al cincilea indiciu era grație.
— Grație, hm… Pe mama ta o cheamă Grace, nu? întrebă Sydelle. Ei, nu-ți face griji. Testamentul spunea că nu contează ce avem, ci ceea ce nu avem!
Secretara nu transcrisese notițele stenografiate, dar le citise de mai multe ori înainte să le ascundă într-un loc sigur.
