Theo nu era, de fapt, autorul rândurilor despre eroul local, dar îi ascuțise creioanele reporterului care scrisese articolul.
— Fă o plecăciune, Doug, spuse domnul Hoo, radiind de fericire.
Doug sări pe masă și ridică arătătoarele în aer:
— Sunt campion! strigă băiatul.
La gât avea atârnată medalia olimpică de aur, iar în păr avea confetti de la paradă. Moștenitorii Westing izbucniră în urale.
•
— Bună, Jake! Ce mă bucur c-ai venit! spuse Sunny (așa i se spunea acum doamnei Hoo), dând mâna cu președintele Comisiei de stat pentru jocuri de noroc.
— Bum! o salută Jake Wexler la rândul său.
VP - 171
•
— Bună, Angela.
Denton Deere purta acum o mustață groasă. Devenise neurolog. Nu se căsătorise.
— Bună, Denton.
Părul auriu al Angelei era înnodat pe ceafă. Nu era machiată. Aproape încheiase al treilea an de facultate.
— Nu ne-am văzut de mult.
— Vă mai aduceți aminte de mine? întrebă Sydelle Pulaski.
Era îmbrăcată într-o rochie cu buline roșii și albe și se sprijinea într-o cârjă asortată, cu buline (își scrântise o gleznă dansând tangou la petrecerea de la birou).
— Nu v-aș putea uita, domnișoară Pulaski! spuse Denton.
— Vi-l prezint pe logodnicul meu, Conrad Schultz, directorul fabricii de cârnați Schultz.
— Îmi pare bine de cunoștință!
•
— Doamnă judecătoare, aș vrea să v-o prezint pe prietena mea, Shirley Staver.
Chris Theodorakis era în al doilea an de facultate. Un medicament lansat de curând îl ajutase să scape de spasme și să-și controleze limbajul. Era așezat în scaunul cu rotile, ca de obicei.
— Bună, Shirley, spuse judecătoarea. Chris mi-a scris atâtea despre tine.
Îmi pare rău că nu-ți răspund la timp, Chris. Am fost foarte ocupată cu o grămadă de cazuri luna asta.
Judecătoarea Ford lucra acum în circuitul curților de apel ale Statelor Unite ale Americii.
— Eu și Chris am fost selectați să participăm la o expediție de studiu al păsărilor din America Centrală în vara asta, spuse Shirley.
— Da, știu.
•
De dragul vremurilor de altă dată, Grace Wexler se ocupă ea însăși de servirea gustărilor la petrecere, trecând pe la fiecare musafir cu tava cu apetitive. Avea acum un lanț de cinci restaurante: Unu e Hoo, Unu e Hoo 2, Unu e Hoo 3, Unu e Hoo 4, Unu e Hoo 5.
— Cine-i fata drăguță care stă de vorbă cu Flora Baumbach? întrebă Theo.
— E fiica mea, Țestoasa! A crescut mult, nu-i așa? Anul doi de facultate, la doar optsprezece am. Își zice T.R. Wexler acum.
T.R. Wexler era foarte fericită. Puțin mai devreme câștigase prima partidă
de șah în fața maestrului ei.
VP - 172
30
Sfârșitul?
Țestoasa își petrecu noaptea la căpătâiul lui Julian R. Eastman, ajuns la optzeci și cinci de ani. T.R. Wexler avea un master în business și administrarea afacerilor, o diplomă în legislație corporatistă și lucrase doi ani pe post de consilier juridic la compania Westing Paper Products Corporation. Câștigase un milion de dolari la bursă, pierduse toți banii, apoi făcuse încă cinci milioane.
— S-a sfârșit, Țestoaso, spuse el cu o voce slabă.
— Nici dacă mori sub ochii mei, Sandy, nu te cred!
