Judecătoarea îi zâmbi – unul dintre rarele ei zâmbete. Era un tânăr deștept („Isteț de-a binelea”, spusese Sandy cândva), avea un viitor strălucit (tot Sandy zisese și asta). Avea nevoie de banii și puterea ei de influență, dar nu trebuia să-l sufoce cu pretenții.
— O să vin să te văd când pot și o să-ți scriu, Chris, îți promit!
•
Micul ajutor pentru picior, marca Hoo (în curs de brevetare), se vindea bine în farmacii și cizmării.
— După ce ne lansăm pe piața din Milwaukee, te duc în China! îi promise James Hoo partenerei sale de afaceri.
— OK, spuse doamna Hoo, ocupată cu socotelile pe abac (făcea contabilitatea).
Nicio grabă. Acum avea mulți prieteni în bloc. Gata cu truda la bucătărie, gata cu rochiile strâmte, despicate până sus, pe coapsă. Soțul ei îi cumpărase un costum cu pantaloni pe care-l purta la întâlnirile cu clienții, iar Doug îi dăruise, de ziua ei, una dintre medaliile lui, s-o poarte la gât.
•
Secretara directorului fabricii de cârnați Schultz se întorsese la slujbă.
Odată vindecată glezna, Sydelle Pulaski renunțase la cârje. Avea toată
atenția pe care și-o putea dori, doar era o adevărată moștenitoare acum!
(Nimeni nu întreba cât, nu era politicos, dar toată lumea știa că Sam Westing avea milioane de dolari.) Bineînțeles că se putea pensiona și muta în Florida, le spusese, dar ce s-ar face bietul domn Schultz fără ea? Și, într-o vineri de neuitat, însuși domnul Schultz o invitase la masă.
•
Jake Wexler renunțase la ocupațiile sale (la amândouă), căci fusese numit consultant al grupului de experți al loteriei de stat (datorită unei recomandări venite din partea judecătoarei Ford). Grace era mândră de el, iar fiicele lor se descurcau bine. De fapt, totul era bine, foarte bine!
VP - 169
Restaurantul Unu e Hoo fusese un mare succes. Grace Wexler, noua proprietară, oferea mese gratuite vedetelor sportive care ajungeau în orașul lor și toată lumea voia să ia cina la restaurantul unde mâncau sportivi faimoși. Singurul perete fără geamuri al restaurantului era acoperit cu fotografii cu autograf ale starurilor de la echipele Brewers, Packers și Bucks.
Grace îndreptă rama fotografiei ce înfățișă un campion zâmbitor, cu autograful: Pentru Grace W. Wexler care servește mâncarea campioana în tot orașul – Doug Hoo. Era cu adevărat o femeie norocoasă: respectabilă
proprietară de restaurant, soția unei oficialități în stat și mama celui mai deștept copil de pe Pământ. Țestoasa avea să devină faimoasă într-o bună zi!
O cicatrice îngustă rămăsese, pentru totdeauna, pe obrazul Angelei. Era ușor ieșită în afară, iar fata își făcuse un obicei din a-și trece degetele peste ea când se apleca asupra cărților. Înscrisă din nou la Facultatea de Medicină, locuia cu ai ei, ca să strângă bani pentru anii lungi de școală care o așteptau.
Îi dăduse înapoi lui Denton Deere inelul de logodnă. Nu se mai întâlniseră de la nunta lui Crow. După zece refuzuri, Ed Prune încetase s-o mai caute.
Angela n-avea nici timp, nici chef să-și bată capul cu viața socială. Era destul de ocupată cu studiile, cumpărăturile săptămânale cu Sydelle și duminicile petrecute la cantina săracilor, unde îi ajuta pe Crow și Otis.
— Tocești, tocești și iar tocești, zise Țestoasa.
Angela o vedea rar pe sora ei care era ba la școală, ba acasă la Flora Baumbach sau la bibliotecă.
— Salut, Țestoaso, ce veselă ești azi!
— Acțiunile! Au urcat douăzeci și cinci de puncte!
•
Proaspăt căsătoriții, Crow și Otis Amber, se mutară în apartamentul de deasupra cantinei pentru săraci. Cu banii din moștenire, cantina fusese renovată și extinsă. Grace Wexler se ocupase de amenajarea interioară: cratițe de aramă atârnau din tavan, băncile de lemn fuseseră acoperite cu perne înflorate și se montaseră locașuri pentru cărțile de rugăciuni și măsuțe rabatabile. Aveau pâine proaspătă și carne în supă în fiecare zi.
VP - 170
29
Și au trecut cinci ani
Fostul curier intră dansând în noua casă cu vedere spre lac a familiei Hoo:
— Bine v-am găsit, soții Amber au sosit!
Otis venise să sărbătorească victoria lui Doug, îmbrăcat cu vechea lui geacă, încheiată până sus și cu casca de aviator pe cap. Își lăsase chiar și un pic de barbă. Singurul lucru care lipsea era bicicleta cu ataș (veniseră cu minibusul cantinei).
— Mulțumesc pentru donația generoasă, domnule Hoo. Domnul să vă
binecuvânteze! spuse Crow. Eu și Otis am împărțit branțurile oamenilor noștri. Le-au ușurat mult durerile de picioare.
Crow părea istovită, era numai piele și os și umbla îmbrăcată tot în negru.
Domnul Hoo – dimpotrivă – era încă și mai rotofei, dar mult mai puțin țâfnos. De fapt, era aproape fericit. Afacerile erau înfloritoare. Piața din Milwaukee primise bine Micul ajutor pentru picior, la fel și cele din Chicago, New York și Los Angeles, dar încă nu reușise să-și ducă soția în China.
Theo Theodorakis, absolvent al școlii de jurnalism, reporter debutant, le arătă ziarul, proaspăt sosit de la tipografie:
EROUL OLIMPIC SE ÎNTOARCE ACASĂ
Patru coloane erau dedicate vieții și performanțelor câștigătorului medaliei de aur, care stabilise un nou record în cursa de 1.500 de metri.
