— Am bănuit eu că-i ceva necurat în toată treaba asta încă de la început.
Am venit c-un singur scop: să vă anunț, cu sincere scuze de rigoare pentru toți cei afectați de decizia mea, că mă retrag din administrarea averii Westing.
— Dar nu mai era un ultim document? întrebă judecătoarea Ford, știind că Sam Westing mai avea o ultimă mutare de făcut în acest joc.
— Ba da, dar întrucât îmi declin orice responsabilitate legală în…
— Vă rog să predați curții documentul în cauză.
Uluit la auzul cuvântului „curte”, avocatul puse plicul pe masă și ieși valvârtej din Apus de Soare.
VP - 164
Fără să-și dreagă vocea nici măcar o singură dată, judecătoarea Ford începu să citească ultima pagină din testamentul lui Samuel W. Westing: ȘAPTESPREZECE. Rămas-bun, moștenitori ai mei! Vă mulțumesc că ați jucat, a fost amuzant. Mă pot odihni în pace, știind că l-ați iubit pe veselul vostru ușier.
OPTSPREZECE. Subsemnatul, Samuel W. Westing, cunoscut sub numele de Sandy McSouthers și sub altele, las moștenire toată
averea și posesiunile aflate pe numele meu, după cum urmează: Vouă tuturor, în părți egale, titlul de proprietate al blocului Apus de Soare.
Soției mele, Berthe Erica Crow, cecul de zece mii de dolari pierdut prin neprezentare de masa unu și cele două cecuri de zece mii de dolari semnate de J.J. Ford și Alexander McSouthers.
NOUĂSPREZECE. Soarele a apus pentru al vostru Unchi Sam. La mulți ani, Crow! Și vouă, moștenitori ai mei, un 4 Iulie fericit!
Judecătoarea Ford puse documentul pe masă:
— Asta-i tot.
„Asta-i tot? Și cei două sute de milioane de dolari?” vrură cu toții să știe.
— Am pierdut jocul, le explică judecătoarea, uitându-se țintă la Țestoasa care, cu o figură tristă de copil inocent, se cuibărise din nou în brațele Florei Baumbach. Cel puțin așa cred.
Țestoasa se ridică și se apropie de fereastră, uitându-se spre casa Westing învăluită în noapte și nori. („Grăbește-te, unchiule Sam, prea mult nu mai pot să-ntind comedia asta! Lumânarea trebuie să fi ars deja până la ultima dungă.”)
În spatele ei, moștenitorii nemulțumiți murmurau și bombăneau, care mai de care:
— Și-a bătut joc de noi!
— Ne-a jucat pe degete ca pe niște marionete!
— A fost un oom bbun.
— Un om răzbunător și odios!
— Windkloppel? Ne-a tras pe sfoară, escrocul!
— Nebun, nebun de legat!
— Vai de mine, vai de mine! Voi v-auziți, oare? spuse Flora Baumbach.
Fiecare dintre voi e cu zece mii de dolari mai bogat decât la începutul VP - 165
jocului, fără să punem la socoteală c-aveți de împărțit și un bloc întreg. Omul e mort, despre morți numai de bine!
BUM!
BUM!
BUM!
— 4 Iulie fericit! strigă Țestoasa când primele artificii luminară
deopotrivă casa Westing și cerul.
BUM, BUM, BUM, BUM!
BUM!!!
Moștenitorii se îngrămădiră la fereastră, în jurul Țestoasei.
BUM! Steluțe de toate culorile spărgeau întunericul, roți argintii de foc se învârteau, săgeți aurii țâșneau. Sus, tot mai sus, BUM! Fulgere purpurii scăpărau, roiuri de scântei stacojii explodau, BUM! Ploi de smarald, BUM!
BUM! Flăcări portocalii, roșii izbucniră prin ferestre, cuprinzând turnulețele de pe acoperișul casei Westing, mistuind copacii…
— BUM! strigă doamna Hoo, bătând încântată din palme.
„Marele și extravagantul joc de artificii al iernii”, cum avea să fie numit pe urmă, dură doar cincisprezece minute. Douăzeci de minute mai târziu, casa Westing arsese până în temelii.
— La mulți ani, Crow! spuse Otis Amber, luând-o de mână.
