Judecătoarea Ford înțelegea prea bine. Sam Westing îi prevăzuse fiecare mișcare. De aceea îl și numise pe Otis Amber, cu informațiile lui confidențiale, unul dintre moștenitori. Și pentru ca Otis să o convingă pe Crow (regina) să intre în joc, bineînțeles.
Țestoasa mai avea întrebări:
— Vreți să spuneți că Barney Northrup nu v-a cerut să-i investigați pe Denton Deere, Crow sau Sandy?
— Corect. Denton Deere a apărut în raportul meu despre Gracie Windkloppel și familia Wexler. Barney Northrup căuta să angajeze o femeie de serviciu pentru blocul Apus de Soare. Oferea salariu bun și un mic apartament, așa că i-am recomandat-o pe Crow. Nu știu cum a căpătat Sandy slujba de ușier.
— Domnule Amber, ați fost angajat și de judecătoarea Ford, bănuiesc că
în scopul de a afla cine sunt, în realitate, chiriașii. I-ați investigat pe toți cei șaisprezece moștenitori?
— Da, în afară de judecătoare și de partenerul ei.
Judecătoarea se posomorî din nou amintindu-și de propria-i prostie.
— Prin urmare, continuă Țestoasa, n-ați făcut niciodată investigații despre cel pe care l-am cunoscut drept Sandy McSouthers pentru niciunul dintre clienții dumneavoastră?
VP - 156
— Nu.
— O ultimă întrebare, mai zise Țestoasa.
Era o întrebare la care se gândise înainte să afle că Otis Amber nu era cine părea:
— În seara de Halloween, când ne uitam cum iese fum pe hornul casei Westing, ne-ați spus o poveste despre un cadavru întins pe un covor oriental.
— L-am văzut, l-am văzut! țipă Grace Wexler.
Țestoasa uită de regulile din sala de judecată și alergă la maică-sa:
— Cine era, mamă? Cine? Zi! Cine? Zi!
(Înspăimântată de atâția „cinezi!”, doamna Hoo ieși pe furiș din încăpere.)
— Ușierul, răspunse Grace, ridicând buimacă privirea spre soțul ei. Era mort. Pe un covor oriental. A fost oribil.
Jake o mângâie blând pe cap:
— Știu, Gracie, știu.
Țestoasa se întoarse la martorul ei:
— Domnule Amber, în ce scop ne-ați spus atunci povestea? Ca să îl provocați pe unul dintre noi să intre în casa Westing în seara aceea?
— Nu neapărat. Sandy îmi spusese istorioara de dimineață și-am hotărât să vă speriem pe voi, copiii, că doar era Halloween, nu?
— Mulțumesc, domnule Amber, puteți coborî. (Coborî spuneau la tribunal, unde boxa martorilor era pe un podium – în apartamentul judecătoarei, însă, podeaua sufrageriei eu cât se poate de plată.) Țestoasa se întoarse spre publicul nedumerit:
— În seara cu pricina, s-a făcut focul în șemineu, ca să se atragă atenția asupra casei părăsite. Apoi a fost spusă o poveste înfricoșătoare, pentru a provoca pe cineva să intre în casa Westing. Acel cineva am fost eu. M-am furișat în casă, m-am ținut după șoaptele doctorului Sikes și am găsit cadavrul lui Samuel W. Westing întins pe pat. Doctorul Denton Deere este chemat în boxa martorilor!
•
Țestoasa îl privi pe martorul care îi era cel mai nesuferit.
— Domnule doctor rezident Deere, ați văzut trupul lui Samuel W.
Westing în coșciug. Vi s-a părut că prezintă semnalmente c-ar fi fost otrăvit?
— Nu mi-am putut da seama, era îmbălsămat.
— Vă amintesc că ați jurat să spuneți adevărul. Puteți băga mâna în foc că
trupul lui Samuel W. Westing era îmbălsămat?
Asta ce mai era, o întrebare capcană?
— Nu, nu pot să bag mâna-n foc. N-am examinat corpul din sicriu.
VP - 157
— Așadar, e posibil ca trupul, pe care nu l-ați examinat, să nu fi fost un cadavru? Ar fi putut fi un manechin de ceară îmbrăcat în costum de Unchiul Sam?
— Nu sunt expert în manechine de ceară.
— Da sau nu?
— Da, e posibil, orice e posibil.
