Șase astfel de scrisori au fost livrate, doar șase. S-au stabilit șase întâlniri de vizionare și, una câte una, familiile veniră să vadă apartamentele și bla, bla, bla, Barney Northrup le făcu turul clădirii și al împrejurimilor.
— Ia uitați-vă ce fațadă, sticlă reflectorizantă de sus până jos! zise Barney Northrup. Din casă vezi tot afară, de afară nu te vede nimeni înăuntru.
Familia Wexler (primii programați în ziua aceea) se uitară cu toții în sus, orbiți de soarele dimineții care se răsfrângea în fațada clădirii.
— Vedeți candelabrele astea? De cristal! spuse Barney Northrup, netezindu-și mustața neagră și aranjându-și cravata pictată manual în oglinda cât un perete din antreul blocului. Și ce ziceți de covoare? Șapte centimetri grosime!
— Splendide! exclamă doamna Wexler, ținându-se strâns de brațul soțului, căci tocurile înalte ale pantofilor i se tot poticneau în plușul adânc al covorului.
Doamna apucă să-și arunce o privire aprobatoare în oglindă, înainte să se deschidă ușa liftului.
— Sunteți cu adevărat norocoși, zise Barney Northrup. A mai rămas doar un apartament, cu siguranță o să vă placă. Parcă-i făcut special pentru voi. Ia uitați-vă, îți taie răsuflarea, nu alta! adăugă el, deschizând, cu un gest larg, ușa apartamentului 3D.
Doamna Wexler rămase cu gura căscată – îți tăia răsuflarea, ce să mai! Doi dintre pereții sufrageriei erau în întregime din sticlă, din tavan până în podea. Barney Northrup îi conduse prin apartament, iar doamna îl urmă
scoțând „ooo”-uri și „aaa”-uri de încântare în fiecare cameră.
Domnul de la brațul ei, însă, nu era la fel de entuziasmat:
— Asta ce-i, debara sau dormitor? întrebă Jake Wexler, aruncând o privire în ultima încăpere.
— Dormitor, normal! îi răspunse soția sa.
— Arată ca o debara.
— Dar, Jake, apartamentul e perfect pentru noi, pur și simplu perfect!
gânguri drăgăstos Grace Wexler.
Al treilea dormitor era cam mic, dar își zise că era numai bun pentru Țestoasa.
— Și, gândește-te, dragul meu, ce bine ar fi să ai cabinetul în holul blocului! N-ar mai trebui să conduci zi de zi până la muncă și înapoi, n-ai mai fi nevoit să tunzi iarba sau să dai zăpada la o parte.
VP - 5
— Permiteți-mi să vă reamintesc că, aici, chiria e mai mică decât întreținerea vechii dumneavoastră locuințe, spuse Barney Northrup.
„De unde o fi știind?” se întrebă Jake.
Grace se uita pe fereastra prin care, dincolo de stradă și de copaci, lacul Michigan se întindea liniștit și sclipitor. Vedere spre lac! Să vezi când le-o arăta apartamentul așa-zișilor ei prieteni, cu casele lor elegante cu tot. Vor trebui să repare mobila. Ba nu, mai bine cumpără mobilă nouă – cu tapițerie din catifea bej. A, și să-și comande hârtie pentru corespondență – bleu cu margini nefinisate, cu numele ei și luxoasa adresă scrise cu litere înflorite în antet: Grace Windsor Wexler, reședința Apus de Soare, malul lacului Michigan.
•
Nu toți viitorii chiriași erau la fel de încântați ca Grace Windsor Wexler.
Ajunsă la întâlnire după-amiaza târziu, Sydelle Pulaski se uită la fațada de sticlă a clădirii și nu văzu decât reflexiile întunecate și strâmbe ale coroanelor copacilor și ale norilor.
— Sunteți cu adevărat norocoasă, zise Barney Northrup. A mai rămas doar un apartament, dar cu siguranță o să vă placă. Parcă-i făcut special pentru dumneavoastră. Ia uitați-vă, îți taie răsuflarea, nu alta! mai adăugă el, deschizând, cu un gest larg, ușa unei garsoniere cu vedere spre spatele clădirii.
— N-aș prea zice, răspunse Sydelle Pulaski, clipind des, orbită de razele puternice ale soarelui de vară ce apunea dincolo de parcarea blocului.
Așteptase ani de zile să aibă un locșor al ei și iată că îl găsise, într-o clădire elegantă, în care locuiau oameni bogați. Dar Sydelle voia un apartament cu vedere spre lac.
— Apartamentele din față s-au dat deja, spuse Barney Northrup. Și, oricum, chiria era prea mare pentru un salariu de secretară. Dar, credeți-mă, vă puteți bucura de același lux în apartamentul acesta, la doar o treime din preț!
Măcar priveliștea care se zărea prin fereastra laterală era plăcută.
— Sigur nu se vede nimic de afară înăuntru? mai întrebă Sydelle Pulaski.
— Absolut sigur! răspunse Barney Northrup, urmărind privirea suspicioasă a secretarei, care țintea casa de pe dealul aflat la nordul clădirii.
Nu-i decât vechea reședință a familiei Westing, nu mai stă nimeni acolo de mai bine de cincisprezece ani.
— Bine, o să mă gândesc.
— Sunt alte douăzeci de persoane care mă imploră să le închiriez apartamentul, minți Barney Northrup printre dinții ca de iepure. Acceptați pe loc sau renunțați.
VP - 6
— Îl iau.
Indiferent cine sau ce era cu adevărat, nu se putea spune despre Barney Northrup că nu era un bun agent imobiliar. Într-o singură zi, reușise să
închirieze toate apartamentele din blocul Apus de Soare persoanelor care aveau deja numele inscripționate pe cutiile poștale, aflate într-o firidă ce dădea în holul de la intrare:
CABINET – Dr. Wexler
ANTREU – Cafeneaua Theodorakis
