Cinci ani mai târziu, a fost dat în judecată de către un inventator care a revendicat patentul pentru cârpa din hârtie, de unică folosință. În drum spre tribunal, Samuel Westing și prietenul său, dr. Sidney Sikes, au fost victimele unui accident de mașină aproape fatal. Ambii au fost internați în spital cu răni foarte grave. Sikes și-a reluat activitatea la cabinetul său din Westingtown precum și slujba de medic legist de district.
Westing a dispărut din viața publică.
S-a spus, dar zvonul nu a fost niciodată confirmat, că ar fi continuat să conducă de la distanță vastul imperiu care este Westing Paper Products Corporation, de pe o insulă din sudul Pacificului. Numele său încă apare în dreptul funcției de președinte al consiliului de conducere al corporației.
„Suntem la fel de surprinși ca toată lumea și profund întristați”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Julian R.
Eastman, președintele consiliului de administrație și director general al companiei, la aflarea veștii că trupul lui Westing a fost găsit în reședința sa de pe malul lacului. Reacția dr. Sikes a fost:
„Un sfârșit tragic al unei existențe tragice. Sam Westing a fost un mare om, cu adevărat important”.
Înmormântarea va fi privată. Executorul testamentar al averii Westing a declarat că dorința defunctului a fost ca, în loc de flori și coroane, să se trimită donații la Asociația americană a jucătorilor de bowling orbi.
Țestoasa întoarse pagina, dar asta era tot. Cum adică asta era tot?!
Nu scria nimic despre cum se găsise cadavrul.
VP - 21
Nu scria nimic despre plicul proptit pe noptiera de lângă pat, pe care o mână tremurândă scrijelise: În caz că sunt găsit mort în pat. Mergând tiptil pe lângă patul cu baldachin și citind la lumina lanternei ce scria pe plic, Țestoasa atinsese deodată mâna moartă, ca de ceară, țeapănă, întinsă pe pătura cu alb, roșu și albastru. Începuse să urle și, printre țipete, văzuse chipul bătrânului cu barbă albă. Tot ce-și mai putea aminti era că o luase la fugă, se împiedicase de bățul de biliard, căzuse de-a dura pe scări, ciobise sticluța lui Sandy și pierduse tot ce avea prin buzunare.
Și nu scria nimic în ziar nici despre sandvișurile suspecte, cu unt de arahide și gem, găsite la fața locului, nimic despre vreo lanternă sau vreo cruce de argint.
Niciun cuvânt despre vreo spargere în casa Westing; nicio declarație cum că cineva ar fi văzut vreo vrăjitoare; nimic despre urme pe gazon, adidași ori teniși mărimea treizeci și șase.
Mda, așadar n-avea de ce să-i fie teamă (poate doar de faptul că pierduse crucea maică-sii). Bătrânul domn Westing murise, probabil, de vreun atac de cord, sau de pneumonie – era cam curent în casa aia. Țestoasa împături ziarul și îl ascunse într-un sertar al biroului, își numără vânătăile în fața oglinzii (șapte) și plecă să-i caute pe cei patru care știau că fusese în casa Westing cu o seară înainte: Doug Hoo, Theo Theodorakis, Otis Amber și Sandy. Îi datorau douăzeci și patru de dolari.
•
La prânz, curierul de șaizeci și doi de ani se apucă de treabă. Avea de livrat șaisprezece scrisori de la E.J. Prune, avocat. Otis Amber cunoștea conținutul scrisorilor, deoarece una dintre ele îi era adresată: În calitate de beneficiar al averii domnului Samuel W. Westing, prezența dumneavoastră este necesară mâine, la ora 4 p.m., în biblioteca de sud a reședinței Westing, în vederea citirii testamentului.
— Vrea să spună că bătrânul Westing v-a lăsat niște bani, explică el.
Semnați aici de primire. Cum adică ce înseamnă „ocupația”? Înseamnă…
ocupația, meseria cum ar veni. Majoritatea confirmărilor de primire au rubrica asta, ca să fim siguri că scrisoarea a ajuns la destinatar.
Grace Windsor Wexler scrise casnică, apoi tăie și puse decoratoare, pe urmă tăie din nou și scrise moștenitoare. Și mai vru să știe: „Cine mai e? câți sunt? câți bani?”
— N-am voie să spun nimic!
VP - 22
Ceilalți moștenitori fură prea uluiți de neașteptata moștenire ca să-l sâcâie pe curier cu întrebări. Doamna Hoo puse un X pe confirmarea de primire, dar domnul Hoo completă hârtia cu numele și ocupația ei. Theo vru să semneze în locul fratelui său, dar Chris insistă că poate singur, încet și anevoios, scrise Christos Theodorakis, observator de păsări.
Soarele apunea, dincolo de parcarea blocului Apus de Soare, când Otis Amber, curier, terminase de livrat scrisorile.
VP - 23
5
Șaisprezece moștenitori
Nori cenușii, grei se adunaseră pe cerul ivoriu, deasupra Marelui Lac6.
Grace Wexler parcă pe aleea casei Westing și se îndreptă spre intrare, luând-o înaintea fiicelor ei. Jake refuzase să vină, dar nu conta… Amintindu-și niște bârfe de familie despre un unchi bogat (sau poate era un… străunchi – în fine, parcă-l chema Sam), Grace venise convinsă că moștenirea i se cuvenea pe drept. (Jake era evreu, n-avea cum să fie rudă cu Samuel W. Westing.)
— Nu-mi dau seama unde-i crucea mea de argint, spuse ea, pipăindu-și lănțișorul de aur de la gât, pe sub scurta din blană de nurcă.
Se opri și se uită admirativ la casa impunătoare:
— Angela, am putea ține petrecerea de nuntă aici! Țestoaso, unde fugi?
— Scrisoarea zicea că… lasă, nimic, se răzgândi Țestoasa, zicându-și că
era mai bine să nu explice de unde știa că se putea intra în bibliotecă prin ușile mari, cu geam, care dădeau direct spre peluză.
Crow le deschise ușa. Cu toate că femeia de serviciu a blocului Apus de Soare se îmbrăca întotdeauna în negru, veșmintele ei îi amintiră lui Grace Wexler că s-ar cuveni să-și șteargă o lacrimă cu batista tivită cu dantelă –
casa Westing era în doliu, de bună seamă.
Tăcută, Crow o ajută pe Angela să-și scoată haina și aprobă din priviri rochia fetei, din catifea albastră, cu guler și manșete albe.
— Eu rămân cu haina pe mine, e cam răcoare aici, spuse Grace – nu voia să fie luată drept una dintre rudele sărace.
Țestoasa se plânse și ea de frig, dar, de cum intrară, maică-sa îi scoase haina și fetița rămase într-o rochie roz de gală, pufoasă și creponată, cam cu două mărimi prea largă și cu vreo zece centimetri prea lungă. Era una dintre rochiile vechi ale Angelei.
— Vă rog, luați loc unde doriți, spuse avocatul așezat în capul mesei lungi din bibliotecă, fără să ridice privirea de pe plicurile pe care le aranja.
