când va fi găsit.
Țestoasa zâmbi, pentru întâia dată de când murise Sandy.
Judecătoarea Ford privea în gol, adâncită în gânduri, cu coatele sprijinite pe birou și bărbia în mâini. Într-adevăr, de ce era Crow una dintre moștenitoare? Sam Westing ar fi putut la fel de bine să le dea indicii care să
le dezvăluie numele ei, fără s-o numească moștenitoare.
— Crow nu moștenește nimic dac-ajunge la închisoare, se văicări iar Otis Amber. Voi cu toată vorbăria voastră despre șah și regine sacrificate. Crow e cea sacrificată!
— Ce-ai zis? întrebă judecătoarea.
Scoase un geamăt slab și își acoperi fața cu mâinile. Sacrificiul reginei!
căzuse din nou în capcană. Westing își sacrificase regina (Crow), distrăgându-le jucătorilor atenția de la adevăratul joc. Sam Westing era mort, dar, într-un fel sau altul, avea să facă o ultimă mișcare. Era sigură de asta. O simțea cu tot trupul! Sam Westing câștigase jocul.
— Prost! Prost! Prost!
Moștenitorii o priviră uluiți. Mai întâi află că Samuel W. Westing fusese însurat cu femeia de serviciu, apoi o judecătoare le strigă în față că-i stupid.
Era prea mult!
VP - 152
— Sam Westing nu era deloc un prost, declară Denton Deere. Era nebun.
Ultima parte a testamentului e pură demență. 4 Iulie fericit tuturor, auzi.
Suntem în noiembrie!
— Cincisprezece noiembrie, țipă Otis Amber. E ziua de naștere a bietei Crow!
Țestoasa ridică privirea dintre hârtii. Ziua de naștere a lui Crow? Sandy cumpărase o lumânare cu dungi pentru ziua soției sale, o lumânare care ardea preț de trei ore. Jocul nu se terminase! Sam Westing se întorsese să-și caute moștenitorul. „Încă mai poți câștiga. Sper să câștigi”, îi spusese. Dar cum? Cum? Nu contează ce aveți, ci ceea ce nu aveți. Trebuia să afle degrabă
ce nu avea. Și asta fără ca ceilalți să afle ce căuta.
— Doamnă judecătoare Ford, aș dori să-mi audiez primul martor.
VP - 153
26
Procesul Țestoasei
Hoo era furios.
— Încă un joc! Asta ne mai lipsea! spumegă el. Ba mai mult, un joc condus de una care pune bombe!
Judecătoarea Ford le ceru să facă liniște, bătând în masă cu ciocănelul dăruit de asociații ei la numirea în înalta Curte de Justiție. Înaltă curte? Asta trebuie că era cea mai joasă curte pe care o prezidase vreodată: o avocată de treisprezece ani, o grefieră care stenografia în poloneză și o judecătoare în haine africane. Ei, ce mai conta, intrase în jocul lui Westing, putea la fel de bine să-l joace și pe al Țestoasei. Asemănătoarea era uimitoare. Țestoasa nu doar semăna cu unchiul ei Sam, dar se și purta la fel.
— Doamnelor și domnilor, începu Țestoasa, mă aflu în fața onoratei instanțe pentru a dovedi că Samuel W. Westing e mort, Sandy McSouthers e mort, dar Crow nu este făptașa.
Măsurând încăperea cu pași mari, cu mâinile la spate, fetița se uită severă
la fiecare dintre moștenitori. Moștenitorii o țintuiră și ei cu privirea, neștiind încă dacă făceau parte din curtea de jurați sau erau inculpați.
Grace Wexler se holbă la fiică-sa:
— Da’ ea cine mai e?
— Avocatul de district, îi răspunse Jake. Culcă-te la loc!
Ba încruntându-se, ba zâmbind misterios, Țestoasa jucă admirabil rolul de avocat strălucit pe cale să rezolve un caz imposibil, așa cum văzuse la televizor. Singurul lucru pe care i-l puteau reproșa în interpretarea remarcabilă era faptul că, din când în când, dădea inexplicabil din cap. (Se simțea ca „oamenii mari” când părul tuns scurt îi mângâia obrajii.)
— Permiteți-mi să încep cu începutul, spuse ea. Pe data de întâi septembrie, ne-am mutat cu toții în blocul Apus de Soare. Două luni mai târziu, în seara de Halloween, s-a putut observa fum ieșind pe hornul casei Westing, părăsită la vremea respectivă.
Primul martor era persoana cea mai probabilă să fi urmărit casa și împrejurimile în ziua aceea.
— Chris Theodorakis este chemat în boxa martorilor!
Chris puse o mână fermă pe Biblie și jură să spună adevărul, doar adevărul și să nu ascundă nimic din ceea ce știe. „Ce distractiv!”
VP - 154
— Domnule Theodorakis, obișnuiți să studiați păsările nu-i așa?
— Da.
— În ziua de treizeci și unu octombrie, vă uitați după păsări?
