adică, unde înoată țestoase.
— Haide, domnule Hoo, suntem amândoi niște caraghioși! L-ai întrebat pe fiul tău despre indiciile lui?
— Pușlamaua aia? Dacă-l prinzi pe-aici, n-ai decât să-l descoși tu!
Hoo își îndesă în gură restul batonului de ciocolată și continuă să
bodogănească:
— Halal afacere și restaurantul ăsta… toată lumea comandă pentru acasă, nimeni nu mai mănâncă la restaurant. Cafeneaua lui Theodorakis o să mă
bage la azilul de săraci. Angela ta și femeia aia, Pulaski, nu ne-au arătat nici copia testamentului, nici indiciile lor și nici nu și-au plătit cele trei cești de ceai de iasomie și șase fursecuri cu migdale. Iar tu fumezi prea mult!
— Și tu mănânci prea mult! i-o întoarse Grace și, aruncând portmoneul pe masă, ieși ca o furtună din restaurant.
Mărunțiș, asta-i tot ce-o să vadă de la ea! N-are decât să vină s-o roage în genunchi să semneze cecul de zece mii de dolari, om nebun! Ce mai pereche: Attila Hunul și Gracie cea-de-nimic-bună. Gracie Windkloppel Wexler, pretendentă la moștenire, moștenitoare pretențioasă.
•
Mai întâi, banii! Semnară cecul amândoi – jumătate în contul de economii al lui Doug Hoo, cealaltă jumătate părinților lui Theo. Apoi, indiciile: UN TIS O N H N O
— Or fi numere: un doi, trei? își dădu Theo cu părerea.
— Eu tot cred că un e, de fapt, nu, spuse plictisit atletul-vedetă.
Își împreună mâinile pe ceafa, se lăsă pe spate pe banchetă, își întinse picioarele pe sub masă, apoi adăugă:
— Și, adevărul e că… nu avem nimic. Nu tu indicii ca lumea, nu tu vreo pistă de urmărit, nu tu testament!
Nici după trei cești de cafea, două prăjituri cu foietaj și un castron de orez cu lapte și frișcă, Sydelle Pulaski nu le dezvăluise nimic.
VP - 45
Theo nu se lăsă:
— Ești sigur că n-ai văzut nimic ciudat acolo, la casa Westing, în seara aia?
— Nu l-am omorât pe Westing, dacă asta vrei să zici. Singurul lucru ciudat pe care l-am văzut a fost Țestoasa Wexler. Cre’ că pacostea aia mică e îndrăgostită până peste urechi de mine. Ce noroc pe capul meu, nu?
— Doug, lasă gluma! Unul dintre moștenitori e criminalul. Suntem cu toții în pericol!
— Doar pentru că i-a făcut felul bătrânului, nu-nseamnă c-o să mai omoare și pe altcineva. Tata zice că…
Doug se opri. Vorbele aruncate de taică-su, cum că ucigașul ar trebui premiat cu o medalie, puteau da de bănuit.
Theo încercă să-l ia altfel pe Doug:
— Am jucat șah cu cineva aseară în sala de jocuri.
— Cu cine?
— Păi, tocmai asta-i ciudat, că nu știu cu cine. Trebuie s-aflăm care dintre moștenitori știe să joace șah.
— De când e jocul de șah dovadă pentru crimă?
— Ei, să zicem că-i un punct de pornire, zise Theo. Și, mai e o chestie: testamentul spunea că nu există două seturi de indicii identice. Poate că
toate indiciile puse cap la cap alcătuiesc un mesaj care ne spune numele criminalului. Trebuie să facem cumva să-i convingem pe ceilalți să punem toți indiciile laolaltă.
— Daa, sigur! Criminalul abia așteaptă să ne aducă pe tavă indiciile care-l duc la spânzurătoare, spuse Doug și se ridică grăbit, căci, înzăpezit au ba, trebuia să fie în formă pentru cursă.
Își petrecu restul zilei alergând pe holuri, apoi în sus și-n jos pe scări, speriindu-i de moarte pe chiriașii cu nervii deja zdruncinați după ultimele întâmplări.
•
Judecătoarea J.J. Ford nu avea nicio îndoială că setul de indicii pe care le primise împreună cu ușierul i se adresau, de fapt, doar ei. Deși… Sam Westing era în stare de ceva mai mult decât:
MARTORI AM LUCITOARE FRĂȚIE
Probabil că fusese nevoit să aleagă anumite cuvinte. Prin urmare, indiciile astea făceau parte dintr-o afirmație mai lungă. O frază care dezvăluia un nume. Numele criminalului…
VP - 46
Nu. Westing n-avea cum să fi fost omorât. Dac-ar fi fost amenințat, dacă
era în pericol, ar fi cerut ajutorul poliției. Poliția era la dispoziția lui. Întregul oraș era la picioarele lui… Sam Westing nu era genul de om care să se lase ucis. Doar dacă nu cumva o luase razna.
Judecătoarea deschise plicul pe care i-l dăduse incompetentul de Prune.
