— Veţi afla într-o jumătate de oră, răspunse tînărul poliţist, care înţelesese inutilitatea oricărei insistenţe.
Ieşi brusc, alergă în piaţa Roubaix, sări într-o trăsură şi dădu adresa comisarului din cartier, promiţîndu-i birjarului o sută de bănuţi în afara cursei, dacă îl va duce repede. La acest preţ mîrţoagele slăbănoage îşi luară zborul îndemnate de bici.
Lecoq avu noroc ; comisarul era acolo. Tînărul poliţist îşi declină
calitatea şi fu condus imediat în faţa autorităţii cartierului.
— Ah! domnule, strigă el, ajută-mă.
Şi începu să povestească dintr-o răsuflare atît cît era nevoie din această istorie pentru a fi scos din încurcătură.
— Şi totuşi acesta e adevărul, exclamă comisarul de îndată ce Lecoq termină. Am fost căutat pentru acest om dispărut. Casimir mi-a spus azi-dimineaţă.
— Au venit să vă anunţe? se bîlbîi Lecoq.
— Da, ieri. Dar am fost atît de ocupat! În sfîrşit, băiete, cum pot să-ţi fiu de folos?
— Să veniţi cu mine, domnule, să pretindeţi să ne arate cufărul, să
luăm cu noi un lăcătuş ca să-1 deschidă. Iată împuternicirea, un mandat de percheziţie, pe care judecătorul de instrucţie mi 1-a dat pentru orice eventualitate. Să nu mai pierdem nici un minut, mă aşteaptă o trăsură în faţa uşii dumneavoastră.
— Să mergem, spuse simplu comisarul.
— Acum, domnule, întrebă tînărul poliţist de îndată ce se aflară în trăsura care porni în galop, permiteţi-mi să vă întreb dacă o cunoaşteţi pe 115
femeia care e proprietara hotelului Mariembourg?
— Foarte bine. Acum şase ani, cînd am fost numit în acest arondisment, nu eram căsătorit şi multă vreme am mîncat la masă la această doamnă. Casimir, secretarul meu, mai mănîncă şi acum acolo.
— Şi ce fel de femeie este?
— Păi, pe legea mea! tinere prieten, doamna Milner - aşa o cheamă
-, e o văduvă foarte respectabilă, iubită şi stimată în cartier, ale cărei afaceri prosperă şi care rămîne văduvă numai pentru că vrea acest lucru, căci e încă foarte atrăgătoare.
— Atunci n-o credeţi capabilă ca, în schimbul, unei sume respectabile, să. . cum să spun? Să-1 slujească pe un deţinut foarte bogat..
— Ai înnebunit! îl întrerupse comisarul. Doamna Milner să
consimtă la o mărturie falsă pentru bani! Nu ţi-am spus adineaori că e cinstită şi că are avere? De altfel, m-a anunţat de ieri, aşa că..
Lecoq tăcu, ajunseseră.
Văzînd că încăpăţînatul care îi tot pusese întrebări apare în spatele comisarului „ei", doamna Milner păru să înţeleagă totul.
— Iisuse! strigă ea. Ar fi trebuit să bănuiesc. A avut loc o crimă.
Hotelul meu şi-a pierdut reputaţia.
A fost necesar un oarecare timp ca s-o liniştească şi s-o consoleze.
În cele din urmă urcară în camera bărbatului care dispăruse şi Lecoq se repezi la cufăr.
Ah! nu se putea să negi, venea de la Leipzig, micile petice de hîrtie lipite de diverse administraţii ale căilor ferate dovedeau acest lucru.
L-au deschis : înăuntru se afla tot ceea ce spusese deţinutul.
Lecoq înmărmurise. Privi cu un aer tîmp cum comisarul încuie totul într-un dulap, ia cheia şi pleacă.
Tînărul poliţist ieşi şi el ţinîndu-se de pereţi, ca şi cînd ar fi fost pe altă lume, şi-1 auziră împiedicîndu-se pe scară ca un beţiv.
116
CAPITOLUL 24.
Lăsata secului a fost plină de veselie.
Cînd, către miezul nopţii, Lecoq părăsi hotelul Mariembourg, străzile erau zgomotoase şi înţesate de lume ca în plină amiază. Dar pe tînărul poliţist nu-1 trăgea inima să se bucure. Se amestecă în mulţime fără
s-o vadă, croindu-și drum printre grupuri fără să audă protestele provocate de mişcările sale pline de bruscheţe.
Încotro se îndrepta? Nu ştia. Păşea, la întîmplare, înainte, mai zdrobit decît jucătorul căruia ultimul ludovic pierdut i-a spulberat şi cea din urmă speranţa.
Tocmai ajunsese în bulevard cînd îi veni o idee, atît de neaşteptată, încît nu-şi putu reţine un strigăt.
„— Nu sînt decît un prost! E oare posibil ca eu, atît de tare în ce priveşte teoria, să devin atît de nepriceput de îndată ce trec la practică? Nu sînt încă decît un copil, un recrut pe care un fleac oarecare îl surprinde şi-1
îndepărtează de pe calea cea bună. Or, să gîndim la rece : cum l-am considerat, de la început, pe acest deţinut al cărui sistem de apărare te ţine la respect? Mi-am spus: acest om este de o inteligenţă superioară, cu o experienţă şi o putere de pătrundere, cu un sînge rece care rezistă la orice încercare şi care va face imposibilul ca să asigure succesul comediei pe care o joacă. Aşadar, cu cît aparenţele se opun ipotezelor mele, fiind favorabile versiunii deţinutului, cu atît mai sigur e că am dreptate, sau logica nu e logică.”