Lecoq făcu o mişcare atît de violentă, încît bătrînul se dădu înapoi înspăimîntat.
— Nenorocitule! strigă tînărul poliţist. Ai vîndut duşmanului planul 119
nostru!
Se calmă însă repede. Mai întîi pentru că răul nu putea fi îndreptat şi apoi, avea şi o parte bună: risipea orice urmă din îndoiala pe care i-ar fi putut-o lăsa povestea de la hotelul Mariembourg.
— Nu e momentul să reflectăm acum, bătrîne, reluă tînărul poliţist.
Sînt zdrobit de oboseală, ia o saltea din pat şi hai să ne culcăm.
CAPITOLUL 25.
Lecoq era un băiat prevăzător. Avu deci grijă ca înainte de a se urca în pat să întoarcă deşteptătorul şi să-1 potrivească la ora şase. Nu pusese însă la socoteală extrema lui oboseală şi nici aburii alcoolului care înceţoşau încă mintea bătrînului său coleg.
Cînd La Saint-Eustache sună ora şase, deşteptătorul sună şi el cu fidelitate, dar zgomotul strident al ingeniosului mecanism n-a fost suficient sa întrerupă somnul greu al celor doi poliţişti.
Şi ar fi dormit încă mult timp dacă la ora şapte şi jumătate uşa camerei n-ar fi fost zguduită de doi pumni puternici.
Dintr-o săritură, Lecoq fu în picioare, mirat să vadă că se făcuse ziuă, furios din cauza zădărniciei precauţiilor sale.
— Intră! strigă el către vizitatorul matinal.
Uşa se deschise pe dată şi apăru figura şireată a lui moş Papillon.
— Ei, uite-1 pe bunul meu birjar! strigă Lecoq. Ai aflat ceva nou?
— Iertaţi-mă, am venit pentru acelaşi lucru, ştiţi, cei treizeci de franci ai ticăloaselor. Nu voi dormi liniştit pînă cînd nu vă voi duce gratis în contul sumei ăsteia.
— Pai, asta-i o nebunie, prietene!
— Se prea poate. . dar e nebunia mea, M-am jurat că dacă nu mă
angajați voi staţiona unsprezece ore în faţa uşii dumneavoastră. Aşa vom fi chit. Hotărîţi-vă.
— Fie, zise Lecoq, te angajez pentru dimineaţa asta, numai că
trebuie să te previn că vom începe cu o adevărată călătorie.
— Cocotte are picioare bune.
— Colegul meu şi cu mine avem treabă în cartierul tău. Trebuie neapărat s-o descoperim pe nora văduvei Chupin şi sper că-i vom găsi 120
adresa la comisarul arondismentului.
— Vom merge unde doriţi, sînt la ordinele dumneavoastră!
Cîteva secunde mai tîrziu, plecau.
Papillon, mîndru pe capră, pocnea din bici şi trăsura alerga ca şi cînd ar fi primit o sută de bănuţi bacşiş. Numai taica Absint era trist.
Lecoq îl iertase, dar el nu şi-o putea ierta! Nu se putea mîngîia că fusese dus de nas el, un bătrîn poliţist, ca un provincial naiv. Măcar dacă n-ar fi dezvăluit secretul anchetei!
Cursa cea lungă cel puţin n-a fost zadarnică. Secretarul comisarului de poliţie din arondismentul 13 îl informă pe Lecoq că nevasta lui Polyte Chupin locuia, împreună cu copilul, aproape, pe străduţa Butte-aux-Caille.
Nu putea să dea numărul exact, dar le furniza cîteva amănunte.
Nora bătrînei Chupin era din Auvergne şi fusese crud pedepsită
pentru că preferase un parizian unuia din locul de baştină. Sosită la Paris la doisprezece ani, intrase femeie de serviciu într-o mare fabrică şi rămăsese aici. După zece ani de privaţiuni şi de muncă încrîncenată, adunase, bănuţ cu bănuţ, trei mii de franci, cînd ceasul i 1-a scos în cale pe Polyte Chupin. Se îndrăgosti de acel palid şi cinic netrebnic, iar el o luă de nevastă pentru economiile ei.
Atîta timp cît ţinură banii, adică trei sau patru luni, menajul merse tîrîş-grăpiş. Dar odată cu ultimul gologan, Polyte îşi luă zborul şi reluă cu plăcere viaţa de trîndăvie, de puşlamalîc şi de dezmăţ.
Din acel moment nu mai apăru la nevastă-sa decît ca s-o fure, cînd bănuia că are cîteva mici economii. Şi, periodic, ea se lăsa jecmănită de tot ce economisese.
Sedus de speranţa unor profituri josnice, ar fi vrut s-o împingă şi mai jos, dar ea rezistă. Din cauza acestei rezistenţe se născu ura bătrînei Chupin împotriva nurorii, ură care se manifesta prin atîtea brutalităţi, încît biata femeie trebui să fugă numai în zdrenţele care o acopereau.
Mama şi fiul socotiră că poate foamea va face ceea ce nu putuseră
să facă ameninţările şi sfaturile lor. Neruşinatele lor socoteli au fost însă
înşelate.
Secretarul adăugă că faptele erau de notorietate publică şi că toată
lumea îi dădea dreptate curajoasei femei.
Chiar porecla pe care o primise - Toinon Virtuoasa - era un omagiu 121