De îndată ce-i observă pe cei doi agenţi care urcau scara tot atît de încet pe cît de repede o coborîseră, se îndreptă spre ei.
— În numele cerului, întrebă ea, ce s-a întîmplat, ce înseamnă asta?
— L-am urmărit pe un complice la omorurile de la Pulberărie.
Venise crezînd că vă găseşte singură. Prezenţa noastră 1-a alungat.
— Un asasin! se bîlbîi Toinon, împreunîndu-şi mîinile. Ce-ar fi putut să vrea de la mine?
— Cine ştie? E de presupus că-i unul dintre prietenii soţului dumneavoastră.
— Vai! Domnule.
— Nu ne-aţi spus că Polyte are cele mai deocheate cunoştinţe?
Liniştiţi-vă, aveţi un mijloc simplu să îndepărtaţi bănuielile în ceea ce-1
priveşte.
— Un mijloc! Care? Oh, spuneţi-1 repede.
— Acela de a-mi răspunde cinstit şi chiar de a mă ajuta 124
dumneavoastră, care sînteţi o femeie onestă, să-1 arestez pe vinovat.
Spuneţi-mi, nu cunoaşteţi printre prietenii soţului dumneavoastră pe unii capabili să fi dat această lovitură?
Nefericita ezită în mod evident.
— Nu aveţi de ce să vă temeţi, insistă tînărul poliţist, vă promit că
niciodată nu se va afla că mi-aţi spus vreun cuvînt. Şi apoi, s-ar putea să
nu aflăm nimic nou din ceea ce ne-aţi spune. Ni s-au povestit pînă acum multe lucruri despre viaţa dumneavoastră, fără a mai pune la socoteală
brutalităţile lui Polyte şi ale mamei lui, a căror victimă aţi fost.
Toinon-la-Vertu se înroşi pînă la rădăcina părului.
— Am fugit, spuse ea, din alte motive. Veneau acolo mulţi beţivi şi, uneori, cînd eram singură, unii voiau să împingă gluma puţin cam departe.. Cînd lipseam erau cîţiva îndeajuns de netrebnici ca să-i dea micuţului să bea atîta rachiu, încît o dată cînd m-am întors l-am găsit aproape mort, ţeapăn şi rece, şi a trebuit să alerg după un doctor.
Se întrerupse brusc cu pupilele dilatate. Din roşie devenise lividă şi, cu o voce răguşită, strigă la fiul ei :
— Toto! Nenorocitule!
Lecoq privi în jur şi se înfiora ; înţelesese. Copilul ăsta, care nu avea nici cinci ani, se furişase în patru labe pînă aproape de el şi, scotocindu-i în buzunarul paltonului, îl golea cu îndemînare.
— Ei bine! da, strigă nefericita, izbucnfnd în lacrimi, mai era şi acest lucru. De îndată ce nu eram cu ochii pe copil, îl momeau afară. Îl duceau în locuri aglomerate şi-1 învăţau să caute în buzunare şi să le aducă ceea ce găsea în ele. Dacă cineva observa, se supărau foarte tare pe copil şi-1 băteau. Dacă nimeni nu vedea nimic, îi dădeau un bănuţ pentru zaharicale şi păstrau ceea ce luase micuţul.
Îşi ascunse faţa în mîini şi adăugă cu o voce aproape de neînţeles :
— Iar eu nu vreau ca fiul meu să fie un hoţ.
Ceea ce nu spunea biata făptură era că cel care îl ducea astfel pe copil şi îl învăţa să fure era chiar tatăl lui, soţul ei, Polyte Chupin. Dar cei doi agenţi înţelegeau bine acest lucru şi atît de îngrozitoare era fărădelegea acelui bărbat şi atît de sfîşietoare durerea femeii, încît se simţiră mişcaţi pînă în străfundul fiinţei lor.
— Uite, îi spuse Lecoq, cu o bruscheţe prefăcută, vă întreb doar 125
două lucruri şi cu asta sîntem chit. Printre cei care veneau la cârciumă nu se afla unul cu numele de Gustave?
— Nu, cu siguranţă, domnule.
— Fie. . Dar Lacheneur, trebuie să-1 cunoaşteţi pe Lacheneur.
— Pe ăsta, da.
Tînărul poliţist nu-şi putu reţine o exclamaţie de bucurie. În sfîrşit, ţinea în mînă, se gîndea el, capătul firului care urma să-1 conducă spre lumină, spre adevăr.
— Ce fel de om e? întrebă el cu însufleţire.
— Oh! nu seamănă cu cei ce beau la soacră-mea. Nu l-am văzut decât o dată, dar figura lui mi-a rămas întipărită în minte. Era într-o duminică. Se afla într-o trăsură care oprise aproape de maidane şi vorbea cu Polyte. Cînd a plecat, soţul meu mi-a spus : „Îl vezi pe bătrînul ăla, el ne va tace bogaţi” . Mi s-a părut că avea aerul unui domn foarte respectabil.
— Ajunge, o întrerupse Lecoq, acum trebuie să veniţi să depuneţi mărturie în faţa judecătorului. Am jos o trăsură. Luaţi-vă copilul dacă
vreţi, şi să mergem repede, să mergem.
CAPITOLUL 26.
Domnul Segmuller făcea parte dintre acei magistraţi care îşi îndrăgesc întru totul profesiunea, dăruindu-i-se cu trup şi suflet şi exercitînd-o cu întreaga energie, inteligenţă şi perspicacitate.