conținutul lor. Nu am găsit nimic dubios, însă am atribuit lipsa probelor meticulozității lui, și nu nevinovăției. I-am deschis laptopul. Nu mă așteptam să găsesc nici aici nimic, de vreme ce știa că îi știu parola. Dar tot i-am verificat căsuța poștală, pentru orice eventualitate, scanând din ochi rânduri întregi de nume și subiecte plicticoase.
Tocmai când era să mă dau bătută, am văzut un email datat de azi de la Bob Tate, agentul de bilete al lui Kirk. L-am deschis și am citit conversația –
o serie de mesaje între Bob, Kirk și Finch, care, puse cap la cap, dădeau o cu totul altă versiune a poveștii pe care mi-o servise Finch. Pe scurt, Finch voia patru bilete la spectacol (nu două), pentru simplul motiv de a se revanșa față de Lyla Volpe (nu credea că ar fi acceptat să meargă doar ei doi). Kirk i-a transmis cererea lui Bob, care a răspuns într-un mare stil, explicând că
prețul era piperat din cauză că biletele erau limitate și luate pe ultima sută
de metri. Kirk a spus că nu era o problemă și a stabilit că îi va plăti cash când se va întoarce în oraș.
— Afurisitul! am zis cu voce tare, dându-mi seama de proporțiile trădării lor.
Fiul și soțul meu conspiraseră, practic, împotriva mea. Mi-am dat seama însă că același lucru îl făcusem și eu de dimineață. Îl dusesem pe fiul nostru acasă la domnul Volpe fără știrea soțului meu. Îl încurajasem pe Finch să-și mintă tatăl, cel puțin prin omisiune. Totuși, în adâncul inimii mele, consideram că e o diferență uriașă. Eu încercasem să fac ce trebuie și să îi arăt fiului nostru cât de important era acest lucru; Kirk, ca de obicei, nu încerca decât să îi manipuleze pe ceilalți să facă ce voia el.
Trebuia să o recunosc. Soțul meu, pe care cândva îl considerasem fermecător și plin de inițiativă, nu era altceva decât un profitor și un mincinos.
Crezusem întotdeauna că mariajele se sfârșesc mult mai dramatic, cu certuri explozive sau cu dovada de netăgăduit (mai mult decât un telefon dat din greșeală) a unei aventuri. Dar în acel moment tăcut, în timp ce așteptam în biroul lui Kirk întoarcerea fiului nostru de la un concert unde fusese cu o fată pe care o tratase urât, ba chiar o manipulase, am simțit până
în adâncul oaselor că mariajul nostru ajunsese la final.
Voiam să divorțez. Îmi ajunsese. Până la refuz.
∵
M-am trezit a doua zi de dimineață dintr-un vis cu Tom și mi-am adus brusc aminte că mă sunase cu o seară înainte. Până și asta părea ca într-un vis, așa cum venise, pe neașteptate. Mi-am găsit telefonul pe noptieră și am început să îi scriu un mesaj lui Tom, mărturisindu-i că avusesem o noapte grea și cerându-mi iertare dacă fusesem puțin mai distantă. Am recitit VP - 163
mesajul, apoi l-am șters, mărturisirea părând cumva nepotrivită.
Nepotrivită.
Am repetat cuvântul în minte, dându-mi seama cât de mult îl uram. Era cuvântul preferat al lui Kathie și al membrilor din cercul ei biblic, concluzia pentru orice fel de comportament pe care voiau să îl judece. Rochia ei a fost nepotrivită pentru o nuntă… Selecția aceea de cărți a fost nepotrivită pentru niște adolescenți… Conversația pe care au avut-o în fața copiilor a fost nepotrivită… Viziunea ei politică a fost nepotrivită… Un mesaj către un tată
singur și atrăgător, în care îl întrebi despre o conversație la beție? Atât. De.
Nepotrivit.
La naiba cu potriveala, mi-am zis în sinea mea, formând numărul lui Tom și sperând să răspundă. Ceea ce a și făcut, aproape imediat.
— Bună, sunt Nina, am zis eu, cu palmele transpirându-mi.
— Bună, a zis el.
— Te-am trezit?
— Nu. Sunt treaz de ceva timp.
— O, am făcut eu.
— Ești bine? a întrebat el.
— Da. Mă gândeam la telefonul tău de aseară… și la cursa pe care ai avut-o.
— Ar fi trebuit să-mi țin gura în privința femeilor ălora, dar…
— Dar nu ai făcut-o, am zis, simțind un val de respect față de el.
— Corect, a zis el și l-am simțit zâmbind.
— Ce le-ai zis, mai exact?
— Doar adevărul. Că eu eram tatăl ei. Și că nu este mexicană.
A mai dat să zică ceva, dar apoi s-a oprit.
— Ce?
— Nimic.
— Voiai să zici ceva.
— Da, voiam.
— Ce anume? Spune-mi, te rog.
— E vorba de soțul tău.
— Ce-i cu el? am întrebat, temându-mă de răspuns și totodată rugându-mă să-mi ofere niște probe incriminatorii, să-mi spună ceva de rău despre bărbatul pe care voiam să îl părăsesc.
— Probabil nu ar trebui să intru în subiectul ăsta. Chiar nu e treaba mea, a spus Tom. Și ne-ar complica… situația.
