VP - 156
∵
Dar nu a lăsat-o baltă. În schimb, douăzeci de minute mai târziu, după ce m-a lăsat acasă, când deja mă îndoiam de mine, de Finch și aveam o stare generală de rahat, Grace mi-a trimis trei poze cu mașina lui Finch, parcată pe aleea unei case mari din cărămidă, împreună cu descrierea: Uite cine s-a dus direct la Polly.
Inima mi s-a făcut cât un purice. Până la urmă, una era să îi dai mesaj fostei prietene, și alta era să te duci la ea acasă imediat ce ne-a lăsat pe noi.
Încă nu eram convinsă de faptul că nu Polly îmi făcuse poza, dar am decis că
nici nu conta. Oricum ar fi fost, părea destul de clar că lucrau în echipă și că
Grace avea dreptate. Biletele la Luke Bryan fuseseră un fel de mită. O ultimă
încercare de a mă câștiga.
Am parcurs mesajele cu Finch, începând cu cele de pe la unu, când mă
întrebase ce fel de muzică îmi plăcea.
Puțin din toate, răspunsesem eu, în încercarea mea de a fi cool. Am continuat să citesc, simțindu-mă stânjenită de propria persoană și dorindu-mi ca măcar să mă fi lăsat mai greu.
Finch: Top 5 artiști preferați?
Eu: E prea greu!!! Sunt așa de mulți!
Finch: K. Atunci 5 pe care îi asculți în ultima perioadă?
Eu: Walker Hayes, Bruno Mars, Jana Kramer, Jason Aldean și Kirby Rose (e o artistă nouă, dar o ador).
Finch: Tare… Deci country, în principal?
Eu: Da.
Finch: Ce zici de Luke Bryan?
Eu: Îl ador!
Finch: Cântă diseară. Vrei să mergi?
Eu: Serios?
Finch: Da. De ce nu? Stai să văd dacă pot lua bilete.
Eu: OMG. Ar fi super!
Finch: Am luat patru bilete. Vrei să mergi cu mine, Beau și încă o prietenă
de-a ta?
Eu: Da! O întreb pe Grace!
Eu: Vine și Grace!
Finch: Super. I-ai spus de Polly?
Eu: I-am spus că v-ați despărțit.
Finch: Și restul?
VP - 157
Eu: Nu.
Finch: Mersi. Nu mai vreau drame. Am deja destule!
Am parcurs și restul conversației, o discuție despre concert, urmată de ultimul meu mesaj, pe care i-l trimisesem de pe aleea lui Grace, în care îi mulțumeam. Încă nu-mi răspunsese la el, firește. Mi-l închipuiam cu Polly, poate sărutându-se sau poate doar râzând de mine, așa că am decis să
acționez. Cel puțin, voiam să știe că nu eram atât de proastă pe cât mă
crezuse el. Îmi treceau prin minte tot felul de lucruri pe care să i le spun, dar mi-am zis să nu joc dur, așa că i-am trimis un simplu Te distrezi? țâfnos.
M-am holbat la ecran, așteptând. Secundele au devenit minute. Tocmai când eram pe punctul să renunț și să mă duc la duș, a sunat telefonul. Era el.
Cu mâinile tremurânde, am răspuns pe un ton răstit.
— Bună, a zis el, făcând pe nevinovatul.
— Unde ești? l-am întrebat, așezându-mă pe podeaua din camera mea.
