— Încetează! îi replic eu, puțin defensivă. Mi-a ieșit pe nas de câte ori am stat la hoteluri precum Confort Inn și Hilton Garden.
— În ultimii ani? face ea.
— Absolut! exclam, fericită că era adevărat, deși nu făceam asta decât atunci când Finch avea meciuri de baschet prin sate, unde nu aveam altă
opțiune. Și nu recunosc nici în ruptul capului nici că îmi car în bagaj propriile perne și cearșafuri.
— Ei bine, e limpede că n-ai stat la camping în ultimii douăzeci de ani, comentează mama, părându-mi nostalgică nu atât după „vremurile bune”, cât după mine cea de dinainte. Poate doar în glamping9!
— Glamping? Adică camping cu stil? a întrebat Teddy, evident la fel de amuzat ca mama.
— Exact! râde mama.
Până și tata zâmbește.
— E pe bune? mă întreabă Teddy.
— Da! răspunde mama în locul meu. În Montana, nu-i așa, Nina?
— Așa e, bombăn eu, recunoscătoare că nu-și aducea aminte și de 8 Personaje din sitcom-ul american The Brady Bunch.
9 Glamping – cuvânt compus din glamorous și camping, care descrie un stil de camping cu facilități și condiții tipice unei camere de hotel, realizate însă pe modelul unui cort tradițional.
VP - 194
excursiile noastre în corturi de lux din Big Sur și Tanzania.
— Și, Teddy, ar trebui să vezi „corturile”, a continuat mama, desenând ghilimelele cu degetele în aer. Instalație sanitară, centrală termică… până și podele încălzite! Cele mai elegante corturi pe care le-am văzut vreodată!
Nu-mi dau seama dacă mă ia peste picior sau dacă se laudă cu mine – însă
are aceeași expresie pe chip ca atunci când mă întreabă cât a costat un lucru.
Știu că nu e treaba mea, comentează ea de obicei. Dar cât ai mai dat și pe asta?
— Hai să schimbăm subiectul, mamă, te rog, am zis eu, în glas strecurându-mi-se o oarecare răceală.
Mamei îi piere zâmbetul numaidecât și își cere sincer scuze, știind că a mers prea departe.
— Nu, mie îmi pare rău, spun, regretând faptul că eram prea sensibilă și că nu puteam să mă bucur de moment. Chiar am nevoie să mă destind. La urma urmelor, nu e un secret că viața mi s-a schimbat dramatic – și că asta are de-a face, în principal, cu banii. Doar că e puțin stânjenitor…
— Nu ar trebui să te simți stânjenită, spune mama. Cred că e minunat că
ai parte de atâtea experiențe frumoase.
— Și eu cred la fel, e de acord Teddy, dând din cap.
— Și eu, intervine tata.
— Da. Am fost norocoasă, din anumite puncte de vedere, zic eu. E o aluzie la Kirk, și îmi dau seama că cel puțin mama s-a prins.
— Da, nimeni nu duce o viață perfectă, continuă ea.
— Adevărat, confirmă Teddy. În toate există avantaje și dezavantaje. La toată lumea.
Aprob din cap.
— Adică, urăsc faptul că băieții mei nu sunt tot timpul cu mine de la divorț, continuă Teddy. E nașpa că locuiesc la Charlotte. Dar…
Face o pauză, iar eu mă întreb unde vrea să ajungă. Care ar fi putut fi avantajul acestei situații?
— Se duc la școala asta privată acum, unde au parte de o educație foarte bună. O șansă pe care aici nu ar fi avut-o. Nu că aș avea ceva cu Vance și Tennessee, adaugă el, făcând referire la școala generală și la liceul la care am fost noi și la care merg acum copiii lui Julie. Dar Charlotte Country Day este de departe mai bună. Nu mi-aș fi permis niciodată să îi duc la o asemenea școală. Însă tatăl lor vitreg poate. Plătește cu bucurie până la ultimul cent.
Ăsta e cu siguranță un avantaj. Întotdeauna găsești unul dacă te uiți cu atenție.
— Chiar sper să fie așa, zic eu.
Deodată, mama anunță că a trecut de ora lor de culcare și că noi, „copiii”, VP - 195
avem de recuperat. Teddy arată de parcă ar vrea și el să-și anunțe curând plecarea, așa că intervin rapid:
— Mai vrei o bere?
Nu sunt sigură dacă mai vreau să stea sau doar să evit o discuție despre divorț cu mama, dar mă bucur când acceptă.
— Sigur. Încă una.
Cât timp ai mei îl îmbrățișează pe Teddy și își iau la revedere, eu mă duc la frigider să mai au o Corona. Tocmai când pun feliile de limetă, părinții mei intră în bucătărie și ajung în spatele meu.
— Ești bine, scumpo? întreabă mama, dând să mă îmbrățișeze.
— Da, sigur, zic, îmbrățișând-o la rândul meu. Vorbim mâine dimineață
despre asta.
— Bine. Sau poți veni la mine dacă nu poți dormi, se oferă ea, așa cum făcea când eram mică. Vrei să stai aici sau la Julie?
— Aici, zic. Trebuie doar să-mi aduc bagajul din mașină.
— Ți-l aduc eu, se oferă tata.
— Mulțumesc, răspund, simțind un val de afecțiune pentru tatăl meu.
Pentru amândoi, de altfel.
— Mai ai nevoie de ceva? întreabă mama.
Scutur din cap.
