— Deci nu știi cine a făcut-o?

Dau din cap încă o dată.

— Nu, tata.

— Ai vreun indiciu? Vreo… bănuială?

— Nu chiar.

— Nu chiar? repetă el.

— Adică… ar putea fi oricine. Ar putea fi la întâmplare.

VP - 202

Ultima mea remarcă este de tot râsul, însă tata încuviințează din cap, poate dorindu-și să fie adevărat. Că e un act de vandalism întâmplător și că

nimeni nu crede că fiica lui este o târfă.

— În regulă. Deci să sperăm că nu are legătură cu faptul că te-ai dus la concert sâmbătă seara? Sau că ai fost ieri acasă la Finch? întreabă tata sarcastic.

Mă uit la el, șocată și rușinată, în timp ce el scutură trist din cap și se dă

jos din mașină.

VP - 203

Capitolul 23

Tom

Sunt departe de a fi liniștit, dar cumva reușesc să-mi mențin cumpătul în primele minute de la intrarea în biroul lui Quarterman. Chiar și atunci când îi arăt poza cu cuvântul TÂRFĂ scris de-a lungul verandei noastre, îmi păstrez tonul jos, la fel cum am făcut în mașină cu Lyla. Cumva, mă ajută și să-l văd pe Quarterman de-a dreptul furios.

— Îmi pare atât de rău, Tom! E groaznic! Pur și simplu groaznic, spune el, scuturând din cap. Ai vreo idee cine a făcut asta?

— Nu, răspund eu.

— Lyla știe ceva?

— Ea spune că nu.

— Și o crezi?

Oftez din toți rărunchii și scutur din cap.

— Sincer, nu, nu o cred. Dar nu-mi dau seama dacă acoperă pe cineva sau e doar speriată.

— De repercusiuni? întreabă Quarterman.

— Mda… de toată situația… cu Finch… A scăpat de sub control…

Quarterman ridică din sprânceană, privindu-mă peste ochelari:

— Cum așa? Ce se întâmplă?

Oftez încă o dată și zic:

— Nici nu știu de unde să încep…

— Spune doar ce vrei să spui. Sunt de partea ta în asta, Tom, îți promit.

Nu vreau decât să vă ajut pe tine și pe Lyla.

Din nu știu ce motiv straniu și în ciuda faptului că știu că trebuie să se îngrijească și de ceilalți studenți, precum și de reputația școlii, totuși am încredere în el. Sau poate sunt doar disperat. Dar încep să vorbesc. Îi povestesc că m-am întâlnit cu Kirk, îi zic de vizita Ninei și a lui Finch de sâmbătă dimineața – și de scuzele lui Finch când nu eram în cameră. De concert și de faptul că Lyla a fost acasă la familia Browning ieri, fără

permisiune și fără supervizare. Apoi citesc cu voce tare mesajul despre Polly primit de la Nina.

— Cu Nina ai vorbit? mă întreabă el după ce termin. De la mesajele acelea?

— Nu, recunosc eu. Nu încă… Dar, destul de ciudat, o simt ca pe un aliat în VP - 204

toată povestea asta. De partea Lylei.

— Da, încuviințează și Quarterman. Chiar cred că încearcă să facă ce trebuie.

Înainte să pot răspunde, auzim o bătaie în ușă.

— Da? strigă Quarterman.

Amândoi rămânem cu privirile ațintite la ușă, în timp ce se deschide ușor.

— Da? face încă o dată Quarterman, de data asta părând enervat.

Ușa se deschide mai mult, iar în prag apare Finch.

— Scuză-mă, fiule, spune Quarterman pe un glas sever, suntem într-o întrevedere.

— Îmi pare rău, spune Finch, dar nu se clintește, ba dimpotrivă, deschide ușa și mai mult și aruncă niște momeală. Dar am niște informații cu privire la… ce s-a întâmplat noaptea trecută.

Quarterman se ridică și îi face semn lui Finch înspre birou.

— În acest caz, intră. Ia un loc.

Îmi spun să rămân calm, în timp ce Finch se așază pe scaunul de lângă

mine.

— Cine a fost? întreb eu, pe un ton ridicat. Cine a dat cu vopsea pe verandă?