— Ce a pățit câinele ăla blestemat? a zis Bobby. Tata o s-o împuște dacă nu se oprește repede.

— Oh, Bobby! N-ar face asta, nu-i așa?

Nell a început să hohotească, ceea ce i-a declanșat un nou acces de tuse.

— Sigur că nu. Haide să ducem câinele înapoi în hambar.

— Nu! Bobby, te rog, nu. O să moară dacă o lăsăm acolo.

— Dar Snowy o să fie cu mama ei în hambar; Molly o să-i țină de cald.

— Ba nu. Mămica ei s-a plictisit să aibă grijă de ea. Când m-am dus în hambar de dimineață, Molly a fugit afară. A abandonat-o pe ea și nici pe ceilalți cățeluși nu i-am găsit. Au dispărut!

— Cum adică au dispărut? Nu pot fi departe; probabil i-a mutat în altă parte.

— Sper să-i găsim, pentru că Alice își va primi cățelușul mâine. De săptămâni întregi numai despre asta vorbește!

Molly urla de-acum, ca un lup, zgâriind cu putere ușa cotețului pentru păsări, care părea pe punctul de a se rupe. Alfie a apărut în ușa casei roșu la față și a strigat:

— Taci din gura, Molly!

— Bobby, sunt prea obosită, nu pot să merg, a zis Nell. Nu mă simt deloc bine. Îmi este cald.

El a oftat.

— Poate ar fi mai bine să nu mergi la școală dacă te simți atât de rău, a zis el.

— Nu, lasă. Vreau să merg la școală.

S-a gândit la descoperirea pe care voia să i-o împărtășească lui Alice.

Vor intra împreună în camera secretă și o vor explora împreună cu Snowy. Poate chiar azi după școală, în timp ce Bobby și tati sunt la muncă, dacă mama lui Alice o lasă să vina la ea, să se joace. Daca tata nu-i mai dădea voie să se întâlnească cu Alice, aveau nevoie de o ascunzătoare, mai mult decât oricând.

— Nu poți s-o iei pe Snowy cu tine la școală, a zis Bobby, scormonind în minte ca să găsească ceva. Uite, o pun în cotețul de găini, în timpul zilei de azi. Înăuntru este o lampă care ține de cald. Iar diseară

vom vedea ce este de făcut.

A desfăcut ghiozdanul și a scos cățelul care scâncea.

— Nu-ți face griji, o învelesc bine. Tu ia-o înainte pe deal, Nell, și oprește autobuzul. Te ajung din urmă.

Nell l-a urmărit îndreptându-se spre cotețul de găini. Apoi a pornit-o pe cărare, dar era prea frig și a început să tușească mai tare. Abia făcuse zece pași când l-a auzit pe Bobby strigând. S-a întors, simțind că îi zvâcnește capul și l-a văzut ieșind în goană din coteț.

— Tată! a strigat el.

În vocea lui se deslușea o panică pe care Nell nu o cunoștea. Bobby era de obicei calm, așezat, opusul ei. Și-a dat seama imediat că s-a întâmplat ceva rău.

A privit ca într-un film rulat cu încetinitorul, cum tatăl ei aleargă

spre coteț. A pornit-o înapoi pe cărare, cu picioare tremurânde, știind că

indiferent ce se petrecea, nu era bine. Purta un fular gros, și în ciuda frigului amarnic, simțea că pielea îi luase foc, așa că l-a smuls de la gât, în timp ce înainta cu greu.

Alice o aștepta la capătul cărării, dar a coborât în fugă până când a ajuns lângă ea.

— Nell, ce se întâmplă?

Părul îi era legat frumos și prins cu funde roșii care se potriveau la culoare cu paltonașul ei. Nell simțea întotdeauna cum se întristează

văzând cât de frumos arată prietena ei. Își dorea să aibă și ea o mamă care să-i cumpere lucruri frumoase și să-i aranjeze părul.

— Nu știu, s-a întâmplat ceva cu Molly.

În timp ce Nell și Alice priveau, Bobby a scos ceva din coteț. Era un sac greu, iar din el se scurgea apă. Alfie, care se chinuia să-l deschidă, a scos un briceag și a tăiat sforile cu care era legat. Bobby s-a uitat spre Nell, iar în ochi i se citea panica.

— Stai acolo, nu veni aici! a strigat el.

— Ce se întâmplă? a zis Nell, începând să plângă.

Alice a luat-o de mână și a ținut-o strâns, dar Nell s-a eliberat și a pornit în fugă spre Bobby, care stătea în genunchi lângă tatăl lui și tot încerca să desfacă sacul.

A ajuns lângă ei chiar în clipa în care tatăl ei a reușit să îl taie, iar un cățeluș lipsit de viață a căzut din sac, îmbibat de apă. Bobby s-a uitat la ea speriat și a încercat să o gonească, în timp ce tatăl ei se lupta cu oroarea din fața lui. A scos cățelușii unul câte unul. Patru ghemotoace de blană

albă îmbibate cu apă.

Nell a încercat să țipe, dar nu i-a ieșit nici un sunet din gură.

— Nell, ce s-a întâmplat?

S-a întors și a văzut-o pe Alice, care rămăsese țintuită locului, moartă

de îngrijorare. Fratele ei, Leo, apăruse și el și aștepta în spatele ei, cu o expresie încrezută și plină de satisfacție pe chip.

— Cățelușii au fost înecați, a hohotit Nell.

Alice a început să plângă, dar Leo nu a încercat în nici un fel să o aline pe sora lui, care număra săptămânile, și zilele, și orele până în clipa când urma să primească un cățel.

Când Bobby a ajuns lângă Nell, fata a început din nou să tușească, de data aceasta violent, incontrolabil, până ce un lichid metalic i-a umplut gura. S-a aplecat, plângând panicată, iar sângele îi curgea din gură, pe albul zăpezii de la picioarele ei.

— Doamne Dumnezeule, Nell, a rostit Bobby cu respirația întretăiată, întorcându-se pentru a-l striga pe tatăl lui.

— Bobby, ce se întâmplă cu mine? a țipat ea, iar lacrimile i se amestecau cu sângele care îi ieșea din gură.

— Leo, du-o pe Alice de aici, acum! s-a răstit Bobby.

Leo s-a întors cu o privire dezgustată și a început să urce dealul spre autobuzul care aștepta.

— Alice, vino aici, acum, a țipat Leo, mergând înainte, iar fetița s-a întors și l-a urmat într-un șuvoi de lacrimi.