Peste zgomotul bilei de oțel care se izbea de peretele lateral al casei, a auzit pe cineva strigând, s-a întors și a văzut o femeie alergând spre ea, fluturând brațele deasupra capului. Striga ceva spre bărbatul din cabină

și arăta înnebunită spre casă. Abia când șoferul a oprit motorul mașinăriei, Vanessa a auzit cuvintele pe care le striga femeia.

— Este o fetită înăuntru! Sienna Hilton este în casă!

— Ce? i-a strigat bărbatul, scoțându-și căștile de protecție, ca să o poată auzi.

— Înăuntru este o fetiță! a zis ea, alergând în casă, cu Vanessa pe urme.

Vanessa s-a oprit brusc, căci un zid de praf de cărămidă nu o lăsa să

vadă înainte, iar unul dintre bărbați a venit în goană după ea.

— Nu puteți intra aici! a zis el, trăgând-o de braț. Se poate prăbuși în orice moment, trebuie să ieșiți imediat!

Omul tușea, disperat, în timp ce Vanessa încerca să privească în jur, dar praful de cărămidă era peste tot, îi pătrundea în nas, și în gură, și în ochi.

Când praful a început să se așeze, Vanessa a văzut-o pe femeia care începuse să ridice mormanele de cărămizi ale scării prăbușite. Din instinct, Vanessa a ajuns lângă ea și s-a prăbușit în genunchi, încercând să

îndepărteze grămezile de ciment spart și rămășițe de dărâmături.

— Liniște! Toată lumea să tacă! a strigat Willow când Helen a intrat în goană plângând și uitându-se în jur disperată.

— Trebuie să ieșiți cu totii, altfel veți fi omorâți.

— Liniște! a strigat Willow, făcându-l să tacă, uluit.

Peste scârțâitul clădirii aflate pe punctul de a se prăbuși au auzit deodată sunetul slab al unui plânset de copil.

Helen a lăsat să îi scape un țipăt, dându-și seama că fetița ei fusese îngropată de vie și s-a întors spre bărbații care stăteau în pragul ușii.

— Vă rog, ajutați-ne! Fiica mea este acolo.

Starea de spirit din încăpere s-a schimbat imediat și toți cei prezenți, ignorând trosnetele clădirii care ceda, s-au repezit spre mormanele de cărămizi și dărâmături sub care era îngropată Sienna și au început să

sape cu disperare.

Tavanul a început să scârțâie de încordarea de a fi susținut numai de două ziduri, în timp ce mormanul devenea tot mai mic. Fiecare pereche de mâini însângerate săpa cât putea de repede.

— Clădirea se va prăbuși, trebuie să ieșim de aici! a strigat unul dintre bărbați.

— Liniște! a țipat Willow din nou și peste cameră s-a lăsat tăcerea.

— Sienna? a strigat Helen.

— Mami! a țipat vocea subțire, iar clădirea a gemut din nou, cu ultimele sale răsuflări.

— Aici este, a strigat Willow. Haideți, ajutați-mă să ridic bârna asta.

Willow le-a făcut semn și, numărând până la trei, au ridicat bârna grea și au îndepărtat-o.

Deodată, prin pâcla prafului de cărămidă, Vanessa a văzut cum apare o mână de copil.

— Este aici! a strigat Willow și, luând-o de mână pe Sienna, a strâns-o cu putere.

— Ține-te bine, Sienna!

Cu un geamăt înfiorător, al treilea zid al casei a început să se prăbușească. Unii dintre muncitorii de la demolări au fugit afară din clădire, dar doi au rămas pe loc și au continuat cu disperare să dea la o parte resturile de cărămizi și bârne, încercând să ajungă la fetiță.

Sienna a țipat și a plâns când au tras-o de piciorul prins între dărâmături, străduindu-se din răsputeri să o elibereze de sub scara care se prăbușise peste ea. Helen și Willow au tras cu toate forțele de un pilon căzut peste o bucată mare de palier și au reușit să îl rostogolească într-o

parte. L-au ridicat și au eliberat-o astfel pe fetiță chiar în clipa în care acoperișul începuse să cedeze.

— Ieșiți de aici în clipa asta! a strigat unul dintre muncitori, iar celălalt a ridicat-o în brațe pe copilă și toți cinci s-au repezit afară dintre ruine, în timp ce clădirea scotea un zgomot infernal și ultimul perete al casei parohiale se prăbușea la pământ, prefăcut în pulbere.

40

Helen

Vineri, 22 decembrie 2017

Helen stătea între fiica și fratele ei pe coridorul spitalului. Siennei îi fusese pus un ghips roz peste încheietura ruptă, pe care i-l arăta încântată

lui Bobby.

— Doamna asistentă a spus că sunt cea mai curajoasă fetiță pe care a întâlnit-o.

Bobby a privit în jos la ea și a zâmbit.

— Chiar așa? Și mama ta este foarte curajoasă. A plecat singură la spital, când era cam de vârsta ta.

Sienna a încuviințat din cap.

— Vrei să scrii ceva pe ghipsul meu? l-a întrebat pe Bobby, scoțând un creion din buzunar.

El a zâmbit.

— Sigur că da.

— Vreo veste despre Leo? a întrebat-o pe Helen, începând să

deseneze pe ghipsul Siennei.

— Da, l-au prins chiar în clipa când se îmbarca. Este la poliție acum, îl interoghează. De ani întregi împrumută bani punând gaj casa, e dator vândut și a mințit mulți oameni. El și arhitectul au falsificat documente ca să poată depune dosarul pentru aprobare.

— Arhitect? Adică Willow, nu-i așa? s-a încruntat Bobby.

— Nu, este vorba de cineva pe nume Mike, care a lucrat mână în mână cu Leo. Se pare că au falsificat tot felul de documente pentru a obține aprobarea. Vor fi acuzați amândoi de fraudă.