Alex în deșert, în extrasezon. Rătăcind în locuri pe care le-a cercetat înainte pe Tripadvisor, zile neplanificate și nopți lungi, lungi, ore întregi de soare pierdute într-o librărie prăfuită, pe lângă care nu putea doar să

treacă sau într-un magazin de vechituri, în care dezordinea și germenii îl fac să stea drept, rigid și totuși răbdător lângă ușă, în timp ce eu probez pălăriile morților. Asta îmi doresc.

Rămân în ușa biroului, ținându-mă cu mâna de inimă să nu-mi sară

din piept, până când Swapna ridică privirea din layout-uri, arcuind întrebător sprânceana, de parcă ar zice: Da, Poppy?

— Dă-i Santorini lui Garrett, spun.

Swapna clipește la mine, evident nedumerită.

— Cred că am nevoie de niște timp pentru mine, izbucnesc, înainte s-o lămuresc. O vacanță – una adevărată.

Swapna își încleștează dinții. Este nedumerită, dar nu are de gând să

mai ceară detalii, ceea ce e bine, pentru că oricum nu aș ști cum să-i explic.

Încuviințează lent.

— Atunci trimite-mi datele.

Mă întorc și mă duc la biroul meu, mai calmă decât am fost în ultimele luni. Până mă așez și revin cu picioarele pe pământ.

Am ceva bani puși deoparte, dar să fac o excursie pe care mi-o permit la standardele R + R – și pe banii lor – este extrem de diferit de a face o excursie pe care mi-o permit pe banii mei. Iar ca profesor de engleză

la liceu, cu doctorat și toate datoriile aferente, nici vorbă să-si permită

Alex să împartă costurile cu mine. Mă îndoiesc că ar fi de acord să

accepte cu totul excursia dacă ar ști că o fac pe banii mei.

Dar poate este mai bine așa. Întotdeauna ne-am distrat de minune în excursiile făcute pe bani puțini. Totul a început s-o ia razna după ce și-a băgat coada R + R în vacanțele noastre de vară. Sunt în stare: sunt în stare să pun la cale vacanța perfectă, ca pe vremuri, îi pot reaminti lui Alex ce bine era atunci. Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât prinde mai multă

noimă. Ba chiar mă entuziasmează ideea de a face una din vacanțele noastre ca înainte, mizere și ieftine. Totul era mult mai simplu atunci și întotdeauna a fost de senzație.

Scot telefonul și încerc, fără grabă, să compun mesajul perfect: O idee năstrușnică: Hai să facem excursia asta ca pe vremuri. Ieftină rău, fără fotografi profi pe urmele noastre, fără restaurante de cinci stele, vedem Palm Springs în propriile roluri de profesor sărac și jurnalist al erei digitale ce suntem.

În câteva clipe răspunde: Și R + R nu are nici o problemă cu asta? Să nu

trimită fotograf?

Inconștient, încep să dau din cap înainte și înapoi, ca și cum mă

distrag pe rând îngerașul și drăcușorul de pe umeri. Nu-mi vine să-l mint pur și simplu.

Numai că, într-adevăr, nu are o problemă cu asta. Îmi iau liber o săptămână, așa că sunt liberă.

Da. E totul stabilit, dacă îți convine și ție, răspund.

Sigur. Sună bine, zice el.

Chiar sună bine. O să fie bine. Sunt capabilă să fac să fie bine.

CAPITOLUL 7

Vara asta

Cum aterizează avionul pe pistă, cei patru bebeluși care au urlat toate cele șase ore de zbor tac dintr-odată.

Iau telefonul din geantă și îl scot din modul avion, așteptându-mă la torentul de mesaje de la Rachel, Garrett, mama, David Nilsen și – nu în ultimul rând – Alex.

Rachel îmi cere în trei feluri diferite să o anunț cum aterizez, ca să

știe că nu s-a prăbușit avionul sau nu a fost aspirat de Triunghiul Bermudelor, că se roagă și că va invoca o aterizare fără probleme.

Perfect în siguranță, deja îmi e dor de tine, îi scriu, înainte să deschid mesajul de la Garrett.

Mulțumesc DIN SUFLET că nu ai acceptat Santorini, zice, apoi, în alt mesaj: Și... Cam bizară decizia IMHO8. Sper că ești OK...

Sunt OK, îi răspund. A apărut o nuntă în ultima clipă și Santorini era ideea ta. Să-mi trimiți multe poze ca să-mi regret alegerile în viață.

Pe urmă deschid mesajul de la David: CE MĂ BUCUR că vii cu Al!

Tham e super încântat să te cunoască și, evident, ești invitată la TOATE

evenimentele.

Dintre toti frații lui Alex, David a fost dintotdeauna preferatul meu, dar greu de crezut că este destul de matur să se însoare. Mă rog, când i-am spus asta lui Alex, mi-a scris: Are 24 de ani. Nu mă văd luând o astfel de decizie la vârsta aia, dar toți frații mei s-au căsătorit tineri, iar Tham e super mișto. Până și tata e de acord. Și-a pus un autocolant pe mașină cu: SUNT UN

CREȘTIN MÂNDRU CARE-ȘI IUBEȘTE FIUL GAY.

Am pufnit în râs în cafea când am citit asta. Perfect caracteristic domnului Nilsen și se asortează impecabil cu gluma mea recurentă cu Alex despre faptul că David este preferatul familiei. Alex n-a avut voie nici să asculte muzică laică până la liceu, iar când a decis să studieze la o universitate laică, s-a lăsat cu lacrimi amare.

Până la urmă însă, domnul Nilsen chiar își iubea fiii, așa că se cam răzgândea tot timpul când venea vorba de chestiuni care priveau fericirea lor.

8 In my humble opinion (După umila mea părere)

Dacă te-ai fi căsătorit la 24 de ani, ai fi însurat cu Sarah acum, i-am scris lui Alex.

Și tu măritată cu Guillermo, a răspuns.

Îi trimit unul din selfie-urile lui de cuțu trist.

Spune-mi, te rog, că nu-l mai ții pe soclu pe nemernicul ăla, a scris Alex.

Nu s-au înțeles niciodată ăștia doi.

Evident că nu, am răspuns. Dar nu eu și Gui eram într-o relație covârșitoare care ba era, ba nu era. Ci tu cu Sarah.