— Bineînțeles că oamenii încetinesc să se holbeze, zice. Deschide consola și răscolește până găsește cablul audio. Poftim, zice. Alege tu.
Ridic din sprânceană.
— Ești sigur? S-ar putea să regreți.
Se încruntă.
— De ce să regret?
Arunc o privire spre bancheta din spate a mașinii cu portierele
decorate cu lemn fals. Lucrurile lui sunt aranjate frumos, în cutii cu etichetă, ale mele aruncate peste tot, în sacoșe de rufe murdare. Mașina este veche, dar impecabilă. Cumva, miroase exact ca el, a cedru cu mosc fin.
— Pari cumva obsedat de... control, remarc. Și nu sunt sigură că am genul de muzică să-ți placă. Nu am Chopin aici.
I se adâncesc și mai tare ridurile frunții. Gura i se schimonosește într-o încruntătură.
— Poate că nu sunt atât de rigid cum mă crezi.
— Zău? Deci nu te superi dacă pun Mariah Carey cu „All I Want For Christmas Is You”?
— Suntem în mai, răspunde.
— O să consider că mi-ai răspuns, zic.
— Nu-i drept, ripostează. Ce barbar ascultă muzică de Crăciun în mai?
— Și dacă era 10 noiembrie? întreb.
Alex își încleștează dinții. Se trage de părul țepos din vârful capului, unde o undă de electricitate statică îl ține în aer, chiar și după ce pune mâna pe volan. Observ că omul ăsta chiar respectă regula cu ținutul mâinilor la ora zece și la ora două pe volan și, în ciuda faptului că, dacă e în picioare stă super cocoșat, de când suntem în mașină își menține o poziție corectă, rigidă, așa tensionați cum îi sunt umerii.
— Fie, zice. Nu-mi place muzica de Crăciun. Dacă nu pui asta, o să
ne înțelegem bine.
Conectez telefonul, dau drumul la casetofon și caut până ajung la
„Young Americans” a lui David Bowie.
În câteva clipe, se strâmbă vizibil.
— Ce-i? întreb.
— Nimic, insistă.
— Ai tresărit de parcă a adormit marioneta care îți trage sforile.
Mijește ochii la mine.
— Asta ce mai e?
— Urăști melodia, îl acuz.
— Ba nu, spune neconvingător.
— Nu-ți place David Bowie.
— Nu-i adevărat! protestează. Nu de David Bowie e vorba.
— Atunci ce-i? cer să știu.
Expiră șuierând.
— Saxofonul.
— Saxofonul, repet.
— Mda, zice. Pur și simplu... urăsc cu patimă saxofonul. Saxofonul strică pe loc orice piesă.
— Să-i zică cineva lui Kenny G, spun eu.
— Zi-mi un cântec care este bun mulțumită saxofonului, mă
provoacă Alex.
— Va trebui să-mi consult agenda în care notez toate piesele cu saxofon.
— Nici unul, zice.
