Încetinesc și opresc lângă un stâlp de telefon cu un afiș pe care scrie RUGAȚI-VĂ PENTRU MATT KINCAID #4. În jur s-au adunat grămezi de ursuleți de pluș, bilete, flori și jachete. Nici nu apuc să opresc motorul, că Rachel sare din mașină și aleargă către acel loc. Ies și mă
apropii de ea, găsind-o îngenuncheată pe acostamentul presărat cu pietriș, cu două degete lipite de afiș.
— Ce facem aici? întreb eu cu blândețe când ajung lângă ea.
Ea deschide ochii și oftează iritată.
— Tu ce crezi că fac? Mă rog. Ce, ești prea sofisticată pentru chestii de-astea?
— Rachel, putem să terminăm cu căcatul ăsta despre snobii care merg la Brown? Chiar n-am chef de-așa ceva, zic eu așezându-mă lângă
ea.
Rachel mă privește cu coada ochiului.
— De ce-ai rămas aici? Din cauza lui Matt?
Îmi trec degetele prin păr.
— Nu știu, zic eu. În parte, poate că da. Dar mai ales pentru că
încerc să-mi dau seama ce-ar trebui să fac în etapa asta a vieții mele. Nu mi s-a părut un moment bun să plec.
Ea se lasă să cadă în fund, îmbrățișându-și genunchii și punându-și bărbia pe ei.
— Ești norocoasă, spune ea.
— De ce? întreb eu suspicioasă.
— Pentru că ești una dintre acele persoane care are de făcut ceva în viață, în timp ce noi restul facem ce facem, pur și simplu. Înțelegi?
— Nu, spun eu. Nu cred că există asemenea oameni.
Ea râde amar:
— Natalie, tu ai vrut să mergi la Brown de când aveai cinșpe ani. În anul ăla eu nu-mi doream decât ca Janelle să mă ia la petrecerile la care se ducea și să merg la festivitatea Reîntoarcerii Acasă32 împreună cu Derek. Credeam că mă bucur pur și simplu de viață în timp ce tu încercai să scapi de a ta. Dar toate dorințele mele se concentrau în jurul liceului și acum am senzația că nu mi-a mai rămas nimic. Nimic cu excepția lui Matt, care e în comă, și a tuturor prietenilor mei care pleacă
la Universitatea din Kentucky. Și a ta, care scapi de-aici așa cum ți-ai dorit dintotdeauna.
— Dar nu de voi voiam să scap. Știi asta, nu? zic eu încet.
Ea mă privește neîncrezătoare și se uită din nou la afiș.
— Măcar tu vrei ceva, chiar dacă numai să pleci de-aici. Eu n-am ce să-mi doresc, decât ca toată lumea să se întoarcă. Nimic pentru tot restul vieții.
— Și dansul?
— Nu mi-am dorit niciodată să dansez, spune ea. Am vrut să fac parte din trupa de dans. E cu totul altceva.
— Nu știu dacă vreau să merg la Brown.
Vorbele îmi scapă ca aerul dintr-un balon, dar iată-le, plutind în jurul meu pentru prima oară.
— Vreau să fiu deșteaptă. Vreau să știu adevărul și să fiu cineva.
— Ce prostie, spune ea.
— Poftim?
— E o prostie, spune ea brutal. N-o să fii cineva pentru că te-ai dus la Brown. Deja ești cineva.
32 Ceremonie specifică multor licee și colegii din SUA, la care iau parte foști absolvenți ai instituției. Are loc de obicei în septembrie sau octombrie și ia forma unui banchet urmat de o paradă sau de activități sportive și de o seară de dans.
— Rachel, oftez eu.
Nu mă înțelege – cum ar putea? –, dar și-a deschis sufletul în fața mea și azi, în clipa asta, vreau să încerc.
— Uite, când aveam cincisprezece ani am pierdut o persoană care era importantă pentru mine. Mă cunoștea mai bine ca oricine, mai bine decât familia mea, Megan sau Matt. Mă înțelegea și îmi semăna mai mult ca oricine și odată ce a dispărut, n-am mai știut cine sunt și n-am mai simțit că locul meu e aici. Am început să mă simt din nou ca un copil de cinci ani care trebuie să demonstreze că e la fel ca toți ceilalți.
De-asta am renunțat la dans. Mi s-a părut că nu făceam decât să
alimentez sentimentul ăsta și voiam să învăț cum să fiu eu însămi și să
nu-mi fie rușine. Și voiam să aflu despre moștenirea mea culturală, pentru că n-am investigat cu adevărat niciodată subiectul ăsta. De-aia am ales Brown. Pentru că e departe, dar nu chiar atât de departe, și pentru că au studii despre civilizația cultura indienilor americani și dans și, da, pentru că e Ivy League. E mai ușor să spui că vrei o educație superioară decât să explici chestiile celelalte.
— Puteai să explici toate astea dac-ai fi vrut.
Rachel mă măsoară cu acea expresie cu care m-a privit în toți anii de când ne cunoaștem.
