M-a încremenit. Două zile mai târziu, era la o prezentare alături de o altă scriitoare, la un festival din orașul-stat Los Angeles, iar implicațiile acelui cuvânt tocmai îi răsăriseră în minte. Ce altceva te poate încremeni? Moartea, firește. Lui Olive nu-i venea să creadă că

nu se gândise niciodată la asta. Los Angeles se afla sub un dom, dar lumina care intra pe ferestre era orbitoare. Asta însemna că nu vedea publicul, lucru care, la drept vorbind, era ideal. Toate fețele acelea care o scrutau. Nu, le scrutau: cealaltă scriitoare se numea Jessica Marley, iar Olive se bucura că Jessica era aici cu ea, chiar dacă în realitate nu o prea plăcea. Totul o ofensa pe Jessica, lucru inevitabil când tot ce cauți în lume e ofensa.

— Ei bine, unii dintre noi nu avem doctorat în literatură, Jim, i-a spus Jessica intervievatorului, drept răspuns la o provocare imperceptibilă.

Privirea lui reflecta lucrul la care se gândea și Olive în momentul acela: Ei bine, situația a degenerat rapid. Dar un bărbat din public s-a ridicat să pună o întrebare despre Marienbad. Aproape toate întrebările vizau Marienbad, situație jenantă, pentru că era și Jessica acolo, Jessica și cartea ei despre maturizarea în coloniile de pe Lună.

Olive s-a prefăcut că n-a citit Răsărit pe Lună, pentru că nu-i plăcuse deloc. Trăise experiența pe propria piele și nu era nici pe departe atât de poetică precum sugera cartea Jessicăi. Nu era rău să crești într-o colonie de pe Lună. Nu era nici extraordinar, nici distopic. Ea crescuse într-o căsuță dintr-un cartier îngrijit, cu străzi mărginite de copaci, cu o școală publică bună, deși nu extraordinară, o viață trăită

permanent la 15–20 de grade Celsius, sub iluminatul calibrat cu grijă

al unui dom și cu ploi planificate. Nu crescuse tânjind după Pământ și, să fim serioși, nici nu-și considera viața o dezrădăcinare continuă.

— Voiam s-o întreb pe Olive despre moartea profetului din Marienbad, a intervenit bărbatul din public.

Jessica a oftat și s-a foit puțin în scaun.

83

- MAREA LINIȘTII -

— Ar fi putut să fie un moment mult mai important, dar ați decis să-l tratați ca pe un eveniment relativ minor, departe de a-l transforma într-un punct culminant.

— Serios? Mie mi s-a părut a fi un punct culminant, a spus Olive, pe un ton cât mai blând posibil.

El i-a zâmbit împăciuitor.

— Dar ați ales să-l transformați într-unul lipsit de importanță, aproape nesemnificativ, când ar fi putut să fie demn de un film, un eveniment de proporții. Care a fost motivul?

Jessica s-a îndreptat în scaun, încântată de posibilitatea unui conflict.

— Ei bine, a spus Olive, presupun că fiecare avem altă părere despre ceea ce constituie un eveniment de proporții.

— Ești o maestră a eschivei, a șoptit Jessica, fără s-o privească. Ești ca un ninja.

— Mulțumesc, a spus Olive, deși știa că nu era un compliment.

— Să trecem la următoarea întrebare, a spus intervievatorul.

— Știți la ce propoziție m-am tot gândit? a întrebat un poet în timpul unei alte prezentări, la un festival din Copenhaga. „Cine seamănă vânt culege furtună.” Pentru că niciodată nu-i zici asta unui om care face un lucru bun. Nu spui: „Ai făcut treabă bună, iar acum, dacă semeni vânt, culegi furtună”. Niciodată nu-i spui asta unui om care face bine, ci semănătorului de vânt.

Câteva râsete și aplauze. Un bărbat din public avea un acces de tuse. S-a făcut repede nevăzut, aplecat de spinare, în chip de scuză.

Olive și-a notat pe marginea programului festivalului: Nu-i spui unui om care face un lucru bun că seamănă vânt și culege furtună.

Oare moartea profetului din Marienbad era una banală? Părea plauzibil. Olive ședea singură în barul unui hotel din apropierea locului în care se ținea festivalul din Copenhaga, bea ceai și mânca o 84

- EMILY ST. JOHN MANDEL -

salată veștejită, cu prea multă brânză. Pe de-o parte, moartea profetului chiar era una dramatică, în definitiv fusese împușcat în cap, dar poate că ar fi trebuit să existe o scenă de luptă, poate că

moartea lui chiar părea un eveniment oarecare, prin felul în care personajul trecuse de la o sănătate înfloritoare la moarte, în cursul unui singur paragraf, după care povestea a mers mai departe fără

el…

— Vă mai servesc cu ceva? a întrebat barmanul.

— Doar nota, vă rog, a spus Olive.

…pe de altă parte, nu așa se întâmplă lucrurile în realitate? Nu murim, majoritatea dintre noi, în circumstanțe banale, moartea noastră nefiind remarcată de aproape nimeni, devenind un incident în narațiunile oamenilor din jurul nostru? Dar, desigur, Marienbad era ficțiune, cu alte cuvinte, realitatea nu era relevantă în chestiunea de față și poate că moartea profetului chiar era neinspirată. Acum Olive ținea pixul deasupra cecului, însă avea o problemă: uitase numărul camerei. Trebuia să meargă la recepție să-l ia.

— Se întâmplă mai des decât credeți, i-a spus recepționera.

La terminalul aerospațial, a doua zi de dimineață, a stat lângă un om care călătorea în scop de afaceri și voia să-i povestească despre munca lui care avea legătură cu detectarea oțelului contrafăcut. Olive l-a ascultat mult timp, pentru că monologul o făcea să uite cât de dor îi era de Sylvie.

— Și dumneavoastră cu ce vă ocupați? a întrebat el în cele din urmă.

— Scriu cărți, a răspuns Olive.

— Pentru copii?

***

85

- MAREA LINIȘTII -

Când Olive s-a întors în Republica Atlantică și când și-a revăzut editoarea a fost ca și cum și-ar fi revăzut o veche prietenă. Aretta și Olive au participat împreună la o cină a librarilor din Jersey City.

— Cum ți-a mers de când ne-am văzut ultima oară? a întrebat Aretta.

— Bine, a răspuns Olive, merge totul bine. Nu mă pot plânge.

Și apoi, pentru că era obosită și deja o cunoștea cât de cât pe Aretta, și-a încălcat regula autoimpusă de a nu dezvălui niciun lucru personal și a spus:

— Dar e foarte multă lume.

Aretta a zâmbit.

— Editorii n-ar trebui să fie timizi, a zis ea, dar uneori și eu mă

simt copleșită de aceste evenimente.

— Și eu, i-a dat Olive dreptate. Îmi obosește pur și simplu fața.

Camera de hotel în care își petrecea noaptea era decorată în alb și albastru. Când se afla departe de soțul și de fiica ei, fiecare cameră de hotel era și mai goală decât cea de dinainte.

Ultimul interviu al turneului a avut loc a doua zi după-amiază, în Philadelphia, unde Olive a întâlnit un bărbat îmbrăcat într-un costum închis la culoare, de vârsta ei sau puțin mai tânăr, într-o frumoasă sală de reuniuni a unui hotel. Încăperea se afla la unul dintre etajele superioare ale clădirii, avea un perete de sticlă, iar orașul se întindea dedesubtul lor.