— Bun, a spus Olive. Ca să mă lămuresc, care e întrebarea?
— Mi-am zis ce? a insistat femeia. Întrebarea mea e, pur și simplu…
A întins mâinile, ca și cum ar fi vrut sa spună ajutați-mă, am rămas fără cuvinte.
Camera de hotel din noaptea aceea era în alb și negru. Olive a visat că juca șah cu mama ei.
Oare cartea ei se termina prea brusc? Întrebarea i-a rămas în minte vreme de trei zile, din Republica Texas și până în vestul Canadei.
— Încerc să nu fiu pesimistă, i-a spus Olive la telefon soțului ei, dar abia dacă am dormit în ultimele trei zile și mă îndoiesc c-o să
impresionez prea tare cu prezentarea mea din seara asta.
Era în Red Deer. La fereastra camerei de hotel, luminile turnurilor rezidențiale scânteiau în întuneric.
— Nu fi pesimistă, i-a spus Dion. Gândește-te la citatul ăla pe care-l am în biroul meu.
— „Viața e minunată, dacă nu cedezi.” Apropo de biroul tău, cum e la serviciu?
El a oftat.
64
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
— Mi-au încredințat un nou proiect.
Dion era arhitect.
— Noua universitate?
— Da, cam așa ceva. Un centru pentru studiul fizicii, dar, în același timp… Am semnat un acord de confidențialitate beton, așa că nu spune nimănui.
— Sigur. N-am să suflu o vorbă. Dar ce e așa secret la arhitectura unei universități?
— Nu e tocmai… Nu sunt convins că e tocmai o universitate.
Dion părea tulburat.
— E ceva foarte ciudat în planuri.
— Ciudat în ce fel?
— Păi, în primul rând, e un tunel subteran care face legătura între clădire și sediul Siguranței, a spus el.
— De ce ar avea nevoie o universitate de un tunel până la poliție?
— N-am idee. Iar în spate e clădirea guvernului, a continuat Dion, lucru care la început nu mi-a atras atenția. E un teren în centru, la mare căutare, așa că, înțelegi, de ce nu s-ar construi universitatea lângă clădirea guvernului? Dar cele două corpuri nu sunt separate.
Există atât de multe pasaje între ele, încât formează practic aceeași clădire.
— Ai dreptate, a spus Olive, pare ciudat.
— În fine, presupun că e un proiect important pentru portofoliul meu.
Olive a înțeles din tonul lui că vrea să schimbe subiectul.
— Ce face Sylvie?
— Bine.
Dion a deviat imediat conversația către subiecte banale, precum cumpărăturile online și mesele de prânz de la școala lui Sylvie, lucru din care ea a înțeles că probabil copilei nu-i mergea chiar atât de bine, de fapt, în absența ei, și i-a fost recunoscătoare pentru bunătatea de care a dat dovadă, evitând să-i spună acest lucru.
65
- MAREA LINIȘTII -
De dimineață, a mers într-un oraș din nordul îndepărtat pentru mai multe interviuri, apoi a ținut o prelegere în cursul serii, urmată
de o coadă lungă pentru autografe și o cină târzie, după care a avut parte de trei ore de somn și un drum la aeroport, la ora 03:45.
— Cu ce te ocupi, Olive? a întrebat șoferița.
— Sunt scriitoare, a răspuns ea.
A închis ochii, și-a sprijinit capul de geam, dar șoferița a rupt din nou tăcerea:
— Ce scrii?
