fereastră, citind un roman în aerul plăcut și proaspăt.

A doua zi de dimineață, în timp ce părăsea Cincinnati, Olive a văzut apusul din terminalul aeroportului. Asfaltul era încins, iar orizontul zugrăvit în roz. Paradox: vreau să merg acasă, dar aș privi o veșnicie răsăriturile de pe Pământ

— Adevărul este că, a spus Olive din spatele unui pupitru, în Paris, până și acum, după atâtea secole, în ciuda avansului nostru tehnologic și a cunoștințelor noastre științifice despre boală, tot nu știm de ce un om se îmbolnăvește și altul nu sau de ce un pacient supraviețuiește și altul moare. Boala ne înspăimântă pentru că

înseamnă haos. Are un caracter profund aleatoriu.

***

La recepția din seara aceea, cineva a bătut-o pe umăr și, când s-a întors, a văzut-o pe Aretta, agenta ei de publicitate din Republica Atlantică.

— Aretta! a exclamat ea. Ce faci în Paris?

— Am liber de la serviciu, a explicat Aretta, iar una dintre cele mai bune prietene ale mele lucrează pentru editorul tău francez și ne-a făcut rost de bilete la recepție, așa că m-am gândit să vin să te salut.

— Mă bucur să te văd aici, a spus Olive și vorbea serios, dar cineva trăgea deja de ea, să stea de vorbă cu un grup de sponsori, editori și librari, așa că pentru o vreme a fost prinsă într-un cerc de oameni care voiau să știe când apare următoarea ei carte, dacă îi place în Franța și ce face familia ei.

74

- EMILY ST. JOHN MANDEL -

— Probabil că ai un soț foarte bun, a zis o femeie, dacă are grijă de fiica ta în timp ce tu faci asta.

— Ce vrei să spui? a întrebat Olive, deși știa foarte bine ce voia să

spună.

— Păi, are grijă de fiica ta în timp ce tu faci asta, a repetat femeia.

— Iartă-mă, a spus Olive, dar cred că e o problemă cu robotul meu interpret. Mi s-a părut că spui că e un soț bun deoarece are grijă de copilul lui.

Când s-a întors, și-a dat seama că scrâșnește din dinți. A căutat-o pe Aretta, dar n-a găsit-o.

Următoarele patru camere de hotel au fost bej, apoi una albastră, din nou bej, apoi una mai degrabă albă, dar în toate patru erau flori de mătase în vaza de pe birou.

***

— Cum e? a întrebat intervievatorul.

Lui Olive îi era greu să nu se gândească la femeia din Paris, dar încerca. Mergi mai departe. Olive și intervievatorul se aflau pe o scenă, în Tallinn. Reflectoarele răspândeau o căldură foarte puternică.

— Ce vrei să spui?

Era o primă întrebare ciudată.

— Cum e să scrii o carte care are atât de mult succes? Cum e să fii Olive Llewellyn?

— Ah! E ireal, să spun drept. Am scris trei cărți care nu au atras atenția nimănui, n-au fost distribuite nicăieri dincolo de coloniile de pe Lună, dar apoi… a fost ca și cum aș fi alunecat într-un univers paralel, a explicat Olive. Când am publicat Marienbad, cumva am căzut într-o bizară lume răsturnată, în care oamenii chiar mi-au citit cartea. Este extraordinar. Sper să nu mă obișnuiesc niciodată cu asta.

75

- MAREA LINIȘTII -

Șoferul care a dus-o pe Olive la hotel în noaptea aceea avea o voce frumoasă și cânta o veche melodie de jazz în timp ce conducea. Olive a deschis fereastra hovercraftului și a închis ochii, cufundându-se mai adânc în muzică și simțind aerul răcoros pe față, iar vreme de mai multe minute a fost cuprinsă de o fericire desăvârșită.

— E incredibil cum timpul încetinește când călătoresc, i-a spus Olive la telefon lui Dion.

Stătea întinsă pe spate, pe podeaua unei alte camere de hotel, și se uita fix în tavan. Patul ar fi fost mai comod, dar o durea spatele și podeaua tare o ajuta.

— Am senzația că sunt în turneu de șase luni. Nu-mi dau seama cum de încă e noiembrie.

— Au trecut trei săptămâni.

— Cum spuneam.

Între ei s-a lăsat liniștea.

— Uite, a zis Olive, ideea e că te poți bucura de împrejurări extraordinare, dar în același timp să tânjești să fii lângă oamenii dragi.

A simțit o blândețe între ei, înainte ca Dion să vorbească.

— Știu, iubito, a spus el cu delicatețe. Și nouă ne e dor de tine.

— M-am gândit la proiectul tău. De ce ar avea nevoie o universitate de un pasaj subteran către sediul poliției și…

Dar dispozitivul lui Dion a început să sune.

— Îmi pare rău, a spus el, e șeful meu. Vorbim curând?

— Vorbim curând.

Olive era la bordul unui vehicul aerian care traversa Atlanticul, când i-a venit în minte dezlegarea enigmei.

Echipele de cercetare lucrau la călătoria în timp de decenii, atât pe Pământ, cât și în colonii. În acest context, o universitate dedicată

studiului fizicii, cu un pasaj subteran către sediul poliției și 76

- EMILY ST. JOHN MANDEL -

nenumărate uși lăturalnice, cu deschidere către clădirea guvernului, părea ceva perfect rezonabil. Ce e călătoria în timp dacă nu o problemă de securitate?

A căutat melodia pe care o cânta șoferul din Tallinn, dar nu a găsit-o. Versurile îi scăpau. A tot introdus termeni de căutare în dispozitivul ei (iubire + ploaie + moarte + bani + versuri + cântec), dar fără rezultat.

În Lyon, la un festival dedicat literaturii mystery, editorul francez al lui Olive a dus-o într-o încăpere destinată mass-mediei în care intervievatoarea, o femeie care lucra la o revistă, programa o multitudine de camere de filmat holografice.

— Olive, a spus femeia, îmi place mult opera ta.

— Mulțumesc, mă bucur să aud asta.