— Vorbim curând.
Olive era la bordul unui vehicul aerian care traversa Atlanticul, când i-a venit în minte dezlegarea enigmei.
Echipele de cercetare lucrau la călătoria în timp de decenii, atât pe Pământ, cât și în colonii. În acest context, o universitate dedicată
studiului fizicii, cu un pasaj subteran către sediul poliției și 76
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
nenumărate uși lăturalnice, cu deschidere către clădirea guvernului, părea ceva perfect rezonabil. Ce e călătoria în timp dacă nu o problemă de securitate?
A căutat melodia pe care o cânta șoferul din Tallinn, dar nu a găsit-o. Versurile îi scăpau. A tot introdus termeni de căutare în dispozitivul ei (iubire + ploaie + moarte + bani + versuri + cântec), dar fără rezultat.
În Lyon, la un festival dedicat literaturii mystery, editorul francez al lui Olive a dus-o într-o încăpere destinată mass-mediei în care intervievatoarea, o femeie care lucra la o revistă, programa o multitudine de camere de filmat holografice.
— Olive, a spus femeia, îmi place mult opera ta.
— Mulțumesc, mă bucur să aud asta.
— Vrei să te așezi pe scaunul acela, te rog?
Olive s-a așezat. Un asistent i-a prins un microfon de cămașă.
— Ăsta e un interviu pe care-l realizez cu toți scriitorii veniți la festival, a spus femeia, un interviu scurt. E o chestie simpatică, pentru publicul nostru.
— O chestie simpatică?
Olive era neliniștită. Editorul ei francez i-a aruncat intervievatoarei o privire alarmată.
— Începem?
— Sigur.
Zece camere holografice au plutit prin aer și au înconjurat-o pe Olive ca un inel de stele, alcătuindu-și imaginea compozită.
— Aceste întrebări, a spus intervievatoarea, sunt centrate în jurul ideii de mister!
— Pentru că suntem la un festival dedicat acestui tip de literatură, a completat-o Olive.
— Exact. OK. În primul rând: Care e alibiul tău preferat?
77
- MAREA LINIȘTII -
— Alibiul meu… preferat?
— Da.
— Nu prea… Spun doar că am alte planuri. Când nu vreau să fac ceva.
— Înțeleg că ești căsătorită cu un bărbat, a spus intervievatoarea.
Când ți-ai cunoscut soțul, care a fost primul indiciu că-l iubești?
— Ei bine, a răspuns Olive, probabil sentimentul că-l recunosc, dacă are sens ce spun. Îmi amintesc, când l-am văzut prima oară, că
l-am privit și mi-am dat seama că va juca un rol important în viața mea. Însă e ăsta un indiciu?
— Care consideri tu că e crima perfectă?
— Îmi aduc aminte că am citit odată un roman în care un tip a fost înjunghiat cu un țurțur, a răspuns Olive. Mi se pare aproape perfect, un omor în care arma crimei se topește. Însă ai putea să-mi spui, dacă
nu te deranjează: ai vreo întrebare care are legătură cu romanele mele?
— Mai am doar una. Bun, ultima întrebare. Sex cu sau fără cătușe?
Olive și-a desprins microfonul, în timp ce se ridica. L-a așezat cu grijă pe scaun.
— Nu comentez, a spus și a ieșit din încăpere, înainte ca intervievatoarea să-i vadă lacrimile din ochi.
În Shanghai, Olive a petrecut în total trei ore, în care a povestit despre ea și despre cartea ei, ceea ce a însemnat să vorbească despre sfârșitul lumii, în timp ce încerca să nu-și imagineze cum se sfârșește lumea în care trăia fiica ei, apoi s-a întors la hotel, unde a observat, pe coridor, că-i este greu să meargă în linie dreaptă. Nu bea niciodată, dar uneori beția și oboseala arată la fel. Olive a mers șerpuind pe hol și a intrat împleticindu-se în cameră. A închis ușa în urma ei și a stat mult timp lângă intrare, cu fruntea sprijinită de zidul răcoros, deasupra întrerupătorului. După un timp, și-a auzit vocea repetând: E prea mult. E prea mult E prea mult
78
- EMILY ST. JOHN MANDEL -
— Olive, a spus cu blândețe sistemul IA al camerei după un timp, ai nevoie de ajutor?
