— Uite care e criteriul: se întorc să repare răul doar dacă acel rău afectează Institutul Timpului. Ce sunt eu, Gaspery? Cum m-ai descrie?

Mi se părea că-mi întinde o capcană.

— Păi…

— Nu-i nimic, a zis ea, poți s-o spui. Sunt o birocrată. Resursele Umane înseamnă birocrație.

— Bine.

— La fel și Institutul Timpului. Cea mai importantă universitate dedicată cercetării de pe Lună, deținătoarea singurei mașini funcționale a timpului, cu legături strânse cu guvernul și cu instituțiile responsabile de aplicarea legii. Chiar și numai una dintre astea ar presupune o birocrație de temut, nu crezi? Trebuie să înțelegi că birocrația este un organism și că scopul principal al fiecărui organism e autoconservarea. Birocrația există pentru a se proteja pe sine.

Privea din nou dincolo de râu.

— Locuiam la etajul al treilea, a spus, arătând cu degetul. Balconul cu plante agățătoare și tufe de trandafiri.

— E frumos, am spus.

— Nu-i așa? Uite, înțeleg de ce ai vrea să lucrezi la Institutul Timpului, a continuat ea. Probabil că pare o oportunitate fascinantă.

Oricum, nu te așteaptă un parcurs profesional prea grozav la hotel.

Dar să știi că, atunci când Institutul va termina cu tine, o să te arunce ca pe un gunoi.

A vorbit cu atâta nonșalanță, încât nu eram sigur că o auzisem bine.

— Am o ședință, a spus ea. Probabil că ar trebui să intri în tură

peste aproximativ o oră.

S-a întors cu spatele și m-a lăsat acolo.

130

- EMILY ST. JOHN MANDEL -

M-am uitat în urmă, la clădirea de apartamente. Mă dusesem într-unul dintre apartamentele acelea la un moment dat, cu mulți ani cu urmă, la o petrecere, și chiar dacă fusesem destul de beat, îmi aminteam totuși tavane boltite și camere spațioase. Mă gândeam că, dacă va merge ceva prost la Institutul Timpului, niciodată nu voi putea spune că n-am fost avertizat.

Dar eram atât de nerăbdător să-mi trăiesc viața! M-am întors la hotel și am descoperit că nu pot să intru. Hotelul reprezenta trecutul.

Eu îmi doream viitorul. L-am sunat pe Ephrem.

— Aș putea să încep mai repede? am întrebat. Știu că ar fi trebuit să dau două săptămâni preaviz la hotel, dar aș putea începe instruirea chiar acum? În seara asta?

— Sigur, a spus el. Poți veni aici într-o oră?

131

- MAREA LINIȘTII -

8

— Vrei niște ceai? m-a întrebat Ephrem.

— Te rog.

A scris ceva pe dispozitiv și ne-am așezat amândoi la masa de ședințe. O amintire neașteptată: beam ceai cu mirodenii împreună cu Ephrem și cu mama lui după ore, într-o zi, în apartamentul lui, care era mai frumos decât al meu. Mama lui Ephrem putea munci de acasă, mi-am amintit eu; ea se uita la un monitor. Eu și Ephrem învățam împreună, așa că trebuie să fi fost chiar înainte de un examen, într-o perioadă în care eu încercam (a) să beau ceai și (b) să

fiu un elev sârguincios. Mă pregăteam să-i amintesc de momentul acela – îți aduci aminte? –, când s-a auzit un sunet slab la ușă, iar un tânăr a intrat cu o tavă pe care a lăsat-o pe masă, cu o înclinare a capului. Ceaiul cu mirodenii este real, mi-am spus și apoi mi-am dat seama: probabil că Ephrem își amintește și el momentul acela atât de îndepărtat, pentru că mă servise cu ceai cu mirodenii numai când venisem aici.

— Poftim.

Ephrem mi-a întins o cană aburindă.

— De ce nu voia Zoey să lucrez aici?

A oftat.

— A avut o experiență neplăcută acum câțiva ani. Nu știu toate detaliile.

— Ba le știi.

— Da, le știu. Uite, e doar un zvon, dar am auzit că s-a îndrăgostit de un călător, apoi călătorul a dat-o-n bară și s-a pierdut în timp. Asta e tot ce știu.

— Nu, nu e.

— Tot ce știu și nu e secretizat, a precizat Ephrem.

— Cum e posibil să te rătăcești în timp?

132

- EMILY ST. JOHN MANDEL -

— Să presupunem că ai afecta cu bună știință cronologia.

Institutul Timpului ar putea decide să nu te aducă înapoi în prezent.

— De ce ar afecta cineva cronologia cu bună știință?

— Exact, a spus Ephrem. Nu face asta și totul va fi bine.

S-a aplecat să atingă o consolă de pe perete, iar un șir de fotografii ale unor oameni a plutit în aer, între noi.

— Am lucrat la un plan de investigație pentru tine, a spus el. Nu vrem să te plasăm în centrul anomaliei, pentru că nu știm ce este exact sau cât de periculoasă ar putea fi. Vrem să intervievezi oameni care credem că au văzut-o.

A mărit o fotografie foarte veche, alb-negru, care înfățișa un tânăr cu un aspect îngrijorat, îmbrăcat în uniformă militară.

— El e Edwin St. Andrew, cel care a văzut ceva în pădurea din Caiette. O să-i faci o vizită, să vezi dacă vrea să vorbească despre asta.