— Ne-am mai întâlnit după aceea. Ai venit la un dineu în Los Angeles.
— Da, spuse el. Da, desigur, cum am putut uita…?
„Fireşte că n-a uitat, îşi dădu ea seama. Clark se poartă cu tact.”
Bărbatul îşi drese vocea.
— Miranda, rosti el. Mă tem că te sun pentru a-ţi da nişte veşti proaste. Poate că ar trebui să te aşezi.
Ea rămase în picioare.
— Spune-mi, îl îndemnă ea.
— Miranda, Arthur a murit aseară. A făcut infarct.
Luminile de pe mare se înceţoşară şi deveniră un şir de halouri care se suprapuneau.
— Îmi pare atât de rău. N-am vrut să afli de la ştiri.
— Dar l-am văzut de curând, se auzi ea spunând. Am fost în Toronto cu două săptămâni în urmă.
— E greu de acceptat. Îşi drese glasul din nou. Este un şoc, e…
Îl cunosc de când aveam optsprezece ani. Şi mie mi se pare imposibil.
— Te rog, rosti ea, ce-mi mai poţi spune?
— De fapt, el, ei bine, sper că nu vei considera lipsit de respect dacă sugerez că e posibil că el ar fi considerat asta potrivit, dar a murit pe scenă. Mi s-a spus că a făcut un infarct masiv, în timpul actului al IV-lea din Regele Lear.
— S-a prăbuşit pur şi simplu…?
— Mi s-a spus că erau doi doctori în public, care au urcat pe scenă când şi-au dat seama ce se petrece şi care au încercat să-l salveze, dar nimeni nu mai putea face nimic. A fost declarat mort la sosirea la spital.
Deci aşa se termină, gândi ea după încheierea convorbirii, şi se 31
simţi alinată de banalitatea faptului. Primeşti un telefon într-o ţară
străină şi, pur şi simplu, afli că bărbatul alături de care ai crezut cândva că vei îmbătrâni a plecat de pe acest pământ.
Conversaţia în spaniolă continua în întunericul din apropiere.
Vapoarele încă străluceau la orizont şi briza nu se simţea adiind.
Era dimineaţă în New York. Şi-l imagină pe Clark punând receptorul în furca telefonului din biroul său din Manhattan. Asta se întâmpla în ultima lună a epocii când încă era posibil să apeşi o serie de butoane ale unui telefon şi să vorbeşti cu cineva aflat în celălalt capăt al pământului.
32
6
O listă incompletă:
Nu se mai plonja în piscine cu apă clorurată şi luminată cu verde de jos. Nu se mai jucau meciuri la lumina reflectoarelor. Nu mai existau verande luminate şi fluturi nocturni în jurul lor, în nopţile de vară. Nu mai existau metrouri care să gonească pe sub oraşe, mânate de puterea uimitoare a curentului care străbătea şinele. Nu mai existau oraşe. Nu mai existau filme, decât rar, decât cu vreun generator care se oprea întrerupând dialogurile la jumătate, şi asta doar pentru scurt timp, la început, până când s-a terminat benzina pentru generatoare, deoarece combustibilul pentru automobile se degradează după doi sau trei ani. Cel din aviaţie ţine mai mult, dar era dificil de găsit.
Nu mai existau ecrane care să strălucească în semiîntuneric atunci când oamenii îşi ridicau telefoanele pe deasupra mulţimii pentru a fotografia scenele de concert. Nu mai existau scene de concert luminate în culorile bomboanelor de becuri cu halogen, nu mai exista muzică electronică, punk sau chitare electrice.
Nu mai existau medicamente. Nu mai exista siguranţa că
supravieţuieşti dacă te zgâriai la o mână sau dacă te tăiai la un deget în timp ce pregăteai legumele pentru cină sau dacă te muşca un câine.
Nu mai existau zboruri. Nu mai puteai zări oraşele din cer, de la geamul unui avion, puncte de lumină licăritoare; nu mai puteai privi în jos de la 10 000 de metri, imaginându-ţi vieţile luminate de acele lumini, în acel moment. Nu mai existau avioane, nu ţi se mai cerea să-ţi ridici măsuţa şi s-o blochezi – nu, nu-i adevărat, încă mai existau avioane pe ici, pe colo. Zăceau pe piste şi în hangare.
Adunau zăpadă pe aripile lor. În lunile reci, erau ideale pentru depozitarea hranei. Vara, cele care se aflau aproape de livezi erau umplute cu tăvi cu fructe care se deshidratau la căldură.
Adolescenţii se furişau în ele pentru a face sex. Rugina înflorea şi le brăzda.
Nu mai existau ţări, nimeni nu mai păzea graniţele.
Nu mai existau unităţi de pompieri şi nici poliţie. Drumurile nu mai erau întreţinute, iar gunoiul nu mai era ridicat. Nicio navă
cosmică nu se mai ridica de la Cape Canaveral, de la Baikonur Cosmodrome, de la Vandenburg, Plesetsk, Tanegashima, croindu-şi drum aprins prin atmosferă pentru a ajunge în spaţiu.
33
Nu mai exista internet. Nici socializare online, nu mai parcurgeai litanii de visuri şi speranţe demente, şi fotografii ale felurilor de mâncare, şi ţipete de ajutor, şi expresii ale mulţumirii, şi actualizări ale statutului relaţiilor cu inimioare întregi sau frânte, planuri de întâlniri, rugăminţi, reproşuri, dorinţe, imagini ale copiilor îmbrăcaţi ca urşi sau ca ardei cu ocazia Halloweenului. Nu mai citeai şi nu mai comentai vieţile altora fiindcă, făcând asta, te simţeai mai puţin singur în cameră. Nu mai existau avataruri.
34
2
