În acelaşi timp reticentă şi uşurată, l-am urmat ieşind din pâlcul de copaci. Caro şi Cheslin nici măcar nu ne observaseră plecând.
În maşină era înăbuşitor; ne-am aşezat în spate şi am lăsat portierele larg deschise.
— Îmi pare rău, începuse să devină puţin ciudat pentru mine, a
221
spus el.
Ochii mei au măsurat spaţiul dintre noi. Aveam destul loc ca să ne lăfăim şi totuşi, într-un fel, ajunseserăm destul de apropiaţi ca să ne simţim căldura trupurilor, atrase ca nişte magneţi.
Am înghiţit în sec.
— A fost cam ciudat.
Doar câţiva centimetri de el. Mă gândeam la ce spusese Cheslin: Era doar un corp.
Ignoră faptul că este trupul lui Axel. Ignoră faptul că ai văzut corpulaproape gol, cu doar o lună şi jumătate în urmă. Ignoră faptul că vreisă vezi acel corp din nou.
Doar. Un. Corp.
— Era aproape ca şi când le priveam cum fac sex sau cam aşa ceva.
Doar că ele nici măcar nu se atingeau.
Cuvântul sex a înflorit în aer ca un chibrit.
M-am mişcat puţin pe locul meu, aşa încât să fiu în pericol mai mic de a mă apleca peste el în mod accidental.
— Ştii, obişnuiam s-o văd pe Cheslin, când şi când – mult înainte să-mi spună Caro cine era. O vedeam pe stradă sau urcând în maşină
sau doar plimbându-se în uniforma ei. La vremea aia, aş fi crezut că
era doar o fată obişnuită de la şcoala pregătitoare. Asta îţi arată cât de plini de surprize pot fi oamenii când ajungi să-i cunoşti. Ele două par atât de diferite, privite din afară. Ce noroc că s-au găsit una pe cealaltă.
— Ar putea fi doar atracţie sexuală, a spus Axel.
Asta m-a surprins. Grosolănia nu era genul lui.
— Sunt împreună de mult timp. Trebuie să fie mai mult decât atracţie sexuală. Cel puţin din partea lui Caro – cred că ea este…
îndrăgostită.
— Uau! a făcut Axel.
— Ce? M-am întors să-l privesc. Pari sceptic.
— Cred că – nu ştiu cum ar trebui să simt. Caro cum ştie?
M-am simţit defensivă, oarecum.
— Cum ştie lumea? Pur şi simplu ştii.
Mi-am întors ochii către un punct în pădure unde puteam să văd luminile încrucişate printre copaci.
222
— Ştii atunci când ţi-e dor de cineva pe care tocmai l-ai văzut cu o oră în urmă. Când nu poţi să nu-ţi imaginezi cum e să-l săruţi. Când eşti iraţional de fericit, doar pentru că sunteţi în aceeaşi cameră.
Când eşti dependent de… prezenţa lui.
Axel mă privea. Simţeam asta. Mi-era teamă să mă uit la el.
— Dar cum poţi să fii sigur că toate astea nu sunt o chestie trecătoare?
— Nu poţi, presupun.
Am ridicat din umeri şi atunci cotul meu s-a atins de braţul lui.
— Pari atât de convinsă de ceea ce spui. De parcă ai trăit-o.
— Poate că da. Poate că nu.
Replica mi s-a părut stupidă şi am tăcut. Apoi:
— Poate că e greu pentru tine să crezi din cauza mamei tale.
Pentru că nu vrei să fii părăsit din nou.
