229
Dă comanda şi ne aşezăm la o masă laterală.
Două castronaşe apar imediat în faţa mea şi a bunicii. Boabe de orez şi rotocoale tulburi de ouă plutesc în jurul sferelor albe şi roz pastel. Waipo îmi dă o lingură.
— Şi tu? o întreb pe Feng.
Ea clatină din cap.
— Nu mi-e foame. M-am gândit să încerci tu o gustare bună.
Pun lingura jos şi înghit în sec.
— Îmi pare rău.
Feng coboară privirea.
— N-ar fi trebuit să-ţi spun lucrurile alea. Am depăşit cu mult limita. Tu n-ai făcut altceva decât să ajuţi.
— Este în regulă, spune ea.
Lângă mine, waipo soarbe din supa ei, fie nepăsătoare la încordarea existentă, fie ignorând-o intenţionat.
— Oamenii care sunt îndureraţi adesea nu se pot abţine.
Cuvintele lui Feng sunt rostite pe un ton care arată că ea cunoaşte asta din proprie experienţă.
Aştept să văd dacă va continua.
— Ştiu cum e, spune ea încet. Eu… ei bine, şi eu mi-am pierdut familia.
Fumul de la o tarabă apropiată se abate spre noi. În stradă, un câine fără zgardă dă din coadă, sperând că îi va lăsa şi lui cineva de mâncare. Mama de la masa alăturată îşi ceartă copilaşul care a răsturnat un castron.
— Îmi pare rău, spun eu. N-am ştiut.
Am acea curiozitate groaznică şi încerc să-mi imaginez ce vrea să
spună. Familia mea. Toată familia? Este singura care a rămas? E
nepoliticos să întreb.
— E-n regulă, spune ea.
Expresia de pe faţa ei este greu de citit.
Apoi îmi amintesc cum a spus că era plecată de acasă de mult timp. Mă întreb dacă asta are de-a face cu restul.
— Mă face să mă gândesc la puţinele fire rămase care mă leagă de ei. Mă alină să văd Ofrandele Lunii Fantomelor – mă ajută mereu să
simt că încă mai există acea legătură cu familia mea. Ştii, pentru că
230
duhurile lor sunt încă aici.
Înţeleg ce vrea să spună.
— Ne este mai uşor să ştim că, într-un fel, cei dragi sunt încă parte din lumea asta.
— Exact.
Feng îmi oferă un zâmbet trist.
— Hai! Mănâncă!
Găluştele de orez sunt lipicioase şi umplute cu pastă de susan care se topeşte ca un gălbenuş moale. Delicioase. Supa în sine este dulce, uşor acrişoară, cu o idee de gust de alcool.
— Foarte bună, nu? spune Feng, înveselindu-se puţin. Lucrul care-mi place mie cel mai mult este textura. Sora mea obişnuia să susţină
că cel mai bun mod de a o mânca este să faci o gaură în una dintre găluşte şi să mănânci întâi umplutura.
Mă opresc cu lingura la jumătatea drumului către gură.
— Ai o soră?
Feng clipeşte.
— Da, am avut o soră. Se uită într-o parte. Nu aveam de gând s-o pomenesc.
