— Tata!
Am fost surprinsă să-l găsesc. Ştiam că urma să se întoarcă abia în dimineaţa următoare. Pe de-o parte, eram dezamăgită, fiindcă
însemna că n-o să pot să-mi petrec noaptea desenând liniştită. Dar am încercat să-mi adun puţină bună dispoziţie. Rar se întâmpla să-l avem acasă într-o vineri.
— Leigh!
Tata apăru de după colţul holului şi faţa i s-a luminat.
— Ai venit la timp. Am convins-o pe mama ta să se ducă la cumpărături, dar o să se întoarcă dintr-o clipă în alta. Vino şi ajută-mă cu asta!
M-a condus în sufragerie, unde o structură geometrică neobişnuită
căzuse pe o parte. L-am ajutat să o ridice la loc şi el a apăsat pe ceva
250
de la bază ca s-o fixeze.
— Uite! Ce părere ai?
— Hm. E grozavă, cred.
Structura era mai înaltă ca mine. Existau platforme mochetate şi coloane înfăşurate în sfoară.
— Este un loc de joacă. Pentru Meimei.
Am ridicat sprâncenele.
— Cine?
Atunci pisica mieună, ca şi când ştia că vorbim despre ea.
— E o surpriză, spuse tata, ridicând creatura.
— Ne-ai adus o pisică?
Am încercat să-mi temperez şocul.
El călătorea atât de mult, că nu puteam nici măcar să-i urmărim zonele temporale. Ar fi fost ultima persoană din lume care să ia decizii despre un animal de companie.
— M-am gândit… ei bine… mă îngrijorez că mama este singură.
Pare că ar avea nevoie de o companie.
— Şi eu? Şi elevii ei de pian? Noi suntem doar bucăţi de ficat?
— Elevii ei de pian, repetă tata, cu o expresie ciudată. Aşa e.
Dintr-odată, a devenit foarte ocupat, meşterind la locul de joacă al pisicii care era deja complet montat.
— Tată. E ceva ce nu-mi spui?
— Hm? făcu el pe nevinovatul.
M-am gândit la mama, obosită şi epuizată când ajungeam acasă.
Luam autobuzul târziu în fiecare zi – Nagori mă lăsa să folosesc sala de artă ca să lucrez la portofoliul meu pentru Kreis. De obicei, ascultam cel puţin patru lecţii de pian, după ce veneam de la şcoală.
Dar, în ultima vreme, ajunsesem acasă atât de târziu, că le pierdusem pe toate.
Doar dacă nu a fost nimic de pierdut.
— Ea încă predă, nu-i aşa?
Tata nu răspunse.
Furia se inflamă atât de repede, că mă surprinse şi pe mine.
— S-a oprit? Din nou? Când avea să-mi spună şi mie cineva?
Şi cum de a aflat tata primul?
— Ascultă, are doar o perioadă mai grea…
251
— Cum poţi să ştii tu ce perioadă are ea? Nu prea eşti pe aici, tată, am spus mai aspru decât aveam de gând.
