El o ia în braţe. Atunci, faţa ei se descompune.
— Îmi pare atât de rău.
Moartă. Cuvântul este rece şi plat, albastru ca un bloc gros de gheaţă şi-mi umple corpul de acea culoare, cu acea silabă care stârneşte ecou, moartă moartă moartă.
Jingling a murit. Mama avea o soră. Mama şi-a pierdut sora şi nimeni nu mi-a spus niciodată.
— Nu se ştie ce s-a întâmplat. Colega ei de cameră a găsit-o pe podea. Arăta de parcă leşinase.
Dory aşteaptă să se oprească tremurul, aşteaptă o pauză în respiraţiile ei greoaie.
— Zbor înapoi în Taiwan, mâine.
— Mâine, spune Brian. Când te întorci?
— Nu mă întorc.
El se dă puţin mai înapoi, în timp ce înţelesul cuvintelor i se zugrăveşte pe faţă.
— Dar… mai sunt încă trei săptămâni.
— Am vorbit deja cu directorul de program. Eu… eu am terminat.
— Bine, spune Brian încet. Vrei să vin cu tine? În Taiwan?
Ea pare confuză.
— De ce?
— Păi. Hm. Ştiu că momentul ales este groaznic. Dar asta… este importantă pentru mine.
— Asta?
— Noi.
Arată către ea şi apoi către el.
— Tu şi cu mine.
— Au fost doar câteva luni, spune Dory.
— Şi?
Ea tace.
245
— Spune-mi ce vrei, zice el şi vocea lui se sparge în bucăţi mici. Te rog! Fii sinceră! Eu ştiu ce vreau.
— Tu ce vrei?
Vocea lui Dory de-abia se aude.
El se uită la ea de parcă nu-i vine să creadă că îl întreabă aşa ceva.
— Vreau să fim împreună. Pentru început.
Bliţ.
Din nou mama, tot la vârsta colegiului, tânără, purtând o rochie largă de bumbac, stând pe valiza ei de pe bordură, în faţa aeroportului. Un taxi galben se strecoară printre alte maşini ca să
oprească în faţa ei. Bărbatul care coboară este greu de recunoscut, la început, dar apoi observ colţurile ochilor lăsate în jos, maxilarul ferm.
Este waigong, mult mai tânăr. Se deschide şi cealaltă portieră, legănându-se încet deasupra trotuarului. Iese waipo, cu ochii tulburi şi faţa cenuşie.
— Au aflat cauza? întreabă mama.
Calitatea vocii ei este diferită; probabil că vorbeşte în mandarină, deşi fumul îmi îngăduie din nou să o înţeleg perfect.
— Anevrism, spune waigong.
Vocea lui este joasă şi dogită.
— A avut simptome, adaugă waipo. Greaţă. Dureri de cap. Dar a crezut că este doar un virus.
Capul mamei cade în piept, umerii îi coboară de parcă ar capitula.
— I-am spus să se odihnească, dar ştii cum era ea, spune waipo, tremurând. Mereu muncă. Am văzut-o la prânz, în ziua aia.
