Axel se uita la mine răbdător, încă aşteptând ca eu să completez locurile goale.
— Ea a uitat cum să fie fericită, i-am spus eu.
Dar şi asta păru greşit.
255
77
Ziua a patruzeci şi şasea. Ne îndreptăm spre nord, către Jiufen.
Când Feng îmi spusese unde voia waipo să mă ducă, n-am înţeles.
— Deci, tu spui că mama n-a fost niciodată acolo… dar noi trebuie să mergem oricum?
— E cineva în Jiufen pe care Popo vrea ca tu să-l cunoşti. Cred că
este important.
Nu puteam să gândesc decât că Nu ne putem permite să pierdem nicio zi.
— Dar nu am timp. Trebuie să fac un nou plan ca să prind pasărea.
— Ai încredere în mine, chiar cred că asta o să te ajute, a zis Feng.
Trenul vostru pleacă peste două ore, aşa că ar trebui să-ţi împachetezi lucrurile de noapte chiar acum.
— Aşteaptă, vrei să spui trenul nostru, nu-i aşa?
Ea s-a jucat puţin cu mâneca.
— Eu nu merg. Nu pot.
— Ce? De ce nu?
— Nu e momentul pentru mine să călătoresc.
— Dar am nevoie de ajutorul tău. Am nevoie ca tu să traduci.
— Nu pot, Leigh. Îmi pare rău.
Şi apoi a plecat.
Când waipo şi cu mine ne dăm jos din tren, un bărbat cam de vârsta tatei ne aşteaptă, cu o maşină.
Nu pare fericit să ne vadă, dar ne deschide portiera, punând bagajele noastre în portbagaj. Acestea aterizează cu o bufnitură pe care o simt în spătarul banchetei.
Urmează un schimb rapid de cuvinte în taiwaneză, în timp ce părăsim gara. Îmi dau seama că vorbesc despre mine, după felul în care el se uită la mine de câteva ori.
— Bună! spune el abrupt.
Îşi întoarce faţa spre mine şi observ pentru prima oară pe obrazul lui un semn roz din naştere ca un nor pictat.
— Bună, îi răspund.
256
— Eu sunt Fred, spune el, cu silabele curbate un pic de accent.
— Leigh.
Îi fac cu mâna în oglindă.
— Mă bucur să te cunosc, adaugă el.
Sună a minciună.
Nu mai spune nimic, iar eu îmi întorc atenţia dincolo de geam.
Drumul urcă precum un val, şerpuind dramatic, astfel încât priveliştea este când munte şi mare, când un oraş plin de viaţă.
Magazinele turistice se aliniază pe marginile străzilor. Ici şi colo, câte un câine fără zgardă umblă pe drum, o pisică fără stăpân stă cocoţată
pe un zid scund, alta picoteşte strânsă colac pe o marchiză.
— Nu ştiu de ce aţi venit aici, spune Fred dintr-odată. Au aruncat cenuşa în nord. Nu aici.
