Cine s-ar fi gândit că un ceas avea să se dovedească a fi cel mai mare duşman al meu?
Câteodată, când mama gătea, se scufunda într-un lac adânc de linişte şi ceasul din bucătărie parcă devenea mai gălăgios şi toate mişcările ei, sincronizate cu ticăitul lui.
Orice tăia, mâinile ei păstrau ritmul. Buzele strânse de concentrare, sprâncenele încruntate. Trecea fără zgomot dintr-o parte a mesei în cealaltă ca o pisică ameţită, cu membrele moi şi privirea uşor rătăcită.
Tic. Tac. Tic. Tac.
Cât aş dori să mă pot întoarce la una dintre zilele alea şi să mă
apropii de ea în timp ce taie ardeii în fâşii, scurge apa dintr-o grămadă semitransparentă de paste subţiri sau amestecă într-un castron cu supă.
Era fericită? Era tristă?
Se gândea la o pasăre roşie?
Tic. Tac. Tic. Tac.
Caietul meu de desen este deschis pe pat la o filă nouă, dar n-am stare să desenez. Prea agitată. De parcă valvele inimii îmi sunt înţepenite cu noroi, făcând supraeforturi ca să pompeze sângele.
Plămânii şi-au pierdut elasticitatea, luptându-se cu aerul pe care încerc să-l respir. Capul mi-e plin de o ceaţă albastră-verzuie.
Am două zile şi două beţişoare de tămâie.
Când mă aplec spre noptieră ca să iau chibriturile şi ultima fotografie din cutie, colierul cu cicadă al mamei se leagănă şi mă
loveşte în umăr.
279
Cicada. Colierul pe care l-a purtat în fiecare zi a vieţii ei.
Ridic mâna la jad, pipăindu-i gravurile de deasupra şi netezimea părţii de dedesubt. Îmi place să-i simt greutatea atârnată la gât, piatra caldă după ce a stat aproape de inima mea.
Reticenţa mea e copleşită, colierul, greu ca o nicovală.
Nu pot.
Nu ar trebui.
Degetele îmi tremură puţin când pun fotografia înapoi, pentru că
pandantivul este mult mai important – trebuie să fie ceva esenţial în această piesă de jad.
Desfac lanţul de la gât, simţindu-mă acum ciudat de sigură. Îmi plimb degetele peste curbele şi muchiile sculptate pentru ultima oară. După asta, o să dispară, cicada o să ardă, o să se transforme în mâl cenuşiu, o să se dezintegreze.
Mi-aş fi dorit să am un beţigaş de tămâie mai lung, dar va trebui să
meargă şi aşa.
280
83
— FUM ŞI AMINTIRI —
Iată-l pe tata, atât de tânăr,
coborând dintr-un taxi. Poartă o
cămaşă cu nasturi şi o jachetă. În
mâini ţine un buchet de trandafiri.
Păşeşte încet, atent, pe scările unui
imobil de apartamente, până la etajul
al treilea. Verifică adresa de pe biletul din buzunar şi apasă pe butonul
soneriei din rama de la intrare, care
scoate
trilurile
melodice
