N-am putut să mă abţin. Mi-am aplecat capul cât să văd după colţ.
Era Leanne Ryan.
Şi vorbea cu Axel.
— Chiar nu e nimic, spuse el, părând absolut sigur.
M-am întors cât am putut de repede în sala de gimnastică. În acel
302
moment, toată lumea dansa într-un tren lung şi nu mai suportam să
mai rămân o clipă acolo. Am ieşit pe uşa din spate în gerul muşcător de februarie şi am luat-o pe lângă zid, căutând intimitate.
— A, bună, Leigh!
Ochii mă usturau şi totul mi se părea maroniu-verzui, tulbure şi rece. Ultimul lucru pe care mi-l doream era să interacţionez cu o altă
persoană. Am mijit ochii ca să văd cine stătea sub felinar. Era un tip din grupa de artă a lui Nagori de anul trecut. Un elev din ultimul an.
Mi-a luat o secundă ca să-mi amintesc numele lui.
— Bună, Weston! l-am salutat eu.
— E cam ridicol înăuntru, nu? zise el.
Încercam din răsputeri să nu tremur.
— Da.
— Stai aşa, ţi-e frig?
Înainte să pot răspunde, îşi scoase sacoul şi mi-l puse pe umeri.
— Oh, mulţumesc.
Se aplecă mai aproape de mine ca să ajungă la buzunarul sacoului din care scoase o ploscă de metal.
— Tu n-ai voie, zise el chicotind.
Deşurubă capacul şi luă o înghiţitură.
Plosca mă nelinişti, dar am încercat să alung sentimentul cu un zâmbet.
— Am glumit, spuse el. Poţi să bei, dacă vrei.
— Nu, mulţumesc, sunt bine, am spus eu.
— Eşti bine? spuse el.
— Da.
— Nu, spuse Weston, foarte încet. Eşti frumoasă.
Erau cele două cuvinte pe care sperasem să le spună Axel când am urcat în maşina lui. Sau când am mers prin parcare către sala de gimnastică. Sau într-un moment oarecare, în seara asta. Mi se părea ciudat, acum, să le aud de la altcineva.
— Mulţumesc.
Mi-am plecat privirile.
Gerul pătrundea prin sacou şi începusem să tremur din nou.
Weston veni mai aproape şi începu să-şi frece palmele de-a lungul braţelor mele.
303
— Ai fost sărutată vreodată?
Întrebarea mă prinse total nepregătită. Ar fi trebuit să plec imediat, dar exercita o fascinaţie ciudată asupra mea. Era atât de direct, într-un fel în care Axel nu fusese niciodată.
Şi eram teribil de curioasă cum era să te săruţi.
— Nu, i-am spus eu. Nu am fost.
Presupun că ştiam ce urma. Faţa lui veni mai aproape, buzele lui căutând întâi marginile buzelor mele, înainte de a aluneca spre centru. Era nerăbdător cu limba lui şi nu avea un gust grozav. Gura îi era cumva cleioasă şi avea un miros înţepător, care probabil era de la alcool.
Rămăsese puţin fără suflare când se trase înapoi.
