— Îţi aminteşti cum, atunci când făceai ceva ciudat, ea spunea: „O!
Dumnezeule!”, ca şi cum erau două propoziţii separate?
Am râs puţin. Mă simţeam ciudat, dar bine.
— Da. Şi tu îţi aminteşti cum, atunci când încercai să faci o glumă, clătina din cap şi spunea: „Eşti un bărbat nostim, dar nu eşti amuzant”?
Tata pufneşte.
— Da.
— Ţii minte când i-ai dăruit de Crăciun prima formă de făcut gofre, şi ea arăta aşa de nedumerită când a desfăcut cadoul…
— Ţii tu minte asta, Leigh? A fost demult, demult. Probabil că
aveai vreo patru ani.
— Şi a întrebat: „Asta e ca să pregăteşti prăjitura în formă de gard?”. Şi multă vreme după aceea i-a spus „prăjitura-gard”.
— Cred că, la început, nici măcar nu-i plăceau gofrele, spune el, şi-l aud zâmbind printre cuvinte.
— Îmi amintesc că se tot străduia să le facă mai bune, adăugând ingrediente luate de la băcănia asiatică.
— Oh, da! spune tata, chicotind. Ca de pildă gofrele alea cu pastă
de fasole roşie şi cu seminţe de susan pe deasupra.
— Şi alea pe care le făcea cu pudră de ceai verde. Erau tare bune.
— Alea chiar erau bune! Şi nu le-a făcut decât o dată.
Simt cum pe faţă mi se desenează un surâs al meu. Îmi încălzeşte trupul.
— Am putea încerca să facem şi noi câteva.
— Şi pe urmă, când a început să facă sandviciurile alea cu gofre?
spune tata.
— Uau, am uitat complet de ele!
335
— A încercat să facă un sandvici cu şuncă, salată şi roşii, la care a adăugat brânză, dar între două gofre?
— Cred că ar fi fost bun, dacă n-ar fi folosit brânză procesată, îi spun eu.
Începe să râdă de-a binelea şi e un sunet aşa de plăcut! Cald şi liniştitor, cum nu am mai auzit de mult timp.
Cerul devine oranj-cadmiu.
336
98
Clipesc şi cerul dispare de tot. E un tavan. Tata, stând călare pe un scaun întors invers, cu braţele odihnindu-se pe spătar. Eu sunt întrun pat, sub o pătură subţire şi dintr-odată mi-e prea cald. Transpir.
Dau pătura deoparte.
— Arăţi mai bine, spune tata.
Pune o mână pe fruntea mea.
— Temperatura a scăzut.
— Am avut febră?
— Vreo trei zile.
Trei zile.
Am pierdut cea de-a patruzeci şi noua zi. Lacrimile îmi înţeapă
ochii.
— Te-ai lovit rău, spune el, şi-i pot auzi îngrijorarea în voce. Ne-ai pus pe jar pe toţi. Bunica ta a zis că n-ai dormit chiar deloc –
