Stomacul mi s-a încleştat de enervare.
— Păi, mama? Nu este în condiţia de a fi lăsată singură.
Uram cuvântul condiţie, dar era mai uşor decât să spun ce era de fapt. Un război. Depresia ei era acea catastrofa cu care ne luptam cu toţii.
— N-o să fie singură.
— Ah, nu?
Am reuşit destul de bine să-mi reţin mare parte a sarcasmului din voce. Mare parte, dar nu tot. Din fericire, tata nu a sesizat tonul.
— Nu. Mi-am anulat cursul de vară pe care urma să-l predau şi mi-am amânat călătoria la Beijing. Aşa că o să fiu eu aici.
Minunat. Tata o să fie aici. Citez, aici, închid citatul. Mi-l imaginam, închis în biroul lui optsprezece ore, îngropat în hârtii, uitând de orice altceva din casă. Aici nu însemna că ar fi fost şi prezent.
Mi-am descleştat maxilarul.
— Mama are nevoie de mine.
— De fapt, tocmai de aici a şi pornit. Mama ta şi cu mine ne-am gândit…
— În niciun caz mama nu a avut un gând care să corespundă cu asta, am intervenit în forţă peste el.
Mama nu rostise o propoziţie întreagă de mai bine de o săptămână. Se mişca exact ca un zombi. În ultimele două luni, elevii ei de la pian nu mai veniseră – fie anulase ea lecţiile, fie observaseră ei că era ceva foarte în neregulă. Acum, îşi petrecea zilele în pat, cu perdelele trase. Dacă o rugam insistent, accepta uneori să mănânce puţin.
— Noi ne-am gândit că ar fi bine pentru tine să ieşi puţin din casă.
Să te desprinzi puţin, să mergi într-un loc pozitiv. Şi ar fi o pauză
bine-venită şi pentru mama ta, ca să poată să se relaxeze şi să aibă
puţină linişte şi pace…
— Îţi baţi joc de mine?
185
— Ai grijă cum vorbeşti, Leigh!
Am scos un sunet de dezgust.
— Te-am înscris şi am plătit deja ca să pleci…
M-am ridicat în picioare, aproape trântind cana pe masă.
— Ce aţi făcut?
— O să te ducem cu maşina acolo, sâmbătă. Aşa că începe să
împachetezi!
S-a ridicat, împingând scaunul sub masă.
— Tată, nu cred că vorbeşti serios.
— Sunt foarte serios, Leigh. O să fie bine pentru tine.
— E cea mai mare minciună neruşinată…
Mi-a aruncat o privire ucigătoare.
— Limbajul, domnişoară! Dacă nu poţi să-mi vorbeşti respectuos, o să te pedepsesc.
Mi-am dat ochii peste cap.
— Ah, pedepsită pentru patru zile întregi. Înainte să fiu condusă
drept în iad.
— Gata! a spus tata, ridicând brusc mâinile. Eşti oficial pedepsită.
Ceea ce este perfect. Ai destul timp ca să-ţi faci bagajul. O să-ţi trimit adresa site-ului, ca să vezi ce recomandă ei.
— Asta este o răpire, dar pe dos.
— Leigh, nu este vorba de o pedeapsă. Am încercat să găsesc ceva ce ţi-ar plăcea. Cred că o să te distrezi.
