195
A râs puţin şi sunetul era atât de melodios şi de perfect, că mi s-a tăiat respiraţia.
— Ah, nu ştiu, am spus eu voioasă. Am crezut că o să am nevoie de toate.
Mama era gata să meargă la bucătărie, dar am oprit-o şi am îmbrăţişat-o. Ea a părut surprinsă, dar m-a cuprins strâns în braţe, eu am închis ochii şi am inspirat. Mirosea din nou frumos. Înainte să
plec, avusese un miros rânced şi mucegăit, de la zilele în şir de ignorare a igienei. Acum, părul ei era moale şi lucios ca untul, de la şamponul cu nucă de cocos. Cămaşa de sub bărbia mea avea mirosul de rufă curată. Toate erau semne extrem de bune.
— Parcă nu te-am văzut de o veşnicie, spuse ea.
— Şi eu simt exact la fel, i-am spus eu, clipind îndârjit ca să scap de usturimea lacrimilor ce ameninţau să curgă.
Tata reuşise să mă evite toată noaptea. A doua zi de dimineaţă, am izbutit să-l încolţesc în bucătărie, în timp ce-şi pregătea cafeaua.
— Ei? Ce se întâmplă?
Mi-a trebuit toată puterea de stăpânire ca să-mi păstrez o atitudine reţinută şi vocea joasă. Mama încă dormea, sus.
Avea cearcăne adânci la ochi. Mi-a aruncat o privire circumspectă, în timp ce se juca, nervos, cu expreso-ul.
— Ce-i cu mama? De ce este atât de confuză?
— Acum este bine, a spus tata. Confuzia o să treacă.
Acum este bine. De parcă se schimbase ceva.
Fierbeam de furie.
— Ce i-ai făcut? De asta m-ai trimis de acasă?
Tata a clătinat din cap, ciupindu-şi puntea nasului cu două degete.
Şi-a coborât vocea la o şoaptă răspicată.
— Mama ta încă se reface, înţelegi? Este sub tratament.
Aproape că am explodat.
— Ce?
— Ssst!
A ridicat ambele mâini, rugător.
Îmi venea să lovesc în ceva.
— Ce fel de tratament? De ce nu mi-ai spus şi mie?
196
— N-am vrut să te supăr, înţelegi? Poartă cu ea un stigmat greu şi mai exista şi posibilitatea efectelor secundare…
— Ce tratament?
El şi-a frecat tâmplele şi a suspinat.
— Terapie electroconvulsivă.
M-am uitat lung la el.
— Poftim? Este… ceea ce cred eu că este?
— Altfel cunoscut ca tratament cu şocuri electrice, a spus tata.
— Nu pot să cred.
— Păi, Leigh…
— Mai expediat în tabără ca mama să treacă prin aşa ceva singură?
— Ascultă…
— Nu poţi să ne tratezi ca şi când noi nu ştim cum să luăm hotărâri. M-ai lăsat acolo ca pe un câine la un adăpost nenorocit! Nici măcar nu ai întrebat ce mi-aş dori. Pe mama ai întrebat-o dacă vrea să facă electro… cum îi zice?
Tata s-a aşezat.
