Ellie se ţinea de marginea bărcii, cu picioarele în voia curentului.
Apa era atât de rece încât ea era deja amorţită de la piept în jos şi abia putea respira. Înecându-se cu apă şi tremurând, încerca disperată să
se prindă mai bine de margine, să nu fie luată de curent.
„Puck nu ar supravieţui, se gândi ea, îngrijorată. Curentul este prea puternic, iar apa, prea rece.”
Îi tremura maxilarul, şi mâna stângă i se desprinse pentru un moment şi abia apucă să se ţină. Îl auzi pe comisar ţipând după ce îl muşcase Puck, pe Gorman strigând la oamenii lui şi, însufleţită de dorinţa de a-şi salva prietenul, reuşi să se caţere peste margine şi se duse între ei. Se speriară de ea. Arăta ca un înger copil în hainele albe ude, dar ochii îi erau la fel de negri ca adâncul apei. Îşi dădu părul după urechi şi îi aruncă o privire lui Puck, iar acesta sări cu putere de pe umerii comisarului şi ateriză în poalele ei, o ridică în braţe, cu spatele la ei şi cu capul ascuns în umărul ei.
— Ucideţi-i! urlă Gorman atât de înfuriat încât sunetul scos de el venea parcă dintr-o pereche de plămâni plini de frunze uscate.
Repede!
Auziră ceva greu căzând în apă şi se întoarseră să îl vadă pe comisar zbătându-se îngrozit peste bord. Se uitară cum este înghiţit de întuneric, apoi se întoarseră, îşi ridicară braţele şi o ochiră pe Ellie.
Nu mai ezitară de data asta; copila avea un animal de gât, ai cărui dinţi erau pătaţi de sângele comisarului şi, prin vreun fel de magie, reuşise să facă parbrizul navei să explodeze. Dar aveau să se întâmple lucruri şi mai ciudate în întuneric, înconjuraţi de apă. Aveau să îşi aducă aminte de întâlnirea cu Ellie şi Puck pentru mult timp.
În timp ce bărbaţii ochiră şi se pregătiră să tragă, ochii lui Ellie începură să ardă ca nişte cărbuni şi pielea ei să strălucească, de parcă
ar fi avut o lumină pe interior. Mâinile bărbaţilor fură cuprinse de o senzaţie ciudată, ca nişte furnicături, de parcă venele lor erau invadate de energia ei, apoi armele începură să se zbată şi să se zvârcolească în mâinile lor, ca şi cum prinseseră viaţă şi voiau să
scape. Copila nu se mişcă, nu clipi şi nu scoase nici un sunet, pur şi simplu îi privea cu calm. Nu puteau trage în ea. Armele refuzau să o ochească, nici ţinute în ambele mâini. Şi, înainte să apuce să-şi dea seama de ceea ce se întâmplase, două arme erau la Ellie, iar celelalte zburaseră în râu. Bărbaţii se uitau la mâinile lor goale ca şi cum era prima dată când le vedeau, apoi la Ellie, înfricoşaţi.
— Nu vă apropiaţi, spuse ea încet, mişcându-se către scândura care făcea legătura cu cealaltă barcă. Sau vă ucid pe toţi.
Bărbaţii începură să se dea înapoi, îngroziţi şi câţiva chiar se uitară
peste margine, parcă luând în considerare ideea de a sări şi ei peste bord în apa îngheţată.
— Rămâneţi pe loc! strigă Gorman. Iar tu, rânji Gorman la Ellie, dacă mai faci un singur pas, mama, tatăl şi fratele tău vor muri. Am oameni la tine acasă care aşteaptă să le dau ordinul. Numai tu vei fi de vină, Ellie. Am puterea să îi omor pe toţi.
Ellie îngheţă, cu inima parcă săgetată de Gorman.
— Ştii că nu te poţi duce acasă, Ellie, spuse Gorman, concentrat asupra ei. Am nevoie de tine.
— Vreau doar să le spun că nu am murit, spuse Ellie încet, cu ochii scăldându-i-se în lacrimi. Atâta tot. Nu le voi spune Secretul, promit!
— Oricum nu poţi, zise Gorman cu răceală. Acum ne aparţii.
— Te rog, îl imploră ea. Lasă-mă să-i văd măcar! Doar pentru câteva minute! Mi-e atât de dor de ei!
— Nu, spuse el.
— De ce? strigă ea. De ce nu mă laşi să îi văd? Ce vrei de la mine?
— O să afli cât de curând, zise el.
— Te rog, spune-mi! strigă ea. De ce nu vrei să îmi spui? M-ai luat de lângă familia mea, dar nu mi-ai spus de ce! Te rog!
— Nu, spuse el, înfuriat. O să-ţi răspund când vreau eu, nu când vrei tu!
Îşi luă privirea de la el, cu lacrimile arzându-i în gât. Era imposibil.
Cum a putut crede că poate scăpa de Mal Gorman? îşi simţi corpul moleşindu-i-se de tristeţe şi armele căzură pe punte.
— Intră acolo! ordonă Gorman, arătând spre coşciugul mai mare.
Şi convinge-l pe Puck să intre în celălalt înainte să mă hotărăsc să îl omor din cauza tuturor problemelor pe care mi le-ai făcut. Mi-ai
distrus vacanţa, Ellie.
Ellie fu şocată să vadă cele două coşciuge de pe punte – unul mai mare pentru ea şi unul mai mic pentru Puck. Gorman o prinse de mână cu degetele lui ciolănoase.
— Nu, se opuse ea în timp ce era împinsă spre el. Era surprinzător de puternic pentru un schelet umblător.
— N-o să putem respira acolo! Ne vom sufoca!
Gorman luă una dintre arme şi trase câteva focuri în capace.
— Uite, se răsti el. Găuri ca să puteţi respira. Acum intră în el!
Mâinile îi tremurau în timp ce îl încuraja pe Puck să se întindă în coşciug. Era îngrozitor, el se uita la ea cu ochii plini de încredere şi ea se simţi năpădită de vinovăţie. Săracul Puck. În timp ce punea capacul, îl auzi gemând de confuzie. Se căţără în celălalt coşciug cu lacrimi tăcute căzându-i pe obraji, încercată de noi sentimente: o furie şi o ură îngrozitoare, pe care nu le mai simţise niciodată. Era ca şi cum ceva creştea în ea, agitându-se, o căldură, un sunet pe care l-ar fi scos animale furioase alergând.
Gorman stătea între cele două coşciuge şi se uita la ea. Şi el era încercat de un sentiment nou sau cel puţin de unul pe care nu îl mai trăise de mult. Se simţea puţin bucuros. O recuperase în viaţă şi tot efortul şi toată cheltuiala nu fuseseră în zadar şi, îşi dădea el seama, descoperise cum să o controleze. Poate că până la urmă noul proiect nu era o idee atât de rea. Tot ce trebuia să facă era s-o ameninţe că îi ucide maimuţa şi familia şi ea ar fi făcut tot ce i-ar fi cerut.
— Totul va fi mai bine pentru tine în curând, spuse el, aproape cu blândeţe. În câteva săptămâni, o să îţi aduc câţiva prieteni să stea cu tine.
— O să răpeşti mai mulţi copii? întrebă Ellie, uitându-se la el cu ură. Nu e de-ajuns că ai omorât deja doi?
