Merseră de-a lungul plajei, căutându-şi părinţii. Totul era perfect: curbura nisipului alb, curat, marea blândă, albastră, colibele rustice, aşezate atât de frumos, şi arbuştii şi palmierii din spatele lor. Chelneri cu cocteiluri mergeau pe plajă, umplând paharele goale, iar Mika îşi găsi mama întinsă pe un şezlong în timp ce i se făcea manichiura. Nu îşi mai văzuse părinţii atât de fericiţi de la dispariţia lui Ellie.
— Aţi ajuns tocmai la timp pentru grătar, zise David bucuros, ţinând în mână un pahar de şampanie. Şi eu sunt bucătarul-şef. Era desculţ şi purta o pereche de pantaloni scurţi şi o şapcă.
— Voi ce-aţi făcut? întrebă el.
— Am rezolvat puzzle-uri, răspunse Mika, încercând să le evite privirea.
— Pari obosit, comentă Asha.
— Sunt, răspunse el. Au fost dificile.
— Lasă asta, zise David cu blândeţe. Acum te poţi relaxa. Poţi să
mă ajuţi la grătar dacă vrei.
— Da, zise Mika cu vinovăţie. Ura faptul că îşi minţea părinţii, mai ales când se purtau atât de frumos cu el.
Manichiurista termină cu Asha şi plecă.
— Uite! zise Asha, ridicându-şi mâna. Pe unghiile ei erau palmieri foarte mici.
— Foarte frumos! spuse Mika, zâmbind.
— Sunt groaznici, nu-i aşa? zise ea. Am vrut ceva mai serios, dar ea a zis că nu poate face altceva decât palmieri, papagali şi nuci de cocos şi mi s-a făcut milă. Dar a fost frumos să fiu îngrijită. Îşi închise ochii şi se întinse pe şezlong, iar sariul ei alb de plajă flutura uşor.
— Nu-mi vine să cred că ai câştigat o vacanţă într-un asemenea loc, zise ea. E ca în paradis.
***
Mai târziu, Asha îi arătă lui Mika coliba lor, care era mare şi
confortabilă şi cât soarele apunea şi tatăl lui se ocupa de grătar, el înotă, pedepsindu-şi plămânii cu scufundări repetate. Sub apă, se simţea în siguranţă. Văzuse camere de supraveghere în palmierii de deasupra colibei lor şi încă îşi mai făcea griji în legătură cu ceea ce descoperiseră cei de la FDT despre el. Audrey stătea pe lângă el ca şi cum ar fi vrut să discute, dar el o evită. Ceea ce li se întâmpla era prea ciudat pentru a fi pus în cuvinte – ce îşi puteau spune?
Când se întunecă, se întoarse la colibe şi luă masa cu toată lumea.
Era o noapte frumoasă: de-a lungul plajei se vedeau grătare aprinse şi se auzeau râsete. Prin copaci, erau agăţate mii de lumini, iar deasupra lor cerul era plin de stele. Arăta atât de bine, dar pe lângă aroma mâncării Mika putea mirosi pericolul ca şi cum acesta s-ar fi aflat în spatele colibei.
Capitolul 23
În dimineaţa următoare, când se trezi, Mika o auzi pe mama lui cântând. Se dădu jos din pat şi merse în picioarele goale pe podeaua caldă de lemn şi o găsi făcându-şi de lucru prin bucătărie, cu părul prins lejer, aşa că îi urmărea mişcările, iar urmele de lumină dansau în spatele ei. Doar bucătăria din colibă era mai mare decât tot apartamentul lor de-acasă şi erau atât de multe dulapuri, încât Asha zisese că obosise până se uitase în toate. Pe blatul de bucătărie era alt coş cu mâncare şi simţi miros de pâine proaspătă şi cafea.
— Am vrut să mă asigur că iei micul dejun înainte să pleci, zise ea.
În coş sunt banane, de ce nu iei una?
Mika nu mai mâncase niciodată o banană. Rupse una din buchet şi muşcă din vârf.
— Câh, zise el. Era amară şi elastică.
— Trebuie să o decojeşti mai întâi, prostuţule! zise Asha, râzând.
Uite, lasă-mă pe mine. Mănâncă jumătate şi jumătatea cealaltă ţi-o pun în clătite. Dar, de fapt, mănâncă-o pe toată, mai sunt destule! Uit mereu că nu mai suntem acasă! Toată mâncarea asta adevărată! O să
luăm cu noi să ducem şi vecinilor. Du-te şi aşază-te la masă afară şi eu îţi fac clătitele.
Audrey era deja afară cu mama şi mătuşa ei. Părea mai fericită
decât în ziua precedentă şi având degetele de la picioare cufundate în nisip, ronţăia un măr uitându-se în zare.
— Nu-i aşa că e frumoasă, Mika? zise ea, ridicându-şi bărbia ascuţită înspre briză. Uită-te la ea.
— Da, fu de acord Mika, privind lumina de răsărit strălucind pe valurile unduitoare.
— Imaginează-ţi, continuă ea. Cât de norocoşi erau oamenii înainte. Aveau la dispoziţie atâta frumuseţe şi era reală.
Înainte să termine de mâncat, sosi un bărbat să-i ia cu el. Toţi bărbaţii arătau la fel: chelioşi şi încruntaţi, cu burţile atârnându-le peste curelele de la uniformele lor albastru-închis FDT – ar fi putut să
facă schimb de vieţi pentru un weekend şi nici soţiile lor nu ar fi observat. Bărbatului părea să-i fie foarte cald în cămaşă şi cravată şi se cufunda în nisip în timp ce încerca să ajungă la ei în nişte pantofi
eleganţi negri. Audrey se abţinu să nu râdă.
— Ar fi putut să-i lase să poarte pantaloni scurţi şi papuci, zise Una, uitându-se la el cum aproape căzuse, în timp ce ea mânca o chiflă.
Mika şi Audrey îşi găsiră pantofii şi îşi luară la revedere, apoi merseră după bărbat pe plajă, prin uşile cu sârmă ghimpată în clădirea joasă şi albă. Tremurară la vederea clădirii, amintindu-şi de scaunul negru şi de ac.
Înăuntru, fură despărţiţi şi duşi în camere separate, şi de data asta Mika se trezi într-o cameră mică şi albă în care erau o masă, două
scaune şi un bărbat în halat alb.
