Făceam teoria conspirației, vedeam sensuri și intenții în orice detaliu, sperând cu disperare că aveam destulă importanță ca să fim subiectul planurilor și speculațiilor. Dar erau doar băieți. Prostuți, tineri și direcți; nu ascundeau nimic.
Peter a lăsat manivela în poziție de pornire și s-a dat la o parte ca să-l lase și pe Henry să joace, pasând jointul de la unul la altul. Amândoi purtau tricouri albe, rărite de la atâta spălat. Peter zâmbea la zgomotul ca de carnaval al mașinii când scotea câte un pumn de monede, dar părea distrat, în timp ce termina încă o bere și fuma țigara până când aceasta devenea unsuroasă și strivită. Vorbeau încet. Auzeam numai frânturi.
Vorbeau despre Willie Poteracke: îl cunoșteam toți, primul băiat din Petaluma care s-a înrolat. Tatăl lui îl convinsese să se înscrie. Îl văzusem apoi la Burger Hamlet cu o brunetă micuță căreia îi curgeau mucii. Îi spunea cu încăpățânare pe numele întreg, William, de parcă silaba în plus era o parolă
secretă care îl putea transforma într-un bărbat matur și responsabil. Se agăța de el ca scaiul.
— E mereu afară, pe alee, a spus Peter. Își spală mașina de parcă nu s-a schimbat nimic. Cred că nici măcar nu mai poate s-o conducă.
Acestea erau știrile din altă lume. Când îl priveam pe Peter îmi era rușine de felul în care eu doar mă prefăceam că am sentimente adevărate, cercetând lumea prin cântece. Peter putea să fie trimis departe cu adevărat, putea să
moară. Nu era nevoit să se forțeze să se simtă într-un fel anume, să facă
exercițiile emoționale cu care ne ocupam timpul eu și Connie: Ce-ai face dacă ar muri tatăl tău? Ce-ai face dacă ar vrea să ți-o tragă un profesor, ca domnul Garrison sau Patricia Bell?
— Era tot încrețit, ciotul lui, a spus Peter. Roz.
— Dezgustător, a zis Henry așezat la automat.
Nu s-a întors de la imaginile cu cireșe care se derulau în fața lui.
— Dacă vrei să omori oameni, ar fi bine să nu te deranjeze când îți zboară
picioarele.
— El e și mândru de asta, a zis Peter, ridicând vocea și aruncând capătul jointului pe podeaua garajului.
Îl privea cum se stinge.
— Vrea să-l vadă oamenii. Abia asta e o nebunie.
Drama din conversația lor mă făcea și pe mine să mă simt dramatică. Eram stârnită de alcool, exagerând arsura din piept până când am început să mă mișc cu o voință străină de mine însămi. Băieții nu observau. Vorbeau despre un film VP - 31
pe care-l văzuseră în San Francisco. Am recunoscut titlul – nu-l dăduseră și în oraș pentru că se presupunea că era cu perversiuni, deși nu-mi amintesc de ce.
Când am ajuns în final să-l văd, fiind adult, inocența palpabilă a scenelor de sex m-a surprins. Grăsimea umilă de deasupra părului pubian al actriței. Cum râdea când a tras fața căpitanului de iaht spre sânii ei frumoși și lăsați. Era un film de proastă calitate, dar simpatic, de parcă distracția era încă o idee erotică.
Spre deosebire de filmele care au apărut mai târziu, cu fete care se strâmbau și ale căror picioare se bălăngăneau ca ale unui mort.
Henry flutura genele, cu limba blocată într-un rictus obscen. Mima o scenă
din film.
Peter râdea.
— Ești bolnav!
Se întrebau cu voce tare dacă actrița și-o trăgea cu adevărat. Nu părea să le pese că stăteam chiar acolo.
— Se vede că-i plăcea, a spus Henry. Uuu, a gemut el cu o voce feminină.
Uuu, da, hmm. Se lovea cu șoldurile de automat.
— Și eu l-am văzut.
Am vorbit fără să mă gândesc. Voiam un pretext ca să intru în discuție, chiar dacă era o minciună. S-au uitat amândoi la mine.
— Ei bine, a zis Henry, fantoma vorbește în sfârșit.
M-am înroșit.
— L-ai văzut?
Peter părea că se îndoiește. Mi-am spus că mă proteja.
— Da, am spus. Destul de tare.
Au schimbat o privire între ei. Oare chiar aveam impresia că o să mă creadă
că reușisem să ajung în oraș? Că mersesem să văd ceea ce era, practic, un film porno?
— Așa deci…
Ochii lui Henry sclipeau.
— Care parte ți-a plăcut cel mai mult?
— Aceea despre care vorbeați, am spus. Cu fata.
