Frunzăream revista cu regularitatea unui penitent, așezând-o la loc cu grijă
de fiecare dată. Încuiam ușa băii pe nerăsuflate, cu o plăcere bolnăvicioasă care să mă făcea repede să-mi frec organele genitale de covoare, de marginea saltelei. De spatele canapelei. Oare cum funcționa? Păstrând imaginea vie a fetei în minte, construiam senzația aceea și un val de plăcere creștea până
devenea copleșitor și îmi doream să mă simt așa iar și iar. Mi se părea ciudat că-mi imaginam o fată, nu un băiat. Și că sentimentul era reaprins de alte ciudățenii: o ilustrație pastelată din cartea mea de povești cu o fată prinsă într-o pânză de păianjen. O urmăreau ochii creaturilor malefice. Amintirea tatălui meu apucând fundul unei vecine prin costumul de baie ud.
Mai făcusem niște lucruri – nu chiar sex, dar pe aproape. Mângâierile uscate pe holurile balurilor de la școală. Sufocarea aprinsă de pe canapeaua părinților, cu căușul genunchilor transpirați. Alex Pozner, care își strecura mâna în pantalonii mei scurți în felul acela detașat, explorator, trăgând-o brutal afară
când auzea zgomot de pași. Nimic din toate acestea – sărutările, mâna ca o gheară din chiloții mei, saltul aspru al penisului în pumnul meu – nu părea să
semene vreun pic cu ceea ce făceam singură, presiunea extinsă, ca niște trepte care urcă. Mi-l imaginam pe Peter aproape ca pe un corector pentru propriile dorințe atât de nestăpânite că mă speriau uneori.
•
Mă întindeam pe spate, pe cuvertura subțire de pe patul lui Connie. Avea o arsură de soare urâtă; o urmăream frecându-și pielea închisă, desprinzând-o de pe umăr și răsucind-o în biluțe cenușii. Mi-am temperat repulsia cu gândul la Peter, care trăia în aceeași casă, respira același aer. Folosea aceleași tacâmuri la masă. Erau îmbinați într-un fel esențial, ca două specii diferite crescute în același laborator.
De la parter o auzeam pe Pamela râzând cu poftă.
— Când o să am un iubit, o să-l pun să mă scoată în oraș la cină, a spus Connie pe un ton autoritar. Nici măcar nu o deranjează că Peter o aduce aici doar ca să și-o tragă.
Peter nu purta niciodată chiloți, se căinase Connie, iar amănuntul acesta a crescut în mintea mea, făcându-mă să mă îngrețoșez într-un mod nu tocmai neplăcut. Încrețitura somnoroasă a ochilor lui din cauza consumului permanent de droguri. Connie pălea prin comparație: nu credeam cu adevărat că prietenia VP - 26
putea fi un scop în sine, nu doar un fundal neclar pentru dramele provocate de faptul că te iubeau sau nu te iubeau băieții.
Connie stătea la oglindă și încerca să cânte o melodie dulce și tristă de pe discurile având viteza de 45 de rotații pe minut pe care le ascultam la nesfârșit.
Cântece care-mi stârneau propria tristețe îndreptățită, alinierea mea imaginară
la natura tragică a lumii. Cât îmi plăcea să mă chinui singură astfel, să-mi înăbuș
sentimentele până deveneau insuportabile! Voiam ca viața întreagă să fie la fel de frenetică și de încărcată de minuni, ca până și culorile, vremea și gusturile să
fie mai saturate. Asta promiteau cântecele, asta scoteau din mine.
Unul anume părea să vibreze cu un ecou intim, de parcă era însemnat.
Versurile simple despre o femeie, despre forma spatelui ei când îl întoarce bărbatului pentru ultima oară. Scrumul pe care îl lasă țigările ei în pat. Cântecul s-a terminat și Connie a sărit să întoarcă discul.
— Mai pune-l o dată, am spus eu: încercam să mă văd pe mine în felul în care cântărețul vedea femeia aceea: clinchetul brățării ei de argint cu sclipiri verzui, revărsarea părului ei.
Dar n-am făcut decât să mă simt prost, deschizând ochii. Și văzând-o pe Connie la oglindă, separându-și genele cu un ac de siguranță, cu pantalonii scurți adunați între fese. Nu era la fel când observai lucruri despre tine însăți.
Doar anumite fete atrăgeau acest tip de atenție. Ca fata pe care o văzusem în parc. Sau Pamela și fetele de pe treptele liceului, așteptând agitația leneșă a mașinilor iubiților lor, mergând la ralanti, semn că trebuiau să sară în picioare.
Să se ridice și să iasă în plin soare, făcând semn cu mâna celor rămase în spate.
* * *
Puțin după ziua aceea, am intrat în camera lui Peter în timp ce Connie dormea. Comentariul pe care îl făcuse la adresa mea în bucătărie mi se părea o invitație fățișă de care trebuia să profit până nu-mi scăpa ocazia. Eu și Connie băusem bere înainte de culcare, sprijinite de picioarele de răchită ale mobilei și scoțând cu degetele brânză de vaci din cutie. Eu băusem mult mai mult ca ea.
Voiam să mă împingă inerția de la spate, să mă forțeze să acționez. Nu voiam să
fiu ca ea, să rămân neschimbată, așteptând să se întâmple ceva, să mănânc un pachet întreg de biscuiți cu susan, apoi să fac zece sărituri în cameră. Am rămas trează după ce Connie a adormit de-a binelea. Am așteptat să aud pașii lui Peter pe trepte.
A ajuns în final în camera lui, iar eu am zăbovit multă vreme, așa mi se părea, până să-l urmez, furișându-mă pe hol ca o fantomă în pijamale scurte, din poliester alunecos și al căror model era o combinație visătoare între costumele VP - 27
de prințese și lenjerie. Liniștea casei era vie, asupritoare și prezentă, însă colora totul într-o libertate străină, umplând camerele de un aer dens.
Silueta lui Peter sub pături era nemișcată, cu picioarele noduroase de bărbat dezvelite. Îi auzeam răsuflarea chinuită din pricina drogurilor luate. Camera părea să-l legene. Ar fi putut fi de ajuns – să-l urmăresc dormind așa cum ar face-o un părinte, bucurându-mă de privilegiul de a avea vise fericite. Răsuflările lui ca mărgelele de pe un rozariu, fiecare inspirație și expirație aduceau o alinare. Dar nu voiam să fie de ajuns.
Când m-am apropiat, i-am văzut fața mai bine, distingând trăsăturile pe măsură ce ochii mi se obișnuiau cu întunericul. L-am privit fără nicio rușine.
Peter a deschis ochii deodată, dar nu părea speriat de prezența mea lângă patul lui. Avea o privire blândă ca un pahar cu lapte.
— Boyd, a zis el cu vocea încă moale de somn, dar a clipit și am remarcat o resemnare în felul în care mi-a spus pe nume care m-a făcut să cred că mă
aștepta. Că știa că voi veni.
Mă simțeam prost să stau așa în picioare.
— Poți să te așezi, a spus el.
M-am ghemuit lângă saltea, stăruind prostește. Începeau să mă doară
picioarele de la efort. Peter a întins mâna să mă tragă pe saltea și am zâmbit, deși nu eram sigură că putea măcar să-mi vadă fața. Tăcea, așa că am tăcut și eu. Camera lui era ciudată văzută de pe podea; conturul șifonierului, unghiul drept al ușii. Nu mi-o puteam imagina pe Connie în celelalte camere. Connie care murmura în somn, cum făcea deseori, uneori spunând câte un număr de parcă anunța numere ca un jucător confuz de bingo.
— Poți să te bagi sub pături dacă ți-e frig, a spus el dând cuverturile deoparte cât să-i văd pieptul dezvelit, goliciunea.
M-am întins lângă el într-o tăcere rituală. Era atât de ușor… accesam posibilitatea care existase întotdeauna.
