– ca să știe că își trăiseră viața, că persoana care fuseseră cândva încă mai exista înăuntrul lor.
Erau atât de multe lucruri care îmi veneau în minte! Gustul de soia, fumul din părul cuiva, dealurile înverzite care se îngălbeneau în iunie. Un șir de stejari și bușteni putea, dacă-l vedeam cu coada ochiului, să-mi deschidă o rană în suflet, iar palmele mi se umezeau brusc din pricina adrenalinei.
Mă așteptam la dezgustul lui Julian, poate chiar la teamă. Acesta era răspunsul logic. Dar mă nedumerea felul în care se uita la mine. Avea un soi de admirație în privire.
Probabil îi spusese tatăl său. Vara casei dărăpănate, copilașii arși de soare.
Când încercasem să-i spun lui Dan pentru prima dată, în noaptea în care o pană
de curent în Venice provocase o intimitate apocaliptică la lumina lumânării, el izbucnise în râs. Luase șoapta din vocea mea drept un strop de amuzament.
VP - 9
Chiar și după ce l-am convins că spuneam adevărul, a vorbit despre fermă pe același ton glumeț. De parcă era un film de groază cu efecte speciale proaste, microfonul suspendat intrând în cadru și transformând măcelul în comedie. A fost o ușurare să exagerez distanța luată, îmbrăcându-mi implicarea în haina ordonată a anecdotei.
Mi-a venit în ajutor faptul că nu am fost menționată în majoritatea cărților.
Nici în volumele cartonate, cu titlul însângerat și cu picăturile scurse, nici în paginile lucioase cu fotografii de la locul crimei. Nici în tomul mai puțin popular, dar scris mai meticulos de procurorul-șef, plin de detalii, până la spaghetele nedigerate găsite în stomacul băiețelului. Cele câteva rânduri în care apărea numele meu erau îngropate într-o carte epuizată, scrisă de un fost poet, iar acesta mi-a notat numele greșit și nici nu a făcut vreo legătură cu bunica mea.
Același poet a susținut că CIA producea filme porno în care apărea Marilyn Monroe drogată, filme vândute politicienilor și șefilor de stat din alte țări.
— A fost de mult, am spus către Sasha, însă expresia de pe fața ei era goală.
— Și totuși, a zis Julian luminându-se la față. Întotdeauna mi s-a părut frumos. Bolnav, dar frumos, a spus el. O exprimare dezastruoasă, dar totuși o exprimare, știi. Un impuls artistic. Trebuie să distrugi ca să creezi, toate porcăriile alea hinduse.
Mi-am dat seama că el lua expresia mea șocată drept aprobare.
— Doamne, nici nu-mi pot imagina, a spus Julian. Să fii cu adevărat în mijlocul unei asemenea povești!
Aștepta să-i răspund. Eram năucită de atacul luminilor din bucătărie: ei nu vedeau că era prea multă lumină? M-am întrebat dacă fata era măcar frumoasă.
Dinții ei aveau o tentă gălbuie.
Julian a împuns-o cu cotul.
— Sasha nici măcar nu știe despre ce vorbim.
Mai toți oamenii știau cel puțin un detaliu grotesc. De Halloween, studenții se costumau uneori în Russell și își mânjeau mâinile cu ketchup furat de la cantină. O trupă de black metal folosise inima pe coperta unui album, aceeași inimă neclară lăsată de Suzanne pe peretele lui Mitch. Desenată cu sângele femeii. Dar Sasha părea atât de tânără – de unde să fi auzit de asta? De ce să-i fi păsat? Era pierdută în senzația aceea profundă și sigură că nu exista nimic dincolo de experiența ei. De parcă lucrurile nu puteau merge decât într-un singur fel, iar anii te purtau pe un coridor către camera unde te aștepta eul tău inevitabil, embrionar, gata de a fi descoperit. Cât de trist era să realizezi că
uneori nici măcar nu ajungeai acolo. Că uneori trăiai toată viața plutind la suprafață pe măsură ce anii treceau nebinecuvântați.
VP - 10
Julian mângâia părul fetei.
— A fost un scandal al dracului de mare! Niște hipioți care au omorât oameni în Marin.
Figura lui aprinsă îmi era familiară. Aceeași fervoare a oamenilor care umpleau forumurile on-line și care nu păreau niciodată să se liniștească sau să
moară. Se luptau pentru drepturi de autor, adoptând același ton cunoscător, aceeași aparentă erudiție care masca macabrul esențial al încercării. Ce anume căutau printre atâtea banalități? Ca și cum avea vreo importanță cum era vremea în ziua aceea?! Toate mărunțișurile păreau importante, dacă stăteai să
te gândești bine: postul de radio fixat în bucătăria lui Mitch, numărul și adâncimea plăgilor înjunghiate. Cum ar fi dansat umbrele pe acea mașină care mergea pe acel drum.
— N-am stat cu ele decât câteva luni, am spus eu. Nu a fost mare lucru.
Julian părea dezamăgit. Îmi imaginam femeia pe care o vedea când se uita la mine: părul neîngrijit, îngrijorarea întipărită în jurul ochilor.
— Dar, da, am zis, am petrecut mult timp pe acolo.
Răspunsul m-a readus în aria lui de interes.
Așa că am lăsat momentul să treacă.
Nu i-am spus că-mi doream să n-o fi cunoscut niciodată pe Suzanne. Că-mi doream să fi rămas în siguranța dormitorului meu de pe dealurile uscate de lângă Petaluma, cu rafturile pline ochi de volumele cu cotor auriu pe care le preferam în copilărie. Și chiar îmi doream asta. Dar în unele nopți, când nu puteam dormi, curățăm încet un măr la chiuvetă, lăsând coaja să se lungească
sub sclipirea cuțitului. Casa întunecată în jurul meu. Uneori nu se simțea ca un regret. Ci ca un dor.
•
Julian a mânat-o pe Sasha în celălalt dormitor ca pe o turmă pașnică de căprițe. M-a întrebat dacă aveam nevoie de ceva înainte de a-mi spune noapte bună. Am rămas surprinsă – îmi amintea de băieții de la școală care deveneau mai politicoși și se comportau mai bine drogați. Spălau conștiincioși vasele după
cina în familie în timp ce aveau halucinații, uimiți de magia psihedelică a săpunului.
— Somn ușor, a zis Julian înclinându-se ca o gheișă înainte de a închide ușa.
Cearșafurile de pe patul meu erau mototolite, panica de mai devreme se simțea încă în cameră. Cât de ridicolă fusesem! Să mă sperii așa! Dar chiar și surpriza unor oameni inofensivi în casă mă tulbura. Nu voiam să fie vizibilă
căderea mea psihică, nici măcar accidental. Din punctul acela de vedere, să stai singur era înspăimântător. Nu era nimeni care să supravegheze ceea ce vărsai VP - 11
