Genul de flirt pe care l-ar fi făcut Connie, pus în practică de parcă era o manevră
militară.
— Ce-i cu tine? a mormăit el.
Am deschis gura să-mi cer scuze, dar băiatul se îndepărta deja. De parcă știa că nu avea de ce să asculte ce aveam de zis.
Vara se căsca dinaintea mea – risipirea zilelor, marșul orelor, mama care bântuia prin casă ca o străină. Vorbisem cu tata de câteva ori la telefon. Păruse dureros și pentru el. Îmi pusese întrebări ciudat de formale, ca un unchi îndepărtat care mă știa doar dintr-un șir de informații primite indirect: Evie are paisprezece ani, Evie e scundă. Tăcerile dintre noi ar fi fost mai bune dacă erau colorate cu tristețe sau regret, dar era mai rău – auzeam cât de fericit era că
plecase.
M-am așezat singură pe o bancă, cu șervetul întins pe genunchi, și am mâncat burgerul.
Era prima dată după multă vreme când mâncam carne. Mama mea, Jean, încetase să mai mănânce carne în cele patru luni de la divorț. Încetase să facă
multe alte lucruri. Nu mai exista mama care se asigura că-mi cumpăr lenjerie nouă în fiecare anotimp, care îmi rula șosetele albe ca pe niște ouă. Care cosea pijamale pentru păpuși care se asortau cu ale mele, folosind chiar și aceiași nasturi perlați. Era gata să se ocupe de noua ei viață cu nerăbdarea unei școlărițe care se lupta cu o problemă dificilă la matematică. Ardea tămâie învelită în folie de aluminiu care-mi făcea ochii să lăcrimeze. Începuse să bea un ceai nou, făcut dintr-o scoarță de copac aromată, se foia prin casă sorbind ceaiul, atingându-și neatentă gâtul de parcă-și revenea după o boală prelungită.
Suferința era vagă, dar leacul era clar. Noii ei prieteni îi sugerau masajul. Îi sugerau apele sărate din bazinele de deprivare senzorială. Îi sugerau electropsihometrul, gestaltismul, consumarea alimentelor bogate în minerale care fuseseră plantate în nopțile cu lună plină. Nu-mi venea să cred că mama le urma sfaturile, dar ea îi asculta pe toți. Dornică de o țintă, de un plan, crezând că răspunsul putea veni din orice direcție, în orice moment, numai să se străduiască îndeajuns.
A căutat până nu i-a mai rămas decât căutarea. Astrologul din Alameda care o făcea să plângă, vorbindu-i despre umbra nefavorabilă făcută de semnul zodiacal în creștere. Terapiile care presupuneau să se arunce de colo-colo VP - 15
printre străini într-o cameră cu pereți capitonați, învârtindu-se până se lovea de ceva. Venea acasă cu urme neclare pe sub piele, cu vânătăi care se adânceau până căpătau aspectul cărnii. O vedeam atingând vânătăile de parcă îi erau dragi. Când ridica ochii și mă vedea privind-o, se înroșea. Avea părul proaspăt vopsit în blond, duhnind a chimicale și a trandafiri artificiali.
— Îți place? mă întreba ea trecând vârfurile tunse printre degete.
Dădeam din cap că da, deși culoarea îi făcea pielea să arate de parcă avea icter.
Se schimba mereu, zi de zi. Lucruri mărunte. Aducea cercei făcuți de femei din grupul ei, se întorcea cu bucăți primitive de lemn în urechi, cu brățări smălțuite de culoarea bomboanelor mentolate de după cină. Începuse să se dea la ochi cu un dermatograf pe care îl încălzea la flacăra unei brichete. Învârtea vârful până se înmuia și își putea desena la fiecare ochi linii care o făceau să
pară somnoroasă și să semene cu o egipteancă.
Se oprea în cadrul ușii înainte de a ieși seara, îmbrăcată cu o bluză roșie care-i dezgolea umerii. Trăgea întruna de mâneci. Avea umerii dați cu sclipici.
— Vrei să te machiez și pe tine, iubito?
Dar nu aveam unde să merg. Cui îi păsa dacă ochii mei păreau mai mari și mai albaștri?
— E posibil să mă întorc târziu. Așa că, somn ușor!
Mama se apleca și mă săruta în creștetul capului.
— Suntem în regulă, nu-i așa? Noi două?
Mă mângâia zâmbind, iar fața părea să i se crape și să dezvăluie pe deplin nevoile pe care le avea. O parte din mine se simțea într-adevăr bine sau poate confundam familiaritatea cu fericirea. Pentru că acest lucru exista chiar și atunci când nu era dragostea, plasa de siguranță a familiei, puritatea obiceiului și a căminului. Era atât de mult timp pe care-l petreceai acasă și poate tocmai acesta era cel mai bun lucru pe care-l puteai obține, senzația aceea de îngrădire nesfârșită, ca atunci când cauți capătul rolei de scotch și nu reușești să-l găsești.
Nu erau cusături, nu erau întreruperi, doar pietrele de hotar ale vieții tale, care deveneau atât de mult o parte din tine, încât nici nu le mai remarcai. Farfuria din care îmi plăcea să mănânc la cină habar n-am de ce, o farfurie ciobită, cu o salcie pictată pe ea. Tapetul din hol care-mi era atât de cunoscut, încât altcuiva nu-i mai spunea nimic – fiecare crâng de palmieri colorați, personalitățile diferite pe care le atribuiam fiecărui hibiscus înflorit.
Mama încetase să mai impună orele fixe pentru masă, lăsând struguri într-o sită deasupra chiuvetei sau aducând acasă borcane de sticlă cu supă miso cu mărar de la cursul ei de gătit rețete macrobiotice. Salate de alge pline de ulei VP - 16
grețos de pojarniță. „Mănâncă în fiecare zi asta la micul dejun, spunea ea, și nu o să mai ai niciodată vreun coș”.
Băteam în retragere, luând degetele de la coșul de pe frunte.
Avusesem multe ședințe nocturne de planificare cu mama și cu Sal, o femeie în vârstă pe care o cunoscuse în grup. Sal era mereu disponibilă pentru mama, venea la ore ciudate, așteptând dramele cu nerăbdare. Purta tunici cu guler mandarin, avea părul cărunt tuns scurt, așa că i se vedeau urechile, făcând-o să
arate ca un băiat îmbătrânit înainte de vreme. Mama vorbea cu Sal despre acupunctură, despre mișcarea energiilor în jurul meridianelor. Despre diagrame.
— Vreau doar puțin spațiu pentru mine, spunea mama. Lumea cere atât de mult de la tine, nu-i așa?
Sal se foia pe dosul greoi și dădea din cap. Supusă ca un ponei cu căpăstru.
Mama și Sal beau ceaiul cu arome lemnoase din boluri, o nouă fiță pe care o preluase mama.
— E o chestie europeană, mi-a spus ea apărându-se, deși nu-i spusesem nimic.
Când am intrat prin bucătărie, au tăcut brusc amândouă, dar mama a înclinat capul.
— Fetițo, a spus ea făcându-mi semn să mă apropii.
A mijit ochii.
— Fă-ți cărarea spre dreapta. Te avantajează mai mult.
Îmi aranjasem părul așa ca să acopăr un coș care făcuse coajă de la atâta zgândărit. Îl acoperisem cu ulei cu vitamina E, dar nu mă puteam abține să
umblu acolo, folosind hârtie igienică pentru a absorbi sângele.
Sal era de acord.
