EMMA CLINE
FETELE
Original: The Girls (2016)
Traducere din limba engleză:
MARIA ACIOBĂNIȚEI
prin LINGUA CONNEXION
2016
VP - 2
Am ridicat privirea din cauza râsetelor și am continuat să privesc din cauza fetelor.
Mai întâi le-am remarcat părul lung și nepieptănat. Apoi bijuteriile care reflectau soarele. Erau toate trei destul de departe, așa că nu le-am văzut decât o parte din trăsături, dar nu conta – știam că erau altfel decât toți ceilalți oameni din parc. Familiile se înșirau la o coadă dezorganizată, așteptând cârnații și burgerii de la grătarul deschis. Femei cu bluze cadrilate care se lipeau de iubiții lor, copii care aruncau fructe de eucalipt la puii care păreau sălbatici și invadau promenada. Fetele astea cu părul lung păreau să plutească deasupra a tot ceea ce se întâmpla în jurul lor, tragice și distante. Ca fețele regale în exil.
Le studiam cu o uimire vizibilă, nerușinată: părea imposibil să se uite și să mă
vadă. Hamburgerul rămăsese uitat în poală, iar briza sufla duhoarea de plevușcă
dinspre râu. Eram la vârsta la care scanam și evaluam imediat alte fete, ținând scorul permanent în ce privințe eram inferioară, așa că am remarcat imediat: cea cu părul negru era cea mai frumoasă. Mă așteptam la asta, chiar înainte să
le disting fețele. Avea un aer de parcă venea de pe altă lume și o rochie murdară
care abia dacă-i acoperea fundul. Era flancată de o roșcată slăbănoagă și o fată
mai mare, îmbrăcată la fel de neîngrijit. De parcă ar fi fost scoasă acum dintr-un lac. Purtau inele ieftine care le dublau oasele degetelor. Dansau pe marginea unui prag, frumusețe și urâțenie în același timp și un val de teamă le urma prin parc. Mamele se uitau după copii, mânate de o senzație pe care nu o puteau numi. Femeile își luau iubiții de mână. Soarele pătrundea printre copaci, ca întotdeauna – sălciile erau moleșite, vântul fierbinte trecea peste păturile pentru picnic –, însă ziua care se anunța obișnuită era deranjată de cărarea croită de cele trei fete printre oamenii simpli. Atrăgătoare și nepăsătoare ca rechinii care spintecă apa.
VP - 3
PARTEA ÎNTÂI
Totul începe cu Fordul care se apropie de aleea îngustă, foșnetul dulce al caprifoiului care îngroașă aerul de august. Fetele de pe bancheta din spate se țin de mână, cu geamurile mașinii coborâte ca să se strecoare noaptea înăuntru.
Radioul cântă până când șoferul, cuprins dintr-odată de agitație, îl oprește.
Privesc poarta acoperită încă de beculețe de la Crăciun. Mai întâi dau peste liniștea căsuței îngrijitorului; acesta trage un pui de somn pe canapea, cu picioarele goale unul lângă altul, ca niște franzele. Iubita lui e la baie, își șterge machiajul care i s-a întins sub ochi.
Apoi casa mare, unde o sperie pe femeia care citește în dormitorul pentru oaspeți. Paharul cu apă tremură pe noptieră, bumbacul ud al chiloților. Fiul ei de cinci ani murmură aiureli nedeslușite în somn.
Îi aduc pe toți cu forța în camera de zi. Momentul în care oamenii înspăimântați înțeleg că firescul vieții lor – înghițitura de suc de portocale dimineața, curba înclinată luată pe bicicletă – a dispărut deja. Fețele li se schimbă ca niște jaluzele care se deschid; ușa se descuie în spatele ochilor lor.
•
Mi-am imaginat de multe ori noaptea aceea. Drumul întunecos de munte, marea lipsită de soare. O femeie doborâtă pe peluză noaptea. Deși detaliile s-au mai șters cu anii, schimbându-și pielea iar și iar, la asta m-am gândit prima dată
când am auzit ușa descuindu-se aproape de miezul nopții.
Străinul de la ușă.
Am așteptat o clipă ca să descopăr sursa. Copilul unui vecin lovea un tomberon pe trotuar. O căprioară se zbătea în tufiș. Doar asta poate să fie, mi-am spus, gălăgia îndepărtată din cealaltă parte a casei, și am încercat să-mi imaginez cât de inofensiv putea să arate locul la lumina zilei, cât de liniștit și lipsit de pericol.
Dar zgomotul a continuat, intrând brusc în viața reală. Acum se auzeau râsete în cealaltă cameră. Voci. Vâjâitul frigiderului. Căutam întruna explicații, dar mă agățam mereu de cel mai negru gând. După tot ce se întâmplase, așa avea să se termine. Prinsă într-o casă care nu era a mea, printre faptele și tabieturile vieții altcuiva. În picioarele goale – năpădite de vene varicoase –, cât de slabă aveam să par când veneau după mine, o femeie de vârsta a doua care se ascunde pe la colțuri.
VP - 4
Am rămas întinsă în pat, cu respirația tăiată, uitându-mă fix la ușa închisă.
Așteptând intrușii, ororile pe care mi le imaginam prinzând contur și ocupând camera, am înțeles că nu puteam să fac pe eroina. Îmi rămâneau doar teroarea mută, durerea fizică pe care trebuia s-o suport. Nu aveam să încerc să fug.
•
Am coborât din pat doar după ce am auzit fata. Avea vocea subțire și inofensivă. Deși nu ar fi trebuit ca asta să mă liniștească – Suzanne și celelalte erau fete și asta nu ajutase pe nimeni.
•
Locuiam într-o casă împrumutată. Chiparosul întunecat, înghesuit în fața ferestrei, zvâcnetul aerului sărat. Mâncam într-un fel necioplit, ca atunci când eram mică, ghiftuindu-mă cu spaghete acoperite cu brânză. Saltul gol al sucului în gât. Udam florile lui Dan o dată pe săptămână, ducându-le pe fiecare la cadă, ținând ghiveciul sub robinet până când pământul gâlgâia de apă. De multe ori am făcut duș cu frunzele uscate căzute în cadă.
